Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin a semnat o lege care interzice „schimbarea de sex”


Vladimir Putin
Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care interzice așa-numita reatribuire de gen în Rusia - o tranziție transgender. Documentul este publicat pe portalul oficial de informații juridice.

Potrivit documentului, chirurgia și terapia hormonală ca parte a tranziției transgender vor fi interzise în Rusia. Acestea vor fi permise numai pentru „tratarea anomaliilor fiziologice congenitale ale formării sexului la copii”.

În plus, în documentele rusești va fi interzisă schimbarea markerului de gen, chiar dacă tranziția a avut loc în străinătate. Persoanelor trans li se va interzice creșterea și adoptarea copiilor, acordarea de tutelă asupra acestora. De asemenea, statul anulează căsătoriile dacă (cel puțin) unul dintre soți a făcut deja o tranziție transgender.

Comunitatea LGBT este ținta constantă a represiunii și persecuției în Rusia. În Raportul mondial pe anul 2023, organizația Human Rights Watch (HRW), cu sediul la New York, a remarcat că Rusia a adoptat „o nouă legislație homofobă și a intensificat retorica... homofobă”. „Guvernul rus și-a continuat traiectoria de... discriminare a comunității LGBT”, scrie în raport.

Persecuția LGBT a fost deosebit de severă în regiunea Ceceniei din Caucazul de Nord, unde liderul Ramzan Kadîrov, omul forte susținut de Kremlin, s-a autointitulat drept apărătorul așa-numitelor valori musulmane tradiționale. Forțele de securitate controlate personal de acesta, numite kadîroviți, au fost acuzate de răpirea, torturarea și uciderea opozanților politici ai lui Kadîrov și a membrilor comunității LGBT.

Din decembrie 2022, difuzarea de informații pozitive despre homosexualitate, bisexualitate și transgenderism a fost interzisă în Rusia. Pentru aceasta, sunt prevăzute amenzi de până la 400 de mii de ruble pentru cetățeni și până la 5 milioane de ruble pentru organizații.

Amendamentele la legea privind „propaganda homosexuală” din 2013, aprobate în decembrie, au lărgit interdicția privind „propaganda relațiilor sexuale netradiționale”. Autoritățile ruse au declarat că amendamentele au fost necesare pentru a contribui la apărarea moralității. Grupurile pentru drepturile omului și avocații comunității LGBT au criticat vehement legea.

După ce Vladimir Putin a semnat legea referitoare la schimbarea de sex, aceasta va intra în vigoare de la data publicării ei.

XS
SM
MD
LG