Linkuri accesibilitate

Zeci de țări cer Rusiei să-și retragă trupele de la centrala nucleară din Zaporojie


Centrala nucleară de la Zaporojie, mai 2022



Patruzeci și două de țări din întreaga lume au semnat o declarație prin care îndeamnă Rusia să își retragă forțele armate de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, afirmând că prezența lor acolo reprezintă „un mare pericol”.

Declarația, publicată pe pagina de internet a Uniunii Europene pe 14 august, condamnă invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina și afirmă că prezența forțelor militare rusești la centrală - cea mai mare centrală nucleară din Europa - împiedică autoritățile să mențină obligațiile de securitate nucleară și de protecție împotriva radiațiilor. „Este de netăgăduit că invazia Rusiei și prezența armatei ruse în zona instalațiilor nucleare din Ucraina cresc semnificativ riscul de incidente și accidente nucleare”, se arată în declarație. „Îndemnăm Federația Rusă să își retragă imediat forțele militare și tot personalul neautorizat de la centrala nucleară Zaporojie, din împrejurimile sale imediate și din întreaga Ucraină, astfel încât operatorul și autoritățile ucrainene să își poată relua responsabilitățile suverane în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei, iar personalul de exploatare legitim să își poată îndeplini sarcinile fără interferențe exterioare, amenințări sau condiții de lucru inacceptabil de dure.”

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat în weekend că bombardamentele recente asupra centralei au crescut amenințarea unor scurgeri de radiații. Rusia nu neagă că are trupe amplasate la centrală, dar a contestat afirmațiile potrivit cărora ar fi bombardat zona. În schimb, Moscova acuză forțele ucrainene că au tras cu proiectile de artilerie în zonă, lucru negat de oficialii de la Kiev.

Previous Next

XS
SM
MD
LG