Vizita lui Emmanuel Macron la Washington urma să fie o ofensivă de farmec, menită să obțină de la puternica sa gazdă concesii de politică fundamentale. Dar, după trei zile de bătăi pe spate, îmbrățișări și strîngeri de mînă, Donald Trump a fost cel care a apărut drept conducînd dansul diplomatic, lăsîndu-i oaspetelui său prea puțin loc să se manifeste – se scrie într-o relatare a agenției France Presse, semnată de Laurence Benhamou.
Dacă Macron la cei 40 de ani ai săi poate manifesta un caracter tactil, el a apărut adesea depășit de demonstrația dinamică de afecțiune din partea președintelui Statelor Unite la cei 71 de ani ai săi; și încă pînă la punctul de a arăta stînjenit.
Donald Trump a dat tonul, într-o fotografie publicată la mijlocul vizitei pe prima pagină de Washington Post și care îl arată trăgîndu-l după el, ținîndu-l de mînă, pe celălat șef de stat – așa cum face un tată cu fiul său. Mulți observatori au considerat scena umilitoare pentru Macron, limbajul corpului părînd să indice slaba capacitate a Franței de a influența Statele Unite în chestiuni cheie și în dezacorduri, crucial fiind Iranul, declarat inițial unul din scopurile principale ale vizitei de stat a lui Macron.
Imaginea a fost exact opusul impresiei lăsate în mai 2017, cînd tînărul lider francez a fost cel care a dat tonul cu prima strîngere de mînă la întîlnirea lor. Liderul francez s-a jucat atunci cu tentația de a citi reacțiile diplomatice în gesturi. „Trebuie să demonstrezi, ar fi spus el, că nu vei face mici concesii, nici măcar de ordin simbolic.”
Acum, marți, în Biroul Oval al Casei Albe, în care liderul american este la el acasă, cu ochii lumii fixați pe el, Donald Trump a înlăturat un fir de mătreață de pe haina lui Macron. „Trebuie să-l facem perfect”, a spus Trump, la care oaspetele lui a rîs oarecum jenat. „El este perfect”.
Secvența, care a fost reluată de nenumărate ori pe mapamond, a pus în lumină instantaneu comedia jucată noaptea tîrziu. Limbajul corpului a fost analizat pentru a se obține indicații serioase despre jocul și raporturile de putere. Într-un editorial din Washington Post intitulat „Afacerea mătreții”, s-a scris că „În această călătorie, Trump este alfa, iar Macron apare drept cel supus”.
New York Times și săptămînalul german Der Spiegel i-au dat mai mult credit lui Macron pentru investiția în prietenia mult lăudată, în tentativa de a obține concesii importante, dar ambele publicații au manifestat scepticism față de șansele lui de succes. În Der Spiegel s-a apreciat că „Macron își folosește relația pentru se desena pe el însuși drept liderul Europei și ca să restaureze locul Franței pe scena internațională”.
Thomas Snegaroff, un expert francez în politica americană și Corentin Sellin, un istoric francez specializat în politica Statelor Unite și-au manifestat amîndoi scepticismul, sugerînd că gesturile indică o condescendență crescîndă arătată de Trump președintelui Macron, acesta din urmă în pierdere de teren.
Observatorii au făcut repede o paralelă între relația lor și cea dintre George W. Bush și fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, care și-a cîștigat calificativul de „cățel de salon” pentru eforturile lui de a vinde un lider american lipsit de popularitate. În New York Times s-a argumentat că Trump – care a reușit să-și alieneze atîția colegi oameni de stat – „face un lider mondial care poate ajunge la cîteva puncte de înțelegere cu el să arate mai puțin ca un cățel de salon și mai mult ca un îmblînzitor de elefanți”.
Cum arată în realitate lucrurile, scrie comentatoarea agenției France Presse, testul îl va constitui decizia pe care o va anunța președintele Trump la 12 mai, de a retrage sau nu Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul. Altfel, dacă prietenia Trump-Macron este cert că lasă o marcă în comedia politică americană, în ce privește eficiența ei asupra politicii Statelor Unite, „juriul are încă ce dezbate”.
