Un civil în secolul douăzeci este titlul volumului de versuri al lui Nicolae Prelipceanu, iar prin extensie – şi autorul acestuia, un poet eminamente civil, străin de orice fel de militantism, care s-a afirmat într-o perioadă mai degrabă potrivnică „gândirii fără alibi”, devenind una dintre vocile distinctă a generaţiei „ş(o)aptezeciste”. Adevărat, una bine temperată, după cum observă Constantin Abăluţă, el însuşi un cavaler al discreţiei: „Adesea poemele frizează stenograma unor stări emoţionale, deci o abreviere expresivă, o epurată, ironică trecere în revistă (…)”. Această tehnică hai săi zic „a camaieului”, dusă la perfecţiune, îi permite poetului să-şi dozeze efectele versurilor, niciodată spectaculoase şi tocmai prin aceasta umane, astfel încât la capătul lecturii te pomeneşti că-i răspunzi textului, scris parcă anume pentru tine. Din te miri ce, se ţese treptat un soi de complicitate dintre autor – foarte cult, dar neafişându-şi erudiţia – şi cititor – bucuros să recunoască miturile fondatoare ale civilizaţiei europene în poemele bine strunite –, una deloc convenţională de vreme ce neliniştile primului se „hrănesc” din angoasele colective, iar plăcerea lecturii, în cazul celui din urmă, rezidă tocmai în sublimarea acestora. Cum să nu-i dai dreptate lui Laurenţiu Ulici care observa la un moment dat: „Nu versurile luate separat sunt expresive, ci şirul lor complet, iar frumuseţea poetică, poezia însăşi, stă în acordul dintre înţelesul parabolelor (dedus), ambiguitatea (indusă) şi frazeologia lor indivizibilă”?! Cum ar veni, o poezie de acordor de instrumente, nu atât muzicale cât… sufleteşti. În aceeaşi cheie, doar că diversificându-i gama, îl citeşte criticul Dan Cristea: „În aliajul acestei formule intre inteligenţă, spirit anti-sentimental, fumisterie, fineţe de limbaj, ironie şi disimulare, gust pentru paradox şi calambur (…); mai mult decât «lirism», prin urmare, întâlnim luciditate şi jocuri ale spiritului…”
Cât despre antologicul poem Ce-ai făcut în Noaptea Sfântului Bartolomeu (Nota Bene: fără semnul de întrebare la sfârşit), care dă şi titlul antologiei de autor scoasă în 1999 la Editura Eminescu, acesta pare construit asemenea unui ochean din nenumărate simetrii, unele cu bătaie lungă, altele ţintind imediateţea (regimului Ceauşescu, dar şi a oricărui regim autoritar), bun de privit în stele dar şi (mai cu seamă!) pentru o introspecţie nemiloasă. Nu-i vorba aici doar de „preţiozitatea aranjării, prin căutarea înfrigurată a «efectelor»”, chit că „poetul dozează valorilor vizuale în simetrii şi asimetrii savante, sugerând un mister” (Gheorghe Grigurcu), ci de o Est etică a solidarităţii în toată puterea cuvântului, întoarsă pe dos pentru a-i simţi mai bine efectele (cumplite versuri: „nimeni dintre cei care gândesc noaptea singuri/ nu are nici un alibi”). De-aici şi până la chemarea: „nu ajunge/ să fii singur nu ajunge/ trebuia să mai chemi pe cineva” nu-i decât un pas – unul mic pentru omul singur, unul mare pentru omenire. Forţând puţin nota (de la Petru Poantă citire: „…lui îi este caracteristică libertatea mimării marilor teme ale creaţiei…”), aş zice că poemul dat e un fel de Marseillese a lui Nicolae Prelipceanu, doar că una cu surdina.
* * * * *
Nicolae PRELIPCEANU
Ce-ai făcut în Noaptea Sfântului Bartolomeu
Ştiu vei răspunde că ai stat singur la tine în casă
că ai gândit
singur
împotriva Nopţii Sfântului Bartolomeu
că ţi-ai scris gândurile pe hârtie
singur
că nici nu te născuseşi pe atunci
că gândeai împotriva Nopţii Sfântului Bartolomeu
aşa nenăscut cum erai
cine erai tu în Noaptea Sfântului Bartolomeu
şi de ce n-au intrat în casă la tine
era atât de uşor
erai cu creierul pe tava albă de hârtie
îl opreai cu pana ta de gâscă
să fi făcut o mişcare greşită şi erai mort
cu o singură mişcare greşită a penei
pe tava albă de hârtie unde se află creierul tău
de ce n-ai făcut mişcarea greşită
de ce n-au intrat în casa ta
de ce nu te-au ucis
în Noaptea Sfântului Bartolomeu
cine poată să spună că nu minţi
că nu erai printre ceilalţi
ai vreun alibi
nu ai nici un alibi
nimeni dintre cei care gândesc noaptea singuri
nu are nici un alibi
dacă între timp a şi fost
Noaptea Sfântului Bartolomeu
o altă noapte trebuie să-ţi alegi
pentru a-ţi pune creierul pe hârtie
(ca şi cum punerea lui acolo suferă amânare
ca şi cum amânarea nu e egală
cu mişcarea greşită a stiloului tău)
singur în Noaptea Sfântului Bartolomeu
nu poţi fi
pe hârtie urmele nopţii nu sunt de ajuns
să înţelegi Noaptea Sfântului Bartolomeu
nu ajunge
să fii singur nu ajunge
trebuia să mai chemi pe cineva
chiar înainte de a te naşte
nu te credem despre Noaptea Sfântului Bartolomeu