„Singurii care ar fi în câştig în toată ecuaţia asta sunt comuniştii. Moţiunea de cenzură şi soarta guvernului e acum la mâna neafiliaţilor.”
Din nou atacuri şi contratacuri verbale dinspre toate părţile către toate părțile şi cu repetate apeluri la demisia premierului, culminând cu moţiunea de cenzură a comuniştilor. Alla Ceapai a vorbit cu doi comentatori despre evenimentele acestei săptămâni.
Redactorul şef-adjunct al cotidianului „Adevărul” Valentina Basiul crede că singurii care ar avea de câştigat de pe urma crizei politice sunt comuniştii. În opinia sa, partidele din coaliţia de guvernare şi-au cam şifonat imaginea în ochii alegătorilor şi de aceea ar risca prea mult dacă vor admite alegerile anticipate:
„Cred că toate componentele alianţei sînt pe minus. Poate să zicem că PD s-ar gândi că ar putea câştiga din acest joc de şah, acum suntem în poziţia că trebuie să vină matul. Dar eu cred că e riscant şi pentru ei. mai ales că unele voci din PD spun că nu au fost epuizate toate căile de dialog şi de comunicare în acest format AIE. De ce spun că şi pentru PD ar fi riscant să meargă în anticipate? Pentru că în ciuda campaniei dirijate în ultimele lui pe internet mai ales şi în ciuda faptului că deţin mare parte din televiziunile naţionale avem nişte lideri în fruntea acestui partid care au o imagine destul de şifonată. Nu cred că PL va vota această moţiune. PLDM, dacă anterior erau pe plus, acum cred că interceptările telefonice le-au cam şubrezit şi lor imaginea. Singurii care ar fi în câştig în toată ecuaţia asta sunt comuniştii. Eu cred că moţiunea de cenzură şi soarta guvernului e acum la mâna neafiliaţilor. Avem 9 neafiliaţi dintre care 8 sunt foşti comunişti. În mod sigur marea lor majoritate dacă mergem în anticipate nu vor mai fi în Parlament. Acum o să conteze foarte mult cum se va negocia cu fiecare din aceşti neafiliaţi. Ştim bine că o moţiune PD-PCRM nu va trece fără votul încă a cel puţin doi neafiliaţi. Acum nu ştiu cum se vor vota şi cum vor fi prezenţi şi din aceste formaţiuni.”
Directorul portalului informaţional Ava.md Vitali Andrievschi e de părere că Partidul Comuniştilor, dar şi cel al democraţilor au ales cea mai periculoasă cale, cea a răzbunării, care poate duce la o profundă criză instituţională:
„Se creează impresia că Moldova este o structură mafiotă unde a fost supărat unul din mafioţi şi el vrea să se răzbune. Lui i s-a luat funcţia, a fost coborât în sala Parlamentului şi el a declanșat o vendetă celui care a făcut acest lucru. Aici nu există nici o logică, ci doar simţul răzbunării. PD şi PCRM au ales această cale a răzbunării, care aduce după sine o profundă criză politică. Votul de neîncredere guvernului va duce inevitabil la alegeri anticipate. Dacă moţiunea de cenzură va fi votată, preşedintele Nicolae Timofti, după cum a promis, îl va propune din nou la funcţia de premier pe Vlad Filat. Acelaşi lucru îl va face Nicolae Timofti dacă vor avea loc alegeri anticipate. El va propune noului parlament candidatura lui Filat la funcţia de premier. Dacă noul parlament nu va accepta candidatura sa, atunci din nou vor fi declanşate alegeri anticipate. şi acest cerc vicios poate dura trei ani, până se încheie mandatul actualului şef de stat. Astfel, Guvernul Filat va continua să funcţioneze, doar că va fi un guvern tehnic. Există şi posibilitatea de a declara un vot de neîncredere preşedintelui pentru că el nu oferă posibilitatea de a alege o altă candidatură la funcţia de premier. Şi, din nou, intrăm în criză. Nu putem alege un preşedinte cu o majoritate simplă. Nu putem alege un nou premier. Deci, votul de neîncredere guvernului nu va duce la soluţionarea problemei. La fel şi alegerile anticipate.”
Vitalie Andrievschi vede câteva soluţii de depăşire a actualei crize politice:
„Soluţia trebuie căutată fie în interiorul actualei coaliții de guvernare, fie într-o coaliţie largă care ar include şi opoziţia. O altă soluţie ar fi să oferim posibilitate PLDM, care are cele mai multe mandate, să formeze un guvern tehnocrat, profesionist. De exemplu, Filat să-şi formeze propriul guvern format din tehnocraţi, propuşi de toate partidele. Şi atunci premierul îşi va asuma toată responsabilitatea faţă de ceea ce se petrece în ţară. Dacă alianţa de guvernare nu va găsi un compromis, atunci să transmită puterea comuniştilor. PCRM să-şi formeze propriul Guvern, până la viitoarele alegeri parlamentare. Dar până atunci trebuie să fie modificată Constituţia, astfel încât preşedintele să poată fi ales printr-o majoritate simplă sau de către popor. Astfel vom pune capăt crizei instituţionale cu care se confruntă periodic Moldova”, a fost opinia analistului politic Vitali Andrievschi.