Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin va avea convorbiri cu Joe Biden și Emmanuel Macron


Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin va avea convorbiri telefonice cu președintele american Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron pe 12 februarie, pe fondul temerilor tot mai mari că Rusia se poate pregăti pentru o invazie în Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pe 11 februarie că cererea pentru un dialog telefonic între Putin și Biden a venit de la Washington. Și Casa Albă a confirmat oficial că dialogul va avea loc, potrivit Reuters.

Convorbirea telefonică Putin-Macron, confirmată de Peskov, are loc la câteva zile după întâlnirea celor doi lideri la Moscova unde au avut mai mult de cinci ore de discuții. Decizia acestor discuții telefonice a fost luată după ce oficialii americani au declarat că Rusia a adunat suficiente trupe în apropierea Ucrainei pentru a lansa o invazie majoră, spunând că o astfel de operațiune ar putea începe „în orice zi”, chiar înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă.

Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a spus de asemenea că, dacă ar avea loc atac rusesc asupra Ucrainei, „este posibil ca acesta să înceapă cu bombardamente aeriene și atacuri cu rachete care, evident, ar putea ucide civili”. Un astfel de asalt aerian ar îngreuna evacuarea țării, prin urmare orice american aflat încă în Ucraina „ar trebui să plece cât mai curând posibil și, în orice caz, în următoarele 24 până la 48 de ore”, a mai spus oficialul american.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG