Linkuri accesibilitate

„Ștefan Gațcan s-a răzgândit a treia oară într-o săptămână” (ZIARUL NAȚIONAL)


Revista matinală a presei

Revista matinală a presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:12 0:00
Link direct

Portalul AGORA rezumă relatările din presa străină cu privire la cazul deputatului moldovean Ștefan Gațcan care ar fi fost sechestrat și impus de către deputații guvernării să renunțe la mandat. Portalul accentuează că majoritatea publicațiilor care au abordat acest subiect l-au prezentat ca pe o luptă între pro-europeni și pro-ruși, care scot în evidență implicarea intereselor Rusiei.

  • ANTICORUPȚIE relatează despre „Cum s-a desfășurat concursul pentru funcția de director al celui mai mare spital din țară”. Este vorba despre Spitalul Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga”, unde directorul interimar Andrei Uncuța l-a surclasat pe contracandidatul său, medicul Aureliu Bodiu, cu aproape trei puncte. Aureliu Bodiu, șeful secției de neurochirurgie din cadrul SCR, a dat de înțeles că ar putea contesta rezultatele concursului. La concurs a asistat, în calitate de observator, fosta ministră a Sănătății, deputata Ruxanda Glavan, care a declarat că are dubii în privința legalității acestui concurs, deoarece destituirea fostului director ar fi fost ilegală. Portalul amintește că Uncuța a devenit interimar după demiterea din funcție, la finele lunii martie, a lui Anatol Ciubotaru, la o zi după ce acesta a organizat testarea la un laborator privat a șase angajați care îngrijeau bolnavii infectați cu Covid-19.
  • ANTICORUPȚIE dezvăluie că plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a propus președintelui Igor Dodon numirea în funcția de judecător, pe un termen de cinci ani, a procurorului Sergiu Petrușca, cel care la 30 ianuarie 2019 a emis 20 de ordonanțe privind interceptarea convorbirilor telefonice ale mai multor reprezentanți ai opoziției, printre care Andrei Năstase, Chiril Moțpan, Dan Perciun, Dinu Plângău și Alexandru Slusari. Membrii CSM l-au selectat din 69 de candidați și i-au acordat 87,9 puncte, al patrulea cel mai mare punctaj. Sergiu Petrușca va activa la Judecătoria Chișinău după ce Igor Dodon va emite decretul de numire în funcție, precizează portalul.
  • ARGUMENTÎ i FAKTÎ v MOLDOVE lansează un nou atac la adresa liderei PAS, evidențiind în titlu că Maia Sandu ar fi „candidatul lui Plaha-Șor la alegerile prezidențiale” (al lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor – n.red.). Afirmația îi aparține președintelui fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, potrivit căruia Maia Sandu este mai convenabilă decât Igor Dodon pentru oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc. Ca argument, socialistul aduce declarația liderului „Pro Moldova”, Andrian Candu, care s-a arătat dispus să o susțină la prezidențiale pe lidera PAS. Și chiar dacă Maia Sandu spune că nu va accepta „mere otrăvite”, faptele vorbesc despre altceva, „oricât de mult ar încerca s-o ascundă”, susține Furculiță, citat de publicație.
  • Potrivit DESCHIDE.MD deputatul moldovean Ștefan Gațcan s-a ascuns în Bulgaria, „un cunoscut fief al serviciilor secrete rusești”, România servindu-i doar ca „acoperire”. Deschide.md face referire la un articol publicat de portalul ReporterIS.ro, care afirmă că, pe 6 iulie, Gațcan a intrat din Bulgaria în România, iar în seara aceleiași zile s-a cazat la hotelul Internațional din Iași, pentru a-și asigura expunerea în România. Cum până la Chișinău sunt maxim două ore cu mașina, cazarea pentru o noapte și o dimineață în Iași semănă mai degrabă cu o acțiune gândită de a-și a acoperi urmele în Bulgaria, consideră jurnaliștii. „De ce a mințit Ștefan Gațcan că a stat în România și de ce a încercat să-și ascundă urmele prezenței în Bulgaria, dar, mai ales, cine l-a presat să facă aceste lucruri rămâne deocamdată un mister. Cu toate acestea Ștefan Gațcan are acum șansa de a dovedi că nu este un laș, că totuși, și-a păstrat verticalitate de bărbat în ciuda presiunilor la care a fost supus. Are acum șansa să spună adevărul despre comportamentul mafiotic al PSRM și al oamenilor lui Dodon. Doar adevărul îl poate face pe Ștefan Gațcan liber și doar adevărul îl poate ridica din genunchi și din umilința în care l-au aruncat socialiștii...”, punctează Deschide.md
  • Politologul Corneliu Ciurea a comentat pentru SPUTNIK decizia Curții Constituționale (CCM) cu privire la imposibilitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate concomitent cu cele prezidențiale, reflectă interesele partidelor politice care au influență asupra majorității judecătorilor în CCM. Ar fi vorba de „Pro Moldova” și Platforma DA, potrivit lui Ciurea. El mai afirmă că CCM ar fi putut adopta și o altă decizie, „pentru că deja odată, în cazul cu creditul rusesc, aceasta nu a pornit de la interpretarea strictă a legii constituționale, ci de la principiul beneficiului politic”. În același timp, această decizie complica activitatea socialiștilor în Parlament, pentru că ei ar trebui să găsească o cale prin care să-și apere Guvernul, care în cazul de față devine o așa-zisă „valiză fără toartă”: „și de dus e greu, și să-o arunci ți-e jale!”, mai spune analistul.
  • Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, declară într-un interviu pentru TASS că Moscova nu va impune R.Moldova vectorul extern de dezvoltare, însă își va apăra întotdeauna interesele. Diplomatul amintește că Rusia „a avertizat” Chișinăul că implementarea acordurilor semnate de R.Moldova cu UE în 2014 va avea un impact negativ asupra relațiilor economice cu Rusia, care mulți ani a fost principala piață de desfacere a produselor moldovenești, iar promisiunile unor politicieni moldoveni de a compensa pierderile de pe piața rusă cu livrări către UE nu ar fi viabile. Totodată, Moscova salută acum „dorința autorităților din Moldova de a extinde amploarea cooperării bilaterale cu Rusia”. În alt context, Vasnețov mai afirmă că pentru retragerea Grupului Operațional de Trupe Ruse (GOTR) din Transnistria nu ar fi fost încă create condițiile necesare. „Politicienii responsabili de la Chișinău înțeleg cât de pripite sunt chemările la retragerea GOTR”, spune ambasadorul rus, care acuză „anumite cercuri politice, inclusiv de peste hotare”, de escaladare a confruntării în legătură cu problema reglementării conflictului din Transnistria.
  • Despre „Ce a făcut și din ce a trăit cei 11 ani judecătorul care urmează să primească 4 milioane de lei de la stat” scrie ZIARUL DE GARDĂ. Ex-judecătorul de instrucție Stanislav Sorbalo, demis din funcție cu aproape 11 ani în urmă, iar acum repus în funcție cu achitarea tuturor veniturilor ratate în acești ani, conform unei hotărâri a CSM, susține că în toată această perioada a trăit din salariul soției sale, dar și din pensia de invaliditate a unuia dintre copiii săi. „Eu practic am fost lipsit de dreptul de a mă angaja, nici în calitate de avocat, nici de notar, nici de executor judecătoresc…”, se plânge fostul magistrat.
  • „Ștefan Gațcan s-a răzgândit a treia oară într-o săptămână”, titrează ZIARUL NAȚIONAL, menționând că acesta nu ar mai intenționa să-și depună mandatul de deputat, deși Comisia parlamentară juridică pentru numiri și imunități i-a aprobat cererea de demisie. Jurnaliștii trag această concluzie în baza anunțului făcut de vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, care a remarcat că demisia lui Gațcan nu mai figurează pe agenda Parlamentului de la Chișinău. „Dânsul, probabil, se simte tot mai bine și mai bine. Tratamentul SPPS este cel mai eficient”, a ironizat Slusari, după ședința Biroului permanent al Parlamentului. Publicația presupune că Ștefan Gațcan ar putea fi prezent în ședința de joi a Parlamentului, pentru a asigura cvorumul necesar declanșării procedurii de aprobare a modificărilor la Legea bugetului, asupra cărora Guvernul și-a asumat răspunderea.
  • „Votul nr. 51, răsplătit de majoritatea PSRM-PD?”, se întreabă ZIARUL NAȚIONAL, remarcând că fiica deputatului independent Alexandru Oleinic, care în ultima perioadă votează alături de alianța PSRM – PD în Parlament, a fost numită miercuri într-o funcție importantă, după ce „a promovat concursul la nivel înalt”. Elena Oleinic-Slivinschi a fost numită de către Guvern în funcția de director general adjunct al Agenției de Investiții.
XS
SM
MD
LG