Din sumar:
Tânărul Alexandr Rjavitin a fugit din nou din „armata transnistreană”, de data aceasta cazul lui va ajunge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Administrația de la Tiraspol a făcut o derogare de la restricțiile antiepidemice pentru ziua alegerilor prezidențiale moldovene din 1 noiembrie, când le va permite locuitorilor regiunii transnistrene cu acte moldovenești să meargă pe malul drept al Nistrului să voteze. Și ce rol a avut muzica în căderea regimurilor totalitare ale secolului XX și în schimbările democratice ale secolului XXI?
***
Pentru început o sinteză a principalelor evenimente ale săptămânii trecute.
În Republica Moldova a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, pe fundalul unei pandemii tot mai grave. Săptămâna trecută a fost depășit pragul psihologic de 1000 de îmbolnăviri pe zi, rata testelor confirmate fiind de peste 30 la sută.
Iar joi, administrația de la Tiraspol a făcut o derogare de la restricțiile antiepidemice pentru ziua alegerilor din 1 noiembrie și va permite locuitorilor regiunii transnistrene cu acte moldovenești să meargă la secțiile de votare deschise pentru ei pe malul drept al Nistrului.
Marți, asociația Promo-Lex a anunțat că Alexandr Rjavitin a dezertat din nou din „armata transnistreană”, a doua oară, după ce fusese răpit de acasă de forțele de ordine transnistrene și re-înrolat forțat la sfârșitul anului trecut. De data aceasta, avocații de la Promo-LEX au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Detalii – în program.
În stânga Nistrului continuă exercițiile militare. Presa transnistreană scrie săptămânal despre concursuri și antrenamente care au loc în armata transnistreană, de multe ori în comun cu militarii din Grupul operativ de trupe ruse staționat în regiunea transnistreană. Vineri, la exercițiile militare ale unităților transnistrene a asistat și liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în calitatea lui de comandat al forțelor armate. Site-ul lui Krasnoselski anunță că, „în conformitate cu planul exercițiilor, o companie armată de puști motorizate, susținută de artilerie și mijloace de apărare aeriană, a luptat împotriva inamicului care a violat frontiera”. „În luptă, a subliniat Vadim Krasnoselski, cele mai importante sunt pregătirea, baza tehnico-materială, asigurarea cu obuze, comunicarea și interacțiunea dintre unitățile militare”. „Transnistria acordă o atenție aparte echipării tehnice a armatei și pregătirii militarilor. Suntem capabili să ne apărăm”, a subliniat Krasnoselski.
Directorul rețelei de farmacii „Vivafarm” din regiunea transnistreană, omul de afaceri Evgheni Gorea, a fost arestat de forțele de ordine transnistrene și reținut pentru trei zile. Acesta a fost acuzat de neplata impozitelor, iar arestul a fost prelungit la 2 luni. Administrația nu a făcut niciun anunț în legătură cu această reținere, informația a circulat însă pe rețeaua Telegram, iar utilizatorii au comentat că arestul are legătură cu reformatarea pieței de medicamente din regiunea separatistă.
Vicepremiera pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a discutat și săptămâna trecută cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, despre încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Aceasta a transmis o listă a cazurilor individuale, care constituie motive de îngrijorare pentru autoritățile de la Chişinău, anunță un comunicat al Biroului de reintegrare. Un alt subiect al discuțiilor a vizat securitatea procesului electoral și a cetățenilor în timpul alegerilor din 1 noiembrie, se mai spune în comunicat.
Din 1 octombrie a fost reluată activitatea punctelor de înmatriculare a autoturismelor din regiunea transnistreană cu sediul la Tiraspol și Râbnița. Activitatea acestora a fost prelungită cu încă doi ani. În cadrul unei ședințe a grupului de lucru pentru transport dintre Chişinău și Tiraspol s-a convenit extinderea mecanismul de înmatriculare a mașinilor din regiunea transnistreană cu numere neutre și asupra remorcilor, iar Chişinăul a insistat asupra anulării taxelor de vinietă impuse de Tiraspol mașinilor cu numere de înmatriculare ale Republicii Moldova ce intră în regiunea transnistreană.
Sunt Lina Grâu și vă prezint principalele știri ale săptămânii trecute la Radio Europa Liberă
Armenia declară că este dispusă să se angajeze în discuții de pace mediate de OSCE iar comunitatea internațională continuă să solicite încetarea imediată a luptelor armeno-azere pentru regiunea separatistă Nagorno-Karabakh. Crește îngrijorarea internațională că violențele s-ar putea extinde și ar putea implica activ puterile regionale – Turcia și Rusia. Potrivit estimărilor ambelor țări, cel puțin 200 de oameni au murit ca urmare a reluării violențelor, inclusiv civili. Ciocnirile sunt considerate cele mai grave de la acordul de încetare a focului din 1994.
Statele Unite și UE, la 2 octombrie, au aplicat sancțiuni împotriva oficialilor din Belarus responsabili de fraude în alegerile prezidențiale din 9 august și represiuni brutale împotriva protestatarilor și a membrilor opoziției. Minskul a ripostat imediat cu propria listă de persoane interzise să intre în țară. Liderii UE au îndemnat, de asemenea, Comisia Europeană, „să pregătească un plan cuprinzător de sprijin economic pentru Belarusul democratic”.
Bursele au reacționat în scădere vineri la știrea că președintele Donald Trump a fost testat pozitiv la Covid 19. Prețurile mondiale ale petrolului au scăzut și ele cu aproape 4%. Casa Albă a transmis noul program al președintelui Trump care nu include și o călătorie în Florida, unde era planificat să participe la un miting electoral, dar a anunțat că simptomele președintelui american sunt „moderate”. Cu doar o lună până la alegeri, sondajele îl arată pe Donald Trump în urmă cu 9 puncte procentuale față de democratul Joe Biden.
Aceasta a fost sinteza principalelor evenimente ale săptămânii trecute, mai multe, în actualitate, găsiți pe pagina noastră de internet.
***
Administrația de la Tiraspol a făcut o derogare de la restricțiile antiepidemice pentru ziua alegerilor prezidențiale moldovene din 1 noiembrie, când le va permite locuitorilor regiunii transnistrene cu acte moldovenești să meargă la secțiile de votare deschise pentru ei pe malul drept al Nistrului pentru a-și exprima votul, relatează IPN citând presa transnistreană. Din cauza pandemiei de COVID-19, autoritățile transnistrene au restricționat circulația în și din regiune, prelungind recent restricțiile până pe 1 decembrie. Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a decis să deschidă 42 de secții de asemenea secții de votare speciale, mai multe decât la alte alegeri în trecut. Opoziția pro-europeană și-a exprimat îngrijorarea că aceste secții pot fi folosite pentru aducerea organizată a alegătorilor transnistreni la vot, după ce asemenea cazuri au fost semnalate în timpul alegerilor parlamentare din 2019.
La Tiraspol anunțul cu privire la ziua liberă pentru circulație cu ocazia alegerilor din 1 noiembrie a fost însoțit de solicitarea administrației transnistrene către Chişinău de a organiza secții de votare cât mai aproape de „frontiera” administrativă și de a asigura măsurile sanitare anti-covid.
Ce părere au oamenii de rând întâlniți în stradă despre decizia administrației de a permite locuitorilor regiunii să meargă să voteze pe malul drept al Nistrului, după ce le-a fost interzis de mai bine de jumătate de an să iasă fără aprobare din regiune? O întrebare adresată trecătorilor de corespondenții noștri la Tiraspol și Bender.
Vox:
- Am o atitudine negativă față de inițiativa aceasta, pentru că va facilita extinderea coronavirusului, se vor îmbolnăvi și mai mulți.
- Eu nu voi merge, pentru că am de lucru acasă foarte mult. Dar în general mergeam la toate alegerile, ne duceam la secția de votare din Cremenciuc. Dacă ar fi mai aproape, poate am merge, dar așa, trebuie să mergem tocmai la Varnița, și acum avem alte treburi.
- Nu voi merge, pentru că nu am cum. Am un nepoțel pe care trebuie să-l duc la grădiniță, să-l iau de la grădiniță, așa că nu am cum.
- Eu zic așa: noi am ales președintele și dacă președintele a adoptat această decizie, înseamnă că ea este corectă.
- Nu, nu voi merge. Ce treabă am eu cu Moldova. Poate că are o anumită influență asupra noastră, dar oricum nu vreau. Nouă și aici ne este bine.
- Desigur că voi merge. Eu cred că așa este corect – trebuie să găsim limbă comună, trebuie să ne respectăm…
- Trăim pe același pământ, noi trebuie să ne apreciem, să ne respectăm și să ne iubim, și să respectăm toate legile - și aici, și acolo.
- Eu cred că problemele noastre sunt mai importante. Dar cine vrea, nu are decât să meargă la alegerile de acolo.
***
Alexandr Rjavitin a dezertat din nou din „armata transnistreană”. După noua dezertare, avocații de la Promo-LEX au preluat cazul lui Rjavitin și au depus acum o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Tânărul Alexandr Rjavitin, cel care a fugit în 2015 dintr-o unitate militară din stânga Nistrului și a fost reînrolat forțat la începutul acestui an, a dezertat din nou în luna iunie. El se află acum în libertate, iar avocații Asociației „Promo-LEX” au expediat marți, 29 septembrie 2020, la CEDO, o plângere pe acest caz.
În august 2015, Alexandr Rjavitin a trecut înot Nistrul şi a mers trei zile pe jos până la Chişinău, în uniformă militară şi în şlapi. Într-un documentar al Europei Libere, el a povestit că a evadat pentru că era bătut și umilit în armata regiunii separatiste, descriind în detalii metodele de tortură la care sunt supuși recruții. În februarie 2020, aflându-se din nou în custodia structurilor militare din stânga Nistrului, el a apărut într-un reportaj TV în care a dezmințit mărturiile făcute anterior.
Într-un interviu cu corespondenta Europei Libere, Rjavitin a spus că nu a fost bătut de structurile de forță din stânga Nistrului, dar a fost amenințat și presat psihologic. El spune că, de fapt, nu și-a retras declarațiile privind tortura din unitățile militare.
„Nu am mințit nici prima dată, nici a doua, însă jurnaliștii televiziunii din Tiraspol au scos din context, au trunchiat și au trucat la montaj cuvintele mele”, a declarat Rjavitin pentru Europa Liberă.
Potrivit Promo-LEX, pe 18 decembrie 2019 tânărul a fost răpit de acasă și dus în unitatea militară din satul Parcani, iar între 19 și 30 decembrie a fost ținut acolo în izolator („gauptvahta”) în condiții extrem de proaste. Ulterior, a stat în izolatorul de detenție preventivă nr. 3 din orașul Tiraspol. La 24 ianuarie 2020, arestul său preventiv a fost revocat, însă el nu a fost eliberat, ci a fost transferat în unitatea din Parcani să-și continue serviciul militar.
Avocatul Promo-LEX Alexandru Postică, a declarat pentru Europa Liberă că acest lucru însemnă că cel puțin timp de două luni Alexandr Rjavitin a fost deținut în condiții inumane și degradante cu scopul de a fi determinat să-și schimbe declarațiile. „A doua oară a evadat din cauza incertitudinii în care se afla. Inițial i s-a promis că va fi eliberat în mai 2020, iar mai apoi termenul a fost prelungit până în septembrie 2020, ceea ce demonstrează că el a fost dus în eroare”, a declarat Alexandru Postică.
Rjavitin este de mai multe luni la Chișinău și a sesizat Procuratura despre ilegalitatea detenției sale.
Asociația „Promo-LEX” a cerut ca tânărului să-i fie schimbată identitatea, ca măsură de protecție, însă Procuratura a refuzat pe motiv că n-ar exista temei de îngrijorare. L-am întrebat pe avocatul Alexandru Postică dacă într-adevăr Rjavitin este în siguranță pe malul drept al Nistrului.
Alexandru Postica: „Securitatea persoanelor care încearcă să lupte cu regimul de acolo într-adevăr este pusă sub pericol. Noi am avut multiple cazuri când unele persoane inițial s-au refugiat la Chișinău, însă și aici erau persecutate de reprezentanții structurilor secesioniste, motiv pentru care au fost nevoite să părăsească țara. Deci, la momentul de față nu putem vorbi de o securitate deplină a persoanelor care au fost supuse persecutărilor în stânga Nistrului.
Cunoaștem foarte bine și putem cita mai multe cazuri când miliția transnistreană a putut să se deplaseze la Chișinău, să rețină anumite persoane și nestingherită să se ducă înapoi la Râbnița, Tiraspol și alte localități din regiunea transnistreană. De altfel, aș putea aici menționa și cele două hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului din septembrie 2019 – este vorba de cazul Filin și Negruță contra Moldovei și Federației Ruse –, în care s-a constatat inclusiv violarea dreptului la securitate și siguranță în Republica Moldova, deoarece nu a asigurat securitatea persoanelor care se aflau la acel moment în municipiul Chișinău și o altă persoană în orașul Rezina.
Deci, s-a constatat că persoanele care s-au prezentat drept miliționeri au sechestrat aceste persoane și ulterior le-au transmis așa-numitelor organe ale procuraturii din stânga Nistrului, care într-un final le-au condamnat la ani de pușcărie și dânșii au fost deținuți în condiții inumane și degradante.
Eu pot să afirm cu cea mai mare responsabilitate că nu avem niciun mecanism foarte clar și bine pus la punct pe asigurare a securității persoanelor care luptă cu regimul secesionist, deoarece noi nu avem nici un control al așa-numitelor posturi. Pe de o parte, dânșii ne pun bariere de acces, pe de altă parte, poliția Republicii Moldova nu ar putea să intervină pentru cei care încearcă să vină în dreapta Nistrului.”
Europa Liberă: Deci, avem de facto răpiri de persoane? Și, în situația aceasta, cum apreciați Dvs. refuzul procuraturii de a schimba identitatea lui Alexandr Rjavitin?
Alexandru Postica: „Vorbind despre cazul concret la care v-ați referit Dvs., au fost solicitate un șir de acțiuni din partea procuraturii. Și aici vorbim despre o altă problemă pe care am sesizat-o în repetate rânduri și nu doar în legătură cu dl Rjavitin, și anume spectrul de soluții de protecție pentru cei care se confruntă cu regimul.
Noi, într-adevăr, în cadrul urmăririi penale în care d-lui are statutul de victimă am solicitat protecție. Evident, sunt mai multe acțiuni pe care noi le-am solicitat (nu mă voi referi aici la ele) și, cu părere de rău, nu am văzut o atitudine proactivă din partea organelor de urmărire penală care, de fapt, au obligația să investigheze ce s-a întâmplat, pe de altă parte, organul procuraturii trebuie să asigure securitatea. Și, având în vedere că există precedente negative de acest gen, consider că organul procuraturii ar trebui să lucreze pe marginea unui set de acțiuni care să vină să protejeze victimele abuzurilor din stânga Nistrului.”
Europa Liberă: Dvs. ați anunțat că ați depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Care sunt capetele de acuzație pe care le-ați invocat în plângerea la CEDO și împotriva cui este adresată această plângere?
Alexandru Postica: „Noi rareori comunicăm public despre depunerea unei cereri la CEDO, fiindcă cunoașteți că există mai multe etape pentru examinarea acesteia. Depunerea cererii nu înseamnă că aceasta va fi acceptată spre examinare și va fi câștigată într-un final. Însă rezonanța cazului ne-a determinat să venim cu această informație. Noi am comunicat public inclusiv capetele de acuzare.
În primul rând, l-am făcut public, deoarece lumea ar trebui să cunoască în ce condiții se află militarii în termen. Noi avem confirmările reclamantului care a spus că nu au fost aplicate torturi, însă persoana a fost supusă unui tratament degradant prin detenția în condiții inumane și degradante.
Evident, am invocat inclusiv violarea dreptului la siguranță și securitate, având în vedere că nu a existat niciun act judecătoresc care să legitimeze acea detenție pe o perioadă îndelungată. Și aici vorbim de perioada din decembrie 2019 până în luna iunie 2020, fiindcă toată această perioadă d-lui a fost lipsit de libertate.
Și, în ultimul rând, am invocat inclusiv dreptul la libera exprimare. Or, unul din capetele de acuzare care au fost invocate de către organele secesioniste a fost că d-lui a comunicat public despre anumite secrete așa-numite de stat. Și aici ne referim inclusiv la violarea dreptului la libera exprimare a d-lui. Cunoaștem că Convenția Europeană asigură protecția inclusiv persoanelor care vor să reclame o abatere sau oviolare a drepturilor omului, ceea ce s-a întâmplat și în cazul lui Alexandr Rjavitin.”
Europa Liberă: Împotriva cui este plângerea pe care ați adresat-o?
Alexandru Postica: „Noi ca de obicei și în cazul vizat am invocat violarea de către ambele state, și anume Federația Rusă, deoarece ea asigură un control efectiv al regimului de acolo, și a Republicii Moldova, ca state care sunt responsabile de violarea drepturilor omului în stânga Nistrului.
Da, într-adevăr, recunoaștem că unele autorități au întreprins anumite acțiuni sub formă de comunicate de presă, susținerea poate morală a familiei, dar noi nu considerăm că aceasta este suficient pentru a depăși situațiile de criză din stânga Nistrului.”
Europa Liberă: Dle Postica, o întrebare de ordin un pic mai general. În ultima perioadă am remarcat din comunicatele Biroului de Reintegrare că acesta pune un accent foarte mare pe tema respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană. În ce măsură credeți că este îndreptățit să facă lucrul acesta, nu este o exagerare totuși?
Alexandru Postica: „Într-adevăr, erau anumite deficiențe în activitatea Biroului de până acum, când se limita activitatea acestui organ doar la negocieri politice, deci se uita cumva de situația individuală a victimelor.
Eu consider benefică o asemenea abordare în care fiecare problemă se tratează individual și se încearcă să se găsească soluții. Or cunoaștem că rezolvarea în ansamblu a unei situații câteodată este imposibilă, pe când rezolvarea unei probleme individuale ar fi mai cu putință și în cazul de față ar determina acea luptă cu impunitatea. Fiindcă eu cred că asta este cea mai mare problemă care era până acum – impunitatea totală a persoanelor care își permit să violeze drepturile omului în stânga Nistrului. Sperăm să nu se limiteze doar la declarații.”
Europa Liberă: În percepția Dvs., cât de amplu este acest fenomen al încălcării drepturilor omului în stânga Nistrului?
Alexandru Postica: „Ar fi complicat să dăm anumite statistici, să dăm anumite comparații, dar ceea ce putem noi spune este că într-adevăr situația din stânga Nistrului este mult mai gravă decât cea din partea dreaptă a Nistrului.
Și aici probabil cel mai grav aspect constă în lipsa unor mecanisme de monitorizare. Ceea ce apare public este doar vârful aisbergului, deci sunt doar cazurile unor persoane care au îndrăznit să lupte cu sistemul. Și vedem că aceste persoane relevă într-adevăr încălcări foarte serioase ale dreptului omului. Ceea ce este în realitate sunt cazuri de zeci sau poate chiar de sute ori mai multe decât cele publice. Și datorită faptului că există impunitate și lipsa unui mecanism de intervenție, toate acesta cazuri sunt reduse la tăcere.
Ceea ce am observat noi și am sesizat mai ales acum, în perioada de măsuri care au fost introduse în contextul pandemiei COVID, începând cu luna martie, există o luptă aprigă inclusiv cu mass-media care dacă până acum mai putea să furnizeze anumite informații și puteam să operăm cu date din interior, la acest moment practic nu relevă anumite încălcări. Eu presupun că există și un sistem de cenzură.
Și acum, dacă tot nu avem posibilitatea să avem acces noi în regiunea transnistreană și frontierele sunt blocate, frontierele inventate de către regim, situația de-a dreptul este una dezastruoasă, aș spune eu. Pentru că acești oameni sunt lăsați în mâinile unui regim nerecunoscut, care are ca scop violarea drepturilor omului la scară largă în stânga Nistrului.”
---
Săptămâna trecută biroul de la Chişinău al Europei Libere a organizat încă o dezbatere din seria Antinostalgia – privind spre viitor. De data aceasta am discutat despre muzica între protest și conformism, despre rolul muzicii în rezistența față de regimurile totalitare din trecut și prezent și în schimbările democratice care au sau au avut loc în lume.
În cadrul proiectului, criticul muzical din Rusia, Artemii Troițki a fost intervievat de colegul nostru Ivan Sveatcenko.
Europa Liberă: În studiul de la Chişinău al Europei Libere discutăm astăzi despre muzică și despre libertate și îl avem în legătură pe omul-legendă, fără exagerare, criticul muzical Artemii Troițki.
Artemii Troițki: „Da, buna ziua tuturor. Am impresia că sunt prima dată invitatul redacției moldovenești a Europei Libere. Asta, chiar dacă eu am învățat limba română special pentru a asculta Radio Europa Liberă în limba română. Acolo era cea mai bună emisiune muzicală la sfârșitul anilor 1960 – începutul anilor 1970. Țin minte și acum – Cornel Chiriac îl chema pe autorul emisiunii.”
Europa Liberă: Chiar citisem recent rubrica Dvs. de la Radio Svoboda despre emisiunile muzicale ale serviciului de limbă română.
Haideți să începem discuția noastră cu Belarus. Sunt multe evenimente acolo, a avut loc inaugurarea în secret a lui Lukașenko. Iar belarușii, între timp, cântă cântecele lui Țoi. Wikipedia scrie că piesa „Vrem schimbări!” datează din 1989, când a apărut ultimul lui album, iar premiera piesei a avut loc în 1986, la un festival din rock-clubul din Leningrad. Ce se întâmplă, de ce chiar și după trei decenii piesele lui Victor Țoi încă mai sunt cântate?
Artemii Troițki: „Eu cred că sunt două motive și ambele sunt foarte consistente. Primul este că trupa lui Țoi, Kino, este o trupă foarte bună și piesele lor sunt foarte puternice, sunt unele de care te atașezi și pe care vreai să le cânți în grup – inclusiv această piesă, „Vrem schimbări!”, care sună ca un imn.
Al doilea motiv este că piesa este în continuare de actualitate. Da, ea a fost scrisă în 1986 - și eu am fost la premiera ei, la acel festival. De atunci, multe lucruri s-au schimbat și în Rusia, și în jurul ei, nu mai există Uniunea Sovietică. Dar, din păcate, multe dintre începuturile acestor ultime decenii nu au dus nicăieri și, la fel ca în povestea cunoscută, baba și moșul s-au întors la covata spartă – acest lucru se referă și la Belarus, și la Rusia în egală măsură. Adică cum au fost acolo regimuri totalitare, birocratice, bazate pe violență și minciună, așa și au rămas la putere. Am așteptat și am tot așteptat schimbări, cum ne-a îndrumat marele Țoi, dar așa și nu le-am mai văzut.
Apropo, am spus de multe ori că mesajul piesei „Vrem schimbări!” este total greșit. Schimbările nu trebuie așteptate. Schimbările trebuie cerute imperativ, dar, cel mai bine, schimbările trebuie făcute. Așa că eu sper foarte mult că următorul imn al lui Țoi va fi tot o piesă de-a lui, din aceeași perioadă, care se numește „Mai departe vom acționa noi”. O piesă minunată, foarte dinamică și cred că acest mesaj este de mare actualitate în prezent, pentru că ar putea dura foarte și foarte mult dacă vom sta și aștepta schimbări.”
Europa Liberă: Eu îmi amintesc de vremurile sovietice – la televizor îl aveam pe Iosif Kabzon, iar pe bobine, cel puțin la mine în familie, se asculta trupa Akvarium. Reiese că presiunea statului poate fi depășită, chiar și într-un stat totalitar cum era Uniunea Sovietică?
Artemii Troițki: „Presiunea statului evident că poate fi depășită. Dacă este să vorbim despre muzică, situația în URSS - și, din păcate, la fel se întâmplă în Rusia – se deosebește de cea din alte țări.
În toate țările civilizate show-businessul și cultura de masă sunt total separate de stat. Adică ar fi imposibil să-ți imaginezi o situație în care Congresul sau Senatul american sau cancelaria președintelui ar exercita presiuni asupra unor rockeri, rapperi sau vedete pop – asupra lui Bob Dylan sau a altcuiva, să le spună de exemplu ce piese trebuie și ce piese nu trebuie să cânte. Este total exclus, la fel ca în cinematografie – este imposibil de imaginat ca administrația americană să introducă cenzura la Hollywood și să dicteze ce filme să se facă acolo. Există o linie dublă, continuă și roșie între cultura de masă și stat.
În Uniunea Sovietică evident că lucrurile stăteau diferit. Și din păcate această moștenire sovietică foarte tristă se manifestă din plin acum și în Rusia, și în Belarus. O ilustrare în acest sens este acel penibil clip video în susținerea lui Lukașenko, numit „Iubita nu poate fi dată altuia”, înregistrat de o echipă mixtă de lingători de străchini de pe lângă putere - cântăreți pop din Belarus și Rusia.
Este o ilustrare a faptului că statul exercită presiuni, îi poate șantaja și obliga pe oamenii de cultură, care depind foarte mult de stat și care primesc de acolo o bună parte din venituri.”
Europa Liberă: Biroul de la Chişinău a Europei Libere, în cadrul proiectului său Antinostalgia, vorbește despre diverse aspecte ale acestei nostalgii ciudate după trecutul sovietic, care, iată, în al 21-lea an al secolului XXI încă mai este de actualitate. Și iată ce vreau să vă întreb. Politicienii noștri de la putere organizează adesea concerte pre-electorale și invită cântăreți de muzică pop din Rusia – Baskov, Kirkorov, dacă mai treia Liudmila Zîkina cred o invitau și pe ea. Despre ce vorbește acest fenomen? Și de ce acea muzică care evident că nu mai reprezintă tendințele moderne și nu prea mai adună vizualizări pe youtube continuă să fie populară la nivelul elitelor politice – nu doar în Moldova, dar și în alte țări? De unde vine acest lucru?
Artemii Troițki: „Eu cred că pe de o parte este această „minunată” tradiție sovietică – ca atunci când au loc aceste sărbători ideologice, aceste jubilee, congrese și așa mai departe trebuie demonstrată unitatea dintre partid și popor, dintre armată și popor și, evident, dintre artiști și popor. În perioada sovietică această tradiție era respectată cu strictețe – Kabzon, Zîkina, Leșcenko… Așa că tradiția s-a păstrat într-o anumită măsură până în prezent.
Dar există și o diferență substanțială. În acele timpuri statul deținea monopolul surselor de informare – exista un control deplin al statului. Și trupa Akvarium, de exemplu, sau înregistrările lui Vîsoțki sau Alexandr Galici, Mașina Vremeni și așa mai departe, acestea erau activități ilegale. Improvizații făcute în secret și distribuite la nivel de apartamente. Acum situația este total diferită. Există această clientelă care parazitează exclusiv pe televiziune și radio. Dar mai există și un spațiu imens liber – spațiul internetului unde mai bine de 99 de la sută sunt lucruri care nu pot fi controlate de stat. Și evident că acest spațiul al internetului a născut vedetele sale, care depind minim de stat și care nu mai răspund la comenzile acestuia.”
Europa Liberă: În Moldova avem foarte puțini muzicieni cu poziție civică activă. Se schimbă puterea și vedetele noastre la fel își schimbă orientarea și cântă la concerte guvernamentale, participă la campanii electorale. Cum credeți, muzicienii trebuie să aibă o poziție civică activă, sau totuși e o chestiune personală și nu este neapărat să-ți afișezi simpatiile politice și să arăți că citești știri și pe internet, nu doar le privești la televizor?
Artemii Troițki: „Aici sunt cel puțin două aspecte – unul personal, și unul economic. Dacă e să vorbim despre aspectul personal, eu consider că în general un muzician nu datorează nimănui nimic. Singurul lucru pe care este dator să-l facă este să fie sincer în creația sa. Și aici oamenii sunt foarte diferiți. Eu, de exemplu, în ultimii 30 de ani, mă împart între muzică și politică. Pe de o parte iubesc muzica, mă ocup de asta în permanență, am prieteni muzicieni, urmăresc noile apariții și la Radio Svoboda am o emisiune muzicală săptămânală de o oră. Pe de altă parte, scriu postări politice pe blog, fac video bloguri, comentez teme politice. La mine așa este.
Pe de altă parte, știu un număr mare de tineri care sunt foarte talentați, dar pe ei fizic îi obosește acest activism politic, ei sunt oripilați de ceea ce se întâmplă, ei nu vor să se „murdărească” cu asta… Și îi înțeleg. Și nu pot spune că sunt lași sau oameni necinstiți. Este chestiunea lor personală.
În ceea ce privește situația din Moldova, aici intră în funcțiune factorul economic. Ideea este că Moldova este o piață foarte mică. Este adevărat că alături este o țară mult mai mare – România. Dar nu știu exact care este relația artiștilor din Moldova cu piața din România, dacă au sau nu concerte acolo. Dar piața oricum este una nu foarte mare. Și din această cauză, pentru a putea supraviețui, artiștii trebuie să facă tot felul de combinații. Este o situație generată de faptul că artiștii nu sunt capabili să câștige sume cât-decât decente din vânzarea muzicii lor. Nici nu-mi pot imagina – de exemplu, o trupă rock moldovenească ce tiraj poate scoate, câte casete, CD-uri, vinil-uri? Admit chiar că nu scoate deloc, pentru că nu are cui să le vândă, sau doar cantități mizere pe care să le vândă la concerte.
În consecință, dacă nu există modalități normale, de piață, de a câștiga bani, se apelează la aceste „comenzi de stat” – apariția în concertele din campaniile electorale, la diferite sărbători…
Da, e o soartă de neinvidiat, dar de înțeles…”
Europa Liberă: Și o ultimă întrebare – cum credeți, s-ar putea acum, în anii 20-30 ai secolului nostru, să se repete ceea ce a fost în anii 60 ai secolului XX – o renaștere a mișcării globale către libertate?
Artemii Troițki: „Dacă aveți în vedere mișcarea muzicală, atunci mă îndoiesc foarte mult. Din simplul motiv că vremurile când muzica a fost regină, când a fost o religie a tinerilor, aceste vremuri au trecut. Este ceea ce s-a întâmplat în Occident în anii 60-70, iar în țările fostei URSS – în anii 80, când a fost creat întreg patrimoniul clasic a rock-ului rusesc, ucrainean și belarus. Ulterior, după anii 1990, rolul muzicii s-a diminuat și acum deja muzica nu mai este demult pe avanscenă. Și eu sunt sigur că această epocă de aur nu va mai reveni și muzica a fost pusă pe plan secund de tot felul de chestiuni digitale, rețele sociale, multimedia, youtube, TikTok și tot așa. Acestea sunt tendințele de actualitate. Muzica aici tot este prezentă, dar deja nu în rolul principal.
Dar faptul că o mișcare către libertate va exista, chiar dacă aceasta nu va fi animată exclusiv de motorul muzical, eu cred că este indiscutabil. Și acest lucru deja se produce.”
Aici e Radio Europa Liberă!
