Linkuri accesibilitate

„Vor coaliza tacit cu PDM?” (Vitalie Călugăreanu/dw.con)


Moldova - Press Review photo
Moldova - Press Review photo

După ce socialiștii moldoveni au declanșat, vineri, 8 noiembrie, demiterea guvernului, Vitalie Călugăreanu se întreabă pe dw.com: vor coaliza tacit cu PDM? Autorul începe prin concretizarea poziţiilor ambelor părţi implicate în conflict: președintele Igor Dodon, liderul de facto al PSRM, insistă ca Maia Sandu să cedeze și să renunțe la asumarea răspunderii politice pentru proiectul prin care şi-a luat dreptul de a preselecta personal candidaţii la funcţia de procuror general: „Coaliția nu trebuie jertfită pe altarul ambițiilor personale”, susține el. Premierul Maia Sandu, pe de altă parte, spune că prin intenția de a demite guvernul se vrea, de fapt, din nou, capturarea statului. Speculaţiile arată că socialiștii și democrații ar negocia în paralel sprijinul pentru un guvern minoritar. Călugăreanu citează aceste speculaţii, dar şi pe democratul Pavel Filip, care a spus că momentan PDM nu poartă niciun fel de discuții nici cu PSRM, nici cu ACUM.

„Furtună în ligheanul politicii de pe Bâc”, aşa îşi întitulează comentariul din ziarulnational.md Nicole Negru. Din punct de vedere politic, Maia Sandu i-a aplicat „o palmă răsunătoare partenerului de alianță în văzul întregii lumi”, crede Negru. Această lovitură, mai scrie el, a venit când socialiştilor le era lumea mai dragă, după ce Ion Ceban a cucerit în sfârșit „fortăreața” Chișinăului, iar Igor Dodon pusese toate tunurile pe guvern și cerea remanieri, amenințând cu desfacerea alianței. Astfel, Maia Sandu a schimbat imediat atenția publicului de la rezultatul dezastruos din alegerile în municipiul Chișinău pe problema procurorului general și perfidia socialiștilor care pun bețe în roțile procesului de reformare a justiției corupte.

Gestul ei i-a încântat pe simpatizanții interni și externi ai Blocului ACUM, producând o nouă erupție de epitete (unii mai zglobii la minte au comparat-o pe prim-ministru cu Margaret Thatcher), dar a ridicat și unele semne de întrebare privind raționalitatea, consecințele unui asemenea pas riscant, care se poate solda cu căderea guvernului. „ACUM promitea în campania electorală că, venind la putere, va consolida instituțiile statului, dar, prin această decizie, Maia Sandu le înlocuiește, folosind același mecanism al puterii personale…Cât privește căderea guvernului, va depinde de Kozak”, conchide autorul de la ziarulnational.md. Tot ziarulnational.md oferă spaţiu unei speculaţii de pe Facebook a preşedintelui Comisiei securitate, apărare şi ordine publică a Parlamentului, Chiril Moţpan.

Este convins că guvernul Sandu va fi demis de PSRM, cu voturile unor reprezentanţi ai PD. Potrivit lui Moţpan, Igor Dodon ar fi ajuns deja la un acord cu unii deputați de la PD pentru a forma o nouă majoritate parlamentară, cu Ion Chicu în fruntea guvernului. “Din punctul meu de vedere, revenirea la guvernare a structurilor mafiote ale PD, îngemănată cu interesele economice și geopolitice ale președintelui Dodon, ar pune în pericol securitatea statului R. Moldova, dar și cea regională”, a mai scris Moţpan, citat de Ziarul National.

Cotidianul.md reţine o declaraţie a liderului platformei DA, Andrei Năstase din Parlament, când acolo venise prim-ministra Maia Sandu pentru a prezenta deputaților răspunderea asumată de guvern. „Procurorul general trebuia numit imediat după adoptarea declarației de captivitate a statului”, a spus acesta.

„Pentru mine acest exercițiu de angajare a răspunderii este cât se poate de legal… Sper că oamenii care au ajuns în Parlament vor da dovadă de maturitate și vor înțelege că avem nevoie de reforma Justiției, de reformarea sistemului Procuraturii.”

Radiochisinau.md îl citează pe ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță: „…la secțiile de votare din R. Moldova s-au prezentat la urnele de vot peste 43 de mii de alegători”, a anunţat diplomatul într-o postare pe Facebook. „37 de secții de votare, cu timpi practic zero de așteptare. Le mulțumesc tuturor colegilor mei și tuturor membrilor din secțiile de votare pentru înalta responsabilitate de care au dat dovadă, pentru organizarea unui vot democratic și civilizat în folosul cetățenilor”, a mai scris ambasadorul.

XS
SM
MD
LG