JUKIVȚI/ZAPOROJIE, Ucraina. La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut, voluntarul belarus Dzyanis Proharau și camarazii săi se aflau într-o clădire pe jumătate distrusă lângă Bucea, un oraș din regiunea Kiev, cunoscut acum pentru atrocitățile pe care supraviețuitorii spun că forțele Moscovei le-au comis acolo. Erau înconjurați de trupele rusești care înaintau și așteptau ca soldații ucraineni să îi evacueze.
Misiunea de salvare nu a venit niciodată, iar acești câțiva soldați aveau în față perspectiva de a lupta până la sfârșit. Unii dintre ei au murit, alții au fost grav răniți, dar au reușit să reziste unei confruntări care a durat ore întregi și tiruri susținute până la căderea întunericului, când s-au putut retrage.
Aproape un an mai târziu - acum, în calitate de comandant al Regimentului Kastus Kalinouski, cea mai mare unitate de luptători voluntari belaruși din Ucraina - Proharau, care are 27 de ani și poartă indicativul Kit, (adică balenă, în belarusă) antrenează noi recruți.
„Fără abilitățile pe care încerc să le transmit acum altora, nu aș fi aici”, a declarat el pentru RFE/RL în timpul exercițiilor de la începutul lunii februarie. El spune că bătăliile aprige din regiunea Kiev l-au făcut să-și dea seama că drumul spre victoria asupra Rusiei va fi unul lung.
„Una pentru Putin, cealaltă pentru Lukașenko”
Majoritatea celor douăzeci de bărbați care mărșăluiesc prin câmpurile și dealurile înzăpezite spre terenul de antrenament, situat la o oră de mers cu mașina la sud de Kiev, sunt bucuroși că au ajuns, în sfârșit, acolo.
Unii au sosit în Ucraina cu doar câteva zile mai devreme, alții cu câteva săptămâni, dar cu toții au avut de parcurs un drum lung. Înainte de a părăsi Belarusul natal sau țările de reședință, au trecut printr-o verificare online de către grupul de hackeri antiguvernamentali belaruși Cyber Partisans și apoi au mai fost verificați față în față la Casa belarusă din Varșovia, un grup de sprijin al diasporei.
Potrivit lui Proharau, mulți sunt cei care doresc să se alăture unității sale: prea mulți pentru a fi primiți, dar nu suficient de mulți dintre cei cu experiență militară solidă. În același timp, amenințarea cu infiltrarea grupului de către agenții regimului lui Aleksandr Lukașenko este reală, spune el, astfel că procesul de recrutare necesită mult timp.
Noii veniți - tineri atletici cu tatuaje pe tot corpul, funcționari bărboși și tipi între două vârste, cu mâini aspre și crăpate de muncă - reprezintă generații, profesii și medii diferite. Ceea ce îi unește este speranța că, ajutând Ucraina să se apere împotriva Rusiei ar putea accelera căderea lui Lukașenko.
„Una este pentru Putin, iar cealaltă este pentru Lukașenko", spune Ruslan, un zdrahon cărând două mitraliere, în timpul unei pauze a antrenamentului de tragere - o sinteză a ideologiei care animă regimentul.
Ruslan, care a preferat să nu-și dezvăluie numele de familie din motive de securitate, este membru al BYPOL, un grup de foști ofițeri de poliție care acum se opun statului belarus. El spune că „80% dintre belaruși îl urăsc pe Lukașenko” și că „cei mai mulți dintre ei susțin Ucraina în războiul actual”.
Așadar, cum reușește regimul să se mențină la putere? „Doar pentru că are așa ceva”, a spus el, arătând din nou spre una dintre arme.
Împotriva tiranului de acasă
Belarusul este cel mai apropiat aliat de care dispune la ora actuală Rusia lui Putin, iar legăturile lor s-au strâns și mai mult de când Lukașenko - la putere din 1994 - și-a revendicat victoria în alegerile din 2020, considerate pe scară largă ca fiind fraudate, iar apoi a reprimat violent protestele pașnice masive împotriva fraudelor electorale.
Minsk nu și-a trimis trupele să lupte alături de forțele Moscovei în Ucraina, dar Lukașenko a permis Rusiei să-i folosească țara, aflată la nordul Ucrainei, să o folosească drept zonă de pregătire și rampă de lansare pentru invazie. De asemenea, a acordat Rusiei acces deplin la bazele sale aeriene, a efectuat exerciții comune și a tratat soldații ruși răniți pe teritoriul său.
În consecință, mulți ucraineni îi percep pe belaruși ca fiind pasivi, dacă nu chiar complici în războiul Rusiei. Membrii regimentului - creat în urma invaziei rusești și numit după Kastus Kalinouski, unul dintre liderii unei revolte din 1863 împotriva Imperiului Rus - încearcă să demonstreze că această percepție este greșită.
Unul dintre ei, un tânăr care poartă indicativul Kos și care locuia în Kiev când tancurile rusești au început să se încoloneze către capitala ucraineană la 24 februarie 2022, a declarat pentru RFE/RL că a fost reținut de forțele de ordine și anchetat din cauza pașaportului său belarus, în timp ce se îndrepta să se alăture apărării teritoriale.
Recunoscut ca fiind pro-ucrainean, el a fost condus de poliție la biroul de recrutare, unde a primit, nu mult după aceea, o mitralieră. „Nu vreau să îmi fie rușine că sunt belarus”, a spus el, amintindu-și de acest episod.
După ce au căzut primele rachete, înainte de zorii acelei zile, Proharau, care locuiește la Kiev, a dat nenumărate telefoane, încercând să afle care dintre cunoștințele sale cu legături cu armata ar putea să-i acorde rapid acces la arme. Răspunsul a venit de la veteranii mișcării Azov, care au format un detașament voluntar de apărare teritorială la Kiev în primele ore ale atacului.
Proharau face parte dintr-un grup de belaruși care au luptat - inițial alături de Batalionul Azov - în războiul care a izbucnit în Donbas în 2014, după ce Moscova a cucerit Crimeea și a încurajat separatismul în mare parte din Ucraina. În cea mai mare parte a anului care a trecut de la invazie, acest grup a format coloana vertebrală a regimentului Kastus Kalinouski și a atras alți belaruși dispuși să ia armele împotriva Rusiei.
Operând sub auspiciile serviciilor de informații militare ucrainene, regimentul este o parte oficială a forțelor armate ucrainene. Numărul exact al membrilor săi nu este cunoscut public, dar, potrivit lui Proharau, ar fi vorba de peste 300 de persoane. Și, pe măsură ce războiul continuă, noi recruți continuă să li se alăture.
În primele săptămâni ale invaziei, membrii regimentului au luptat în bătăliile din regiunea Kiev, inclusiv în eliberarea orașului Irpin, greu încercat; ulterior, au luat parte la apărarea fără succes a orașelor din Donbas, Severodonețk și Lisiceansk, ambele deținute acum de forțele rusești, precum și la alte bătălii.
Serviciul RFE/RL din Belarus a stabilit că cel puțin 18 belaruși care luptă alături de Ucraina au murit în război de la începutul invaziei la scară largă, inclusiv doi comandanți adjuncți ai regimentului Kastus Kalinouski.
Regimentul, care este văzut din ce în ce mai mult ca o potențială forță politică de către opoziția belarusă, are o prezență online semnificativă - biroul din Kiev al echipei sale media seamănă cu un studio de producție profesionist - și, după cum spune Ruslan, „este urmărit de toată lumea din Belarus, cu excepția celor care își închid ochii și urechile".
„Calea cea dreaptă”
Dar, în timp ce perspectiva de a se alătura luptei este tentantă pentru mulți, realitatea războiului poate fi sumbră, dureroasă, înfricoșătoare - și mortală, desigur.
Luptătorii voluntari belaruși care au fost transferați din orașul Bahmut, orașul scăldat în sânge din regiunea Donețk, pe frontul de sud la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie și care au vorbit recent cu RFE/RL în orașul Zaporojie au simțit realitatea cruntă a luptelor pe propria piele.
Soldații au îndeplinit recent două „sarcini de luptă”, iar mai mulți dintre camarazii lor au fost răniți de fiecare dată.
„Ideea că toate trupele rusești proaspăt mobilizate sunt complet incapabile este greșită”, spune Fima, în vârstă de 57 de ani, un fost electrician, membru al sindicatului și deputat local, care acum este tunar pe mortieră, sintetizând experiența luptelor petrecute după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat o campanie majoră de mobilizare în toamna anului trecut. „De fapt, ei sunt mai bine pregătiți decât mine”.
Bacea, în vârstă de 58 de ani, fost operator de macara, activist al opoziției și veteran al războiului sovietic din Afganistan, a cărui slujbă este acum de a încărca rachete antitanc, a declarat că soldații belaruși rămân foarte motivați, dar că nu există suficienți ofițeri bine pregătiți în unitate.
„Este ca în Afganistan, dar acum eu sunt partizanul cu barbă care se confruntă cu armata rusă care rade totul la pământ”, a spus el.
Fima, Bacea și Zoltan, un fost bucătar în vârstă de 32 de ani, care acum este și el tunar pe mortieră, au luat parte la protestele față de perspectiva ca Lukașenko să obțină un al șaselea mandat după alegerile din august 2020 din Belarus.
Pentru mulți dintre membrii regimentului Kastus Kalinouski, reprimarea brutală a protestelor a fost picătura care a umplut paharul - era dovada că încercările de revoluție non-violentă împotriva regimului Lukașenko sunt inutile.
Mai mult: nivelul de represiune din timpul și de după proteste - s-au înregistrat peste 25 de mii de arestări, sute de cazuri de tortură și alte rele tratamente, conform raportului Human Rights Watch din 2021 - a însemnat că a rămâne în Belarus reprezenta o perspectivă periculoasă pentru cei care i se opuneau lui Lukașenko.
Înainte de a veni în Ucraina, Fima a fost reținut pentru participarea la Ziua Libertății, aniversarea declarării unei Bielorusii independente în 1918, iar KGB-ul belarus i-a percheziționat apartamentul ca parte a unei anchete privind presupusa plantare de explozibili în Babruisk, unde locuia.
Bacea spune că a fost anchetat, locuința sa a fost percheziționată, iar telefonul său a fost ascultat de KGB, deoarece a fost martor în cazul Autuhovici, o urmărire penală și un proces considerate pe scară largă ca fiind motivate politic. În octombrie, omul de afaceri și activistul Mikalay Autuhovici a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, fiind acuzat de trădare și de terorism. Ceilalți 11 inculpați judecați în acest caz au fost condamnați la un total de aproape 170 de ani de închisoare.
Atât Fima, cât și Bacea susțin că, pentru ei, nu există cale de întoarcere acasă. Acest lucru este valabil și pentru alți membri ai regimentului belarus, deoarece sunt considerați mercenari și membri ai unei „organizații extremiste” în Belarus, riscând să răspundă penal acolo, cu ani mulți de pușcărie.
Ei pot locui în Ucraina atât timp cât sunt înregistrați ca soldați, dar acest lucru nu se extinde la niciuna dintre rudele lor - astfel încât, pentru mulți dintre ei, alăturarea la regiment înseamnă ruperea sau limitarea legăturilor cu familiile lor.
Căsătoria lui este pe punctul să se destrame, spune Bacea, familia lui Fima crede că el este Gastarbeiter, muncitor sezonier în Polonia, iar părinții lui Zoltan cred că a plecat „să cultive legume în Estonia".
În ciuda opiniilor și loialităților politice diferite, membrii Regimentului Kastus Kalinouski împărtășesc convingerea că, pentru a elibera Belarusul, trebuie mai întâi să ajute la eliberarea Ucrainei. Mulți spun că ar dori să lupte împotriva regimului cu arma în mână.
În condițiile în care nu se întrevede un sfârșit al războiului, iar o nouă invazie de pe teritoriul belarus rămâne o posibilitate, obiectivul lor nu pare ușor de atins. „Dar cel puțin simțim că suntem pe calea cea bună”, a declarat Bacea.
