China este un competitor al UE cu ambiții care depășesc aria economică și ajung în cea de securitate, spune într-un interviu cu Europa Liberă europarlamentarul polonez Witoldjan Waszczykowski (ECR). Atât Rusia, cât și China ne pot șantaja cu materiile prime atât de necesare tranziției verzi, mai spune politicianul polonez. Cât privește recenta rezoluție a Parlamentului European care cere tăierea fondurilor europene destinate Poloniei, pentru că „subminează, în mod flagrant, intenționat și sistematic” valorile europene, fostul ministru de externe polonez, actualmente membru al AFET (Comisia pentru Afaceri Externe din PE) este de părere că UE nu are argumente în justiție împotriva țării sale pentru că „Polonia respectă tratatele europene”. Justiția poloneză trebuie să fie independentă atât față de politicienii polonezi, cât și față de cei de la Bruxelles, iar noi considerăm că atitudinea Bruxelles-ului este nedemocratică și de aceea protestăm”, adaugă Waszczykowski.
Europa Liberă: Domnule Waszczykowski, în ciuda dorinței și a unor eforturi care se fac, relațiile UE cu China nu par să aibă o abordare comună europeană. Fiecare stat membru are propriile interese și propria strategie, dictate în principal de situația economică. Pe de altă parte, blocul european, în ansamblu, și nu pe bucăți, pe țări, și-a asumat Pactul Verde European, o strategie de schimbare a paradigmei energetice și de consum, prin renunțarea la combustibili fosili (petrol, gaze etc) și trecerea treptată la combustibili alternativi și electricitate. Dar pentru toate acestea, mai ales pentru electricitate, UE are nevoie de materii prime critice, cum ar fi Cadmiul, care sunt deținute de China sau de țări aflate sub controlul Chinei. Unii analiști spun că în timp ce UE și-a asumat la nivel politic Pactul Ecologic, China deține tot ce are nevoie pentru punerea lui în aplicare: materii prime, costuri de producție reduse și piețe de desfacere. Este China rivalul sistemic al UE?
Pandemia a dezechilibrat lanțul de distribuție, iar acum trebuie să ne gândim cum să reindustrializăm Europa...
Witoldjan Waszczykowski: „Este o întrebare bună, dar nu cred că există un răspuns pentru ea. Până la începutul pandemiei, China era privită ca un partener excelent pentru cooperare economică. Noi luam materii prime și alte mărfuri de la China, și vindeam pe piața lor alte produse. Pandemia a dezechilibrat lanțul de distribuție, iar acum trebuie să ne gândim cum să reindustrializăm Europa. Dincolo de asta, este problema securității. Monitorizăm influența economică pe care o are China și observăm un model al acestei influențe. China merge din loc în loc, de la o regiune la alta, creând baze economice care se pot transforma în timp în baze militare, inclusiv în Africa. Am monitorizat acum câțiva ani exercițiile militare chineze în regiunea Marii Baltice, unde au cooperat cu rușii. Asta înseamnă că au ambiții globale, nu doar din punct de vedere economic, ci și militar. Administraţia Biden a încercat să ne convingă că China este o amenințare la adresa civilizației vestice. De aceea, administrația Biden a susținut North Stream 2 (gazoductul care va aduce gaze din Rusia în Germania), care este foarte controversat, pentru că cooperarea ruso-germană poate crea multe probleme pentru securitatea energetică în centrul și estul Europei. Ca atare, este foarte delicată întrebarea: cum ar trebui să adresăm relația cu China, ca prieten sau ca rival. Este un competitor neîndoielnic și există și acest aspect al securității care evoluează nu știm încă încotro.”
Europa Liberă: Securitate nu mai înseamnă neapărat arme, astăzi. Mai degrabă, pentru un continent ca Europa care joacă aproape totul pe cartea Pactului Verde, securitate înseamnă materii prime critice necesare pentru tranziția verde, nu credeți?
Witoldjan Waszczykowski: „Aveți dreptate. Competitorii noștri, China, Rusia, pot folosi numeroase alte instrumente în afară de arme când vine vorba de securitate, deși rachetele și tancurile încă sunt importante. Desigur, cele două state ne pot șantaja cu materiile prime. Asta împreună cu fake news si manipularea prin media, dacă ne gândim la fermele de troli și la televiziuni ca Russia Today. La fel se poate spune despre televiziunea de stat din China, care încearcă să intervină în problemele curente ale diferitelor state europene. Aș mai dori să menționez aspectul tehnologic: tehnologia 5G și telefonia mobilă de tip smartphone. Există suspiciunea că anumite tehnologii create în China dezvoltă de fapt o rețea de supraveghere în toate domeniile, de la tranzacțiile comerciale la cele militare. De aceea, suntem foarte atenți și precauți când vine vorba de importul unor astfel de tehnologii în UE.”
China dezvoltă de fapt o rețea de supraveghere în toate domeniile...
Europa Liberă: Suntem martorii unui proces de separare între lumea vestică și cea estică, mai ales în interpretarea drepturilor fundamentale? În timp ce în Europa copiii primesc tablete de la școală pentru învățământ online, China limitează utilizarea tehnologiei de către copii prin lege, nu prin control parental lăsat la latitudinea părinților. Tot China reglementează chestiunea LGBTQI într-o abordare de „conservare a rolurilor sexelor”, un soi de negare a noțiunii de gen, așa cum se întâmplă și în anumite state din estul Europei. Și pentru că sunteți polonez, să nu uităm de ultima rezoluție adoptată de PE săptămâna trecută legată de Polonia, în care Polonia este somată cu tăierea fondurilor europene, printre altele, pentru că nu respectă valorile europene.
Witoldjan Waszczykowski: „Nu este nimic rău în controlul parental. Încercăm de decenii să limităm timpul folosit de copiii noștri în fața televizoarelor. Acum avem computere și jocuri pe calculator, dar acum 25 de ani problema era MTV-ul sau alte programe care nu erau potrivite pentru copii și care îi distrăgeau de la școală. Ca tată a trei copii înțeleg această chestiune, deși ce se întâmplă în China nu este o simplă chestiune de control parental. Da, există o diviziune, iar această diviziune începe în Europa. Civilizația europeană s-a dezvoltat în ultimii 2000 de ani în baza a trei piloni: filozofii antici greci, ideea republicanismului și dreptul roman și etica creștină. Încă considerăm că aceasta este rețeta noastră de dezvoltare pe mai departe. Dar această idee este pusă sub semnul întrebării chiar aici, în Europa, mai ales în statele din vestul Europei dominate de partide liberale de stânga.
Dezbaterile UE cu Polonia, Slovenia, Ungaria au altă temă: legea europeană. Noi considerăm că legea europeană este stabilită și descrisă în Tratatele Europene. Noi respectăm tratatele europene. Problema este că anumite instituții europene, Comisia Europeană și Parlamentul European au ambiția de a extinde prerogativele legii europene la domenii care nu sunt acoperite de tratate, cum sunt: educația, religia, viața socială, viața de familie, cultură și justiție. Toate acestea nu sunt politici europene, pentru că nu sunt cuprinse în tratatele UE.
Problema este că anumite instituții europene au ambiția de a extinde prerogativele legii europene la domenii care nu sunt acoperite de tratate, cum sunt: educația, religia, viața socială, viața de familie, cultură și justiție...
Tot ce nu este acoperit de tratatele UE, cade sub jurisdicția statelor membre, este atributul Constituției statului respectiv. Majoritatea liberală de stânga din PE dorește să impună o schimbare care nu este acoperită în tratatele UE. Deci, nu sunt statele estice care nu sunt de acord cu această abordare, ci multe alte state din Vest, de la Italia și Germania, la Franța. Bineînțeles, această diviziune este parte din ciocnirea civilizațiilor estice și vestice, la nivel global. Cat privește chestiunea LGBTQI, cred că este o problemă creată în mod artificial de partidele de stânga, care încearcă să folosească chestiunea drepturilor acestor minorități, așa cum acum o sută sau două sute de ani marxiștii încercau să instrumentalizeze așa numita luptă de clasă și să impună domnia clasei muncitoare. Acum este folosită tema gender pentru a câștiga putere politică și influență.”
Europa Liberă: O ultimă întrebare legată de Polonia: are UE un caz puternic în justiție în chestiunea priorității dreptului european în fața celui polonez?
Witoldjan Waszczykowski: „Răspunsul meu este nu. Polonia își apără drepturile conferite de tratatele europene, acolo unde sunt clar definite ariile de competență ale UE și ariile de competență ale statelor. Trăim un paradox. Comisia Europeană ne obligă să creăm instituții independente politic. Perfect. Justiția din Polonia trebuie să fie independentă față de politicienii polonezi, dar să accepte ceea ce le dictează politicienii UE și să fie influențați de aceștia. Corect ar fi să fie independenți față de oricare politician, fie el din Varșovia sau Bruxelles. Noi considerăm că aceasta este o atitudine nedemocratică și de aceea protestăm.”