Viaţa dnei Lovinescu este inseparabilă de istoria Europei libere, a cărei voce emblematică a fost vreme de trei decenii.
Se împlinesc, duminică 20 aprilie, cinci ani de la dispariţia Monicăi Lovinescu. Viaţa dnei Lovinescu este inseparabilă de istoria Europei libere, a cărei voce emblematică a fost vreme de trei decenii. Alături de soţul ei, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu a incarnat, la modul exemplar, refuzul ideologiei comuniste, refuzul minciunii şi al manipulării. Anticomunismul Monicăi Lovinescu a fost unul fără concesii şi, fapt important, bazat pe o solidă cunoaştere a ipostazelor doctrinei marxist-leniniste. Nu degeaba regimul de la Bucureşti a văzut în jurnalista de la Europa liberă unul din cei mai redutabili duşmani ai lui; a încercat s-o şantajeze la modul cel mai ticălos cu putinţă, aruncându-i mama în închisoare, unde dealtfel aceasta a şi murit. Crimă oribilă, pe care Monica Lovinescu a încercat s-o răzbune prin singurele arme de care dispunea, cuvîntul vorbit şi cuvîntul scris.
Pe lîngă textele reunite în cele şase volume de Unde scurte, Monica Lovinescu ne-a lăsat un pasionant Jurnal, cinci volume ce acoperă perioada 1981-2000, document inestimabil ce va rămîne o mină de informaţii asupra exilului românesc şi asupra sfîrşitului perioadei comuniste şi a începutului post-comunistului. Tulburătoare, de o înaltă valoare literară, sînt memoriile, apărute sub titlul La apa Vavilonului. Cît despre drama pe care au trăit-o Monica Lovinescu şi mama ei, ea apare în zguduitoarea mărturie a Ecaterinei Bălăcioiu Lovinescu din recentul volum Scrisori către Monica.
La 5 ani de la moarte şi la 90 de ani de la naştere, Monica Lovinescu se impune drept unul dintre numele de prim plan al literaturii române şi, totodată, drept un model moral, un model de luciditate, consecvenţă şi verticalitate.