Linkuri accesibilitate

„Vladimir Vladimirovici, răspunde!” Mamele soldaților ruși îl provoacă pe Putin


Președintele rus Vladimir Putin la o întâlnire cu presupuse mame și soții de militari ruși, Moscova, 25 noiembrie 2022.
Președintele rus Vladimir Putin la o întâlnire cu presupuse mame și soții de militari ruși, Moscova, 25 noiembrie 2022.

Înregistrările lor video au inundat rețelele de socializare din Rusia - mame și soții de bărbați chemați sub arme să lupte în Ucraina - cerând armatei să respecte promisiunile făcute de președintele Vladimir Putin, relatează France Press.

Mânia și teama, continuă agenția citată, au crescut în toată Rusia din septembrie, când Kremlinul a anunțat că sute de mii de bărbați bine antrenați și bine echipați vor fi mobilizați și trimiși pe câmpul de lupă pentru a întări campania Moscovei în Ucraina.

A urmat însă haosul, după ce s-a aflat de bărbați care au fost trimiși pe front deși erau bătrâni și infirmi, și deci scutiți de serviciul militar, sau de recruți omorâți pe câmpul de luptă fără, sau cu foarte puțină instrucție, și prost echipați, forțând Kremlinul să admită că au fost comise „greșeli”.

Mame alese anume ca să-i pună lui Putin întrebările corecte?

Într-un semn că Putin ia în serios această stare de mânie și teamă, el s-a întâlnit vineri cu un grup de mame și soții de militari ruși de pe front, pentru prima oară în cele nouă luni care au trecut de când a ordonat armatei ruse să treacă granița în Ucraina.

Liderul de la Kremlin le-a spus mamelor și soțiilor de militari că el personal și întreaga conducere rusă le împărtășesc suferința. Mamele au ascultat cele spuse de Putin, dar comentariile lor nu au fost arătate în clipul prezentat la televiziune.

„Vom merge pe câmpul de luptă în chiloți”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:59 0:00

Într-un reportaj realizat de France Presse înainte de întâlnirea de vineri, unele din rudele militarilor au minimalizat această întâlnire, spunând că ea va fi regizată cu grijă ca să nu se transforme într-o platformă pentru discuții deschise și sincere.

„Președintele se va întâlni cu mame alese anume care să-i pună întrebările corecte și să-i mulțumească”, spune Olga Țukanova, una din mamele activiste. Fiul ei de 20 de ani își face serviciul militar și ea spune că vrea să se asigure că nu va fi trimis în Ucraina. Țukanova a călătorit 900 de kilometri de la Samara, oraș pe malul Volgăi, în speranța că va fi primită la Kremlin.

Amintiri dificile

„Nu sunt singură, Vladimir Vladimirovici, răspunde la întrebările noastre”, i se adresează Țukanova lui Putin, folosind patronimicul.

Mânia legată de soarta bărbaților mobilizați, care riscă să degenereze în nemulțumire generală, a pus Kremlinul într-o poziție inconfortabilă, spun analiștii. În timp ce autoritățile ruse au luat măsuri punitive fără precedent contra oricăror manifestări, politice sau de alt fel, de nemulțumire față de războiul din Ucraina, cuvântul mamelor este sacru în Rusia, iar punerea lor în închisoare nu e o opțiune, scrie France Presse.

Priveliștea unor rude mânioase i-ar putea provoca lui Putin amintiri dificile de la începutul regimului său, acum mai mult de două decenii. În august 2000, liderul rus a fost criticat dur pentru lentoarea cu care a acționat la scufundarea submarinului Kursk, în care au pierit toți cei 118 membri ai echipajului aflați la bord. Cele două războaie din Cecenia au dus la amplificarea mișcării mamelor din Rusia, care a devenit în timp un ghimpe pentru Kremlin.

Acum însă, climatul e schimbat - în Rusia nu mai există presă independentă, iar criticile publice la adresa războiului lui Putin în Ucraina sunt interzise de facto.

Asta înseamnă că operațiunea din Ucraina a fost foarte puțin pusă sub semnul întrebării în public. În Rusia există însă persoane care pun întrebări despre condițiile în care sunt trimise rudele lor să lupte.

Un „tată colectiv” al celor mobilizați

Statutul mamelor și al soțiilor de rude ale bărbaților care-și servesc patria le dă acestora o formă de protecție, în loc să fie considerate simpli oponenți. „Există un sentiment subconștient că femeile au dreptul să facă puterea răspunzătoare”, spune sociologul Alexei Levinson de la Centrul Independent Levada. „Dar aceasta nu e o mișcare pacifistă sau feministă”, avertizează sociologul. „Ele vor ca statul să-și ducă până la capăt responsabilitatea de „tată colectiv” al celor mobilizați”.

Până acum, mișcarea mamelor soldaților ruși trimiși în Ucraina nu a fost coordonată unitar, e disparată și e constituită în special din rude îngrijorate care postează filme și poze pe rețelele de socializare, unde au luat ființă câteva grupuri neoficiale.

Într-un climat de suspiciune nemaiîntâlnit de pe vremea erei sovietice, multe femei se tem că dacă se plâng de războiul lui Putin în Ucraina ar putea da de necaz și se abțin să vorbească cu presa străină.

„Am trimis scrisori la autorități. Nu e treaba jurnaliștilor să-i aducă acasă pe oamenii noștri din tranșee și nu vrem să le facem și mai mult rău”, a declarat pentru France Presse o femeie care a dorit să rămână anonimă.

Vladimir Putin a spus că nu regretă lansarea „operațiunii militare speciale” contra Ucrainei și numește acest război un moment de cotitură în care Rusia a înfruntat în sfârșit hegemonia arogantului Occident după decenii de umilințe în anii care au urmat căderii Uniunii Sovietice în 1991.

De partea cealaltă, Ucraina și Occidentul spun că Putin nu are nici o justificare pentru ceea ce ei consideră că e un război de ocupație de tip imperialist, iar Kievul afirmă că va lupta până ce ultimul soldat rus e dat afară de pe teritoriul ucrainean.

Ucraina nu a făcut publice pierderile suferite în război, iar ultimul bilanț public al pierderilor rusești a fost făcut pe 21 septembrie, când ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a spus că 5.937 de militari ruși au fost uciși în campania contra Ucrainei.

O cifră considerabil mai mică decât estimările occidentale - generalul Mark Milley, șeful Statelor Majore Reunite ale armatei americane, estima pe 9 noiembrie că Rusia și Ucraina ar fi înregistrat fiecare mai mult de 100.000 de militari uciși sau răniți, în cele nouă luni de la declanșarea războiului din Ucraina.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG