Linkuri accesibilitate

Yasunari KAWABATA. Frumuseţe şi întristare


În opinia cronicarului de la New Statesman „cel mai dens şi captivant roman al lui Kawabata”.

„Trebuia să se reprezinte în tabloul acesta şi pe sine cum trecuse peste ani, dar şi frumuseţea şi întristarea iubirii ei pentru Oki”, simte pictoriţa Otoko Ueno în faţa tabloului său

Înălţarea nou-născutului la Ceruri, în lucru. Frumuseţe şi întristare, aşa se intitulează ultimul roman al japonezului Yasunari Kawabata (1899 – 1972; Premiul Nobel pentru Literatură 1968), Humanitas, 2018 – în opinia cronicarului de la New Statesman „cel mai dens şi captivant roman al lui Kawabata”.

Scriitorul Tashio Oki, de 55 de ani, vine „în Kyoto să o întâlnească pe Otoko Ueno”, acum de 40 de ani, „şi să asculte clopotele de Anul Nou”, bântuit de remuşcări, căci „îi răpise femeii aceleia şansa de a se mărita, de a deveni mamă”. Într-adevăr, pe când fata avea doar 16 ani şi el 31, ei trăiseră o poveste de dragoste, sfârşită tragic (la 17 ani, Otoko naşte prematur un copil mort); apărut la câţiva ani după, „romanul său cel mai cunoscut, O fată de şaisprezece ani, care şi acum era citit, spunea povestea de dragoste pe care o avusese cu Otoko Ueno…” – roman ajuns şi la Otoko, şi în care se regăseşte: „Dacă Oki nu ar fi scris că împreună cu ea cunoscuse toate felurile în care se poate face dragoste, poate că Otoko nu şi-ar mai fi am amintit atâţia ani de zile imaginea lor împreunaţi”. Ceea ce înseamnă că „frumuseţea care dispare într-o clipă poate fi sublimată şi readusă la viaţă de un scriitor, transformând-o într-o operă de artă”. Cu ce preţ însă!

La 24 de ani de la consumarea dramei, tânăra pictoriţă Keiko, ucenica lui Otoko Ueno, se prinde să-şi răzbune maestra, „fiindcă încă îl mai iubiţi… Fiindcă nu o să încetaţi niciodată să-l iubiţi… De-aia vreau să vă răzbun eu”. Întreaga tramă a cărţii e în acest schimb de replici:

„– Nu mai spune lucruri atât de înspăimântătoare!

– Dumneavoastră nu i-aţi putut distruge familia?

– (…) o familie e un lucru destul de trainic.

– Mai trainic decât arta?”

Or, Keiko nu pur şi simplu zice: „Vreau să-i distrug casa. Ca să vă răzbun”, ci îşi creează tot felul de ocazii, şi chiar îi cere sfatul lui Otoko: „Doamnă, să fac un copil cu Oki-san şi să vi-l ofer dumneavoastră? Eu să-l nasc şi să vi-l dau dumneavoastră. Mă gândesc să-i fur copilul lui Oki-san”; după care se dă la Taichiro, fiul mai mare al lui Oki, mai şi făcându-l de ruşine: „Ce bărbat e acela care o întreabă pe fata pe care o ţine în braţe dacă l-a sedus pe tatăl lui!”

Deznodământul – tragic! – e aproape, iar în scena finală se regăseşte toată lumea, Toshio Oki şi soţia sa Fumiko, pictoriţa Otoko Ueno şi protejata ei Keiko, mai puţin Taichiro, înghiţit de apele lacului Biwa, unde l-a scos Keiko la o plimbare cu barca cu motor...

Rămâne această efigie, à tout jamais: „Otoko nu era acum pură, şi probabil că nici el, dar acum, peste douăzeci şi patru de ani, imaginea îmbrăţişărilor lor căpătase puritate. (…) Era o imagine spirituală sublimată din ei doi.” 20 mai ’19

XS
SM
MD
LG