Linkuri accesibilitate

Zelenski vorbește despre „o serie de victorii”, dar avertizează că greul nu a trecut


Centrala termică de la Sloviansk lovită de un atac al armatei ruse, regiunea Donețk

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, invocă „o serie de victorii” pe câmpul de luptă împotriva forțelor rusești invadatoare, spunând că trupele ucrainene au ajuns pe malul estic al unui râu important din nord-est, dar s-a alăturat oficialilor militari și altor experți occidentali care avertizează asupra unor noi riscuri în conflictul cu armata rusă invadatoare.

Între timp, operatorul nuclear ucrainean a raportat un atac al trupelor rusești asupra uneia dintre centralele nucleare ucrainene, în apropiere de Nikolaev, în sudul țării, dar a precizat că nu a fost avariat niciun reactor.

Zelenski avertizase la sfârșitul zilei de 18 septembrie că orice perioadă de „acalmie” face parte din „pregătirea pentru următoarea serie” de operațiuni, iar președintele american Joe Biden a declarat că, deși ucrainenii „înving Rusia”, mai sunt multe de făcut. Iar șeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley, în timpul unei vizite în Polonia, a vorbit despre îngrijorările referitoare la modul în care Moscova ar putea reacționa la eșecul în luptă, îndemnând trupele americane din Europa și aliații să stea în „stare de pregătire [și] de alertă ridicată".

În dimineața acestei zile, armata ucraineană informa pe Telegram că trupele sale au stabilit un cap de pod pe râul Oskil, în contraofensiva lor în regiunea nord-estică Harkov, unde se pare că au recucerit în această lună mii de kilometri pătrați. Guvernatorul din Luhansk, Serhi Haidai, a scris pe Telegram că „regiunea Luhansk este la un pas. Eliberarea nu este departe”.

Operatorul nuclear ucrainean, Energoatom, a acuzat trupele rusești că au lovit centrala nucleară de la Pivdennoukrainsk, în sudul regiunii Nikolaev, dar a spus că aceasta funcționează normal.

RFE/RL nu a putut verifica din surse independente afirmațiile de pe câmpul de luptă în zonele în care luptele sunt cele mai intense. Președintele Biden a declarat, în timpul unei apariții televizate, că „a câștiga războiul din Ucraina înseamnă să scoatem complet Rusia din Ucraina și să recunoaștem suveranitatea [ucraineană]”.

Live Briefing | Război în Ucraina

Briefing-ul Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ale ripostei date de ucraineni, dar și reacția internațională.

Previous Next

XS
SM
MD
LG