Septembrie poate fi numită, pe bună dreptate, luna răzgândirilor în serie – preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, dl (şi dacă mă răzgândesc şi-i zic… tovarăş?!) Marian Lupu nu mai vorbeşte româna, ci moldoveneasca (şi cu accentul pretins bucureştean cum rămâne, dle speaker?!). Cică „s-a răzgândit”, iar argumentelor ştiinţifice ale lingviştilor le contrapune, nici mai mult nici mai puţin, „ştiinţele politice” de la noi – dr. Vasile Stati, autorul Dicţionarului (de tristă faimă) român-moldovenesc, îşi poate freca mâinile de bucurie: şi-a mai recrutat un adept!
Între timp, şi fracţiunea PCRM s-a răzgândit – după ce a boicotat luni de zile şedinţele Legislativului, ridicând totuşi salariile de deputaţi, s-a întors iarăşi în sala de şedinţe, era să zic in corpore, dacă nu ar fi pierdut câţiva membri pe drum (grupul Vadim Mişin), care s-au răzgândit la rândul lor să mai dea cu secera şi ciocanul pân’ la ziuă. Ultimul răz-gândac, în acest sens, este chiar Ion Ceban, omul-tribun care „ieşea aşa de înflăcărat la mitinguri, pe frig, chemând lumea” (Vladimir Voronin dixit!), care şi-a părăsit comilitonii în plină şedinţă a Parlamentului, creând semi-surpriza sesiunii de toamnă a acestuia.
Nici politicienii din celălalt capăt al spectrului politic (d’aia e şi spectru, că se încovoaie ca o potcoavă, apropiind extremele – nu mă întrebaţi cui anume îi poartă noroc!) nu au fost mai consecvenţi – însuşi premierul ţării Vlad[imir = и мир] Filat s-a răzgândit nitam-nisam să mai conecteze Republica Moldova la sistemul energetic european, întorcându-se cu faţa spre lucoarea de la Răsărit. Drept urmare, socialistul Igor Dodon, a cărui frunte bombată pare să tot aştepte venirea pe lume a vreunei Atene/Minerve, s-a răzgândit, pe moment, să distrugă Alianţa pentru Integrare Europeană-2, salutând decizia liderului PLDM. Până şi o stradă s-a răzgândit să poarte numele din 1990, revenind la cel din 1970, pentru ca apoi să rămână totul pe vechi (adică – pe nou), str. Al. I. Cuza Vodă.
Pe lângă toate aceste „răzgândiri la vârf”, cea a şoferilor de maxi-taxi – aflaţi în grevă preţ de două zile, iar apoi ieşiţi la lucru, fără să obţină totuşi creşterea preţului unei călătorii la 5 lei – mi se pare cea mai salutabilă: la urma urmei, mii de oameni au ajuns la timp la serviciu, în condiţii… era să scriu „relativ decente”, dar ştiind cum stau de fapt lucrurile, m-am răzgândit. (Dacă mă gândesc bine, şi primarul Dorin Chirtoacă trebuie că s-o fi răzgândit să scoată – de la naftalină (vorba vine!) – troleibuzele suplimentare promise, altfel nu-mi pot explica îmbulzeala din transportul public urban.)
Ajuns în alineatul în care se trage concluzia, stau şi cuget: dacă aş fi Auguste Rodin, cum i-aş zice sculpturii înveşnicind omul nostru căzut în cap: Răz-Gândacul de pe malul Bâcului sau Răz-Gânditorul din PMAN?!
Între timp, şi fracţiunea PCRM s-a răzgândit – după ce a boicotat luni de zile şedinţele Legislativului, ridicând totuşi salariile de deputaţi, s-a întors iarăşi în sala de şedinţe, era să zic in corpore, dacă nu ar fi pierdut câţiva membri pe drum (grupul Vadim Mişin), care s-au răzgândit la rândul lor să mai dea cu secera şi ciocanul pân’ la ziuă. Ultimul răz-gândac, în acest sens, este chiar Ion Ceban, omul-tribun care „ieşea aşa de înflăcărat la mitinguri, pe frig, chemând lumea” (Vladimir Voronin dixit!), care şi-a părăsit comilitonii în plină şedinţă a Parlamentului, creând semi-surpriza sesiunii de toamnă a acestuia.
Nici politicienii din celălalt capăt al spectrului politic (d’aia e şi spectru, că se încovoaie ca o potcoavă, apropiind extremele – nu mă întrebaţi cui anume îi poartă noroc!) nu au fost mai consecvenţi – însuşi premierul ţării Vlad[imir = и мир] Filat s-a răzgândit nitam-nisam să mai conecteze Republica Moldova la sistemul energetic european, întorcându-se cu faţa spre lucoarea de la Răsărit. Drept urmare, socialistul Igor Dodon, a cărui frunte bombată pare să tot aştepte venirea pe lume a vreunei Atene/Minerve, s-a răzgândit, pe moment, să distrugă Alianţa pentru Integrare Europeană-2, salutând decizia liderului PLDM. Până şi o stradă s-a răzgândit să poarte numele din 1990, revenind la cel din 1970, pentru ca apoi să rămână totul pe vechi (adică – pe nou), str. Al. I. Cuza Vodă.
Pe lângă toate aceste „răzgândiri la vârf”, cea a şoferilor de maxi-taxi – aflaţi în grevă preţ de două zile, iar apoi ieşiţi la lucru, fără să obţină totuşi creşterea preţului unei călătorii la 5 lei – mi se pare cea mai salutabilă: la urma urmei, mii de oameni au ajuns la timp la serviciu, în condiţii… era să scriu „relativ decente”, dar ştiind cum stau de fapt lucrurile, m-am răzgândit. (Dacă mă gândesc bine, şi primarul Dorin Chirtoacă trebuie că s-o fi răzgândit să scoată – de la naftalină (vorba vine!) – troleibuzele suplimentare promise, altfel nu-mi pot explica îmbulzeala din transportul public urban.)
Ajuns în alineatul în care se trage concluzia, stau şi cuget: dacă aş fi Auguste Rodin, cum i-aş zice sculpturii înveşnicind omul nostru căzut în cap: Răz-Gândacul de pe malul Bâcului sau Răz-Gânditorul din PMAN?!