Dorin Popescu semnează pe contributors.ro o analiză asupra prestației lui Volodimir Zelenski ca președinte al Ucrainei. E primul care are „șansa rarisimă de a dispune, din momentul de față, de toate pârghiile puterii politice pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare pe care le-a enunțat: schimbarea clasei politice, eradicarea corupției, stabilirea păcii în Donbas”. Numai că primele măsuri au vizat probleme de politică internă. Se așteaptă bilanțul primelor 100 de zile, cu sentimentul că nu va fi spectaculos. Cu o singură excepție: „anexarea politică a Radei, unde Sluga Naroda / Slujitorul Poporului va ocupa probabil 253 de mandate din numărul total de 450, la care s-ar putea adăuga mulți dintre cei 47 de deputați independenți. O veritabilă „mașină de vot” care îi permite un guvern monocolor.
Partidul fondat de Zelenski a urcat spectaculos de rapid, tocmai de aceea îl pândește riscul unui regres la fel de abrupt. „Nuca tare” a mandatului său va fi relația cu Moscova. Electoratul eterogen care l-a votat așteaptă lucruri ce nu pot fi onorate simultan: „pace în Donbas prin negocieri cu Moscova, dar fără umilințe în fața dușmanului; continuarea parcursului european, dar cu menținerea nostalgiei rusești în est și în sud; eliminarea sistemului oligarhic și a corupției endemice, dar cu filantropii sociale obligatorii ale marilor oligarhi etc.” Zelenski va trebui, așadar, să descopere „o soluție managerială care să împace cele două opțiuni majore ale electorilor săi și care să țină țara pe termen lung departe de războaie și crize – fără să tulbure armonia existentă, fără să adauge riscuri, fără să genereze secesiuni”.
În România, atmosfera e destul de sufocantă din perspectiva relațiilor cetățeanului cu statul. Petre Barbu scrie pe blogurile Adevărul că instituţionalizarea clientelismului şi nepotismului „la cel mai înalt nivel al politicii de stat” este „una dintre cele mai mari ticăloşii pe care le-a făcut adunătura de partid numită PSD”. În clipa de față, la stat sunt banii, pentru oricine este în tabăra PSD. La privat „sunt taxele şi impozitele care alimentează statul. Fraierii muncesc pentru lefurile nesimţite ale şmecherilor”.
Frâna care ţine România...
„Cine nu acceptă să fie sluga PSD-iştilor poate să plece să muncească oriunde, la privat sau în străinătate. Cine a rămas şi nu vrea să fie trepăduşul unui PSD-ist, atunci rămâne să fie călcat de copitele celor care conduc acum România. Turma se măreşte pe zi ce trece şi zdrobeşte orice urmă de bun-simţ” și, scrie Petre Barbu, „aceasta e frâna care ţine România în condiţia de înapoiere”.
Răzvan Chiruță măsoară în articolul său din Newsweek dezamăgirea produsă de evoluția rețelelor de socializare. Facebook-ul, așa de important în coagularea unor proteste, care altfel nu ar fi avut loc, a dat naștere „bulelor”: „E firesc, scrie autorul, ca oamenii cu aceleași opinii să se adune împreună. Dar e teribil când turma este condusă de fanatism și nu acceptă nici o opinie care să contravină religiei sau idolului. (...) Și e valabil pentru toate taberele. (...) În spațiul care se anunța ca un loc al exprimării libere, fără controlul unor moguli sau al unor politicieni autoritari, am ajuns să ni se spună ce să gândim și să fim înjurați pentru că nu gândim la fel ca turma. În locul unde am fugit de cei care vor să ne împiedice să aflăm adevărul, am ajuns să ni se închidă gura, chiar de către public, pentru că spunem adevărul. E foarte, foarte obositor.”
