Linkuri accesibilitate

„votesmart” - aplicația electorală a lui Navalnîi, blocată în Rusia


Campanie electorală la Sankt Petersburg, reclamă a partidului pro-prezidențial Rusia Unită, 3 septembrie 2021.

Serviciile de supraveghere a comunicațiilor din Rusia (Roskomnadzor) au blocat, luni, un site al opozantului rus încarcerat AlexeiNavalnîi pe care alegătorii puteau obţine informații despre cum să voteze pentru a da o șansă contra-canditațlor Kremlinului în alegerile legislative din septembrie.

Roskomnadzor a precizat că a suspendat accesul la site-ul ”votesmart.appspot.com”, deoarece, consideră aplicația continuarea activității unei organizații „extremiste”.

Aliaţii lui Navalnîi nu participă la scrutinul din 17-19 septembrie, după ce au fost excluşi sau obligaţi să plece în exil, în urma interzicerii organizaţiilor din care fac parte, declarate în iunie drept ”extremiste”.

După această interdicţie, principalele site-uri ale opozantului au fost blocate în Rusia.

Aleksei Navalnîi, condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă fiscală, pe care el îl denunţă drept politic, şi-a îndemna susţinătorii să voteze în fiecare circumscripţie cu cel mai bine plasat candidat anti-Kremlin. Această strategie – a ”votului inteligent” – i-a adus câteva succese în alegerile locale, începând din 2019, mai ales la Moscova.

Roskomnadzor a cerut din nou, săptămâna trecută, ca Google şi Apple să suspende aplicaţia electorală a opozantului – solicitări rămase fără răspuns.

Partidul Rusia Unită apropiat preşedintelui rus Vladimir Putin, are o cotă scăzută de popularitate în acest moment, din cauza stagnării economice şi a unor scandaluri de corupţie.

Potrivit Institutului de sondare a opinjei publice Vtsiom, apropiat autorităţilor, Partidul Rusia unită este creditat cu doar 27,3% opinii favorabile.

Cu toate acestea, este de așteptat ca Rusia Unită să câștige și alegerile din septembrie, pentru că criticii regimului, care ar fi putut profita de pe urma nemulţumirilor, au fost ținta unei campanii dure de represiune din partea autorităților.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG