Deputaţii liberal-democraţi, cei democraţi şi grupul celor 7 liberali desprinşi de fracţiunea PL deţin împreună 53 de mandate, un număr suficient pentru instalarea noului guvern.
Cu câteva zile înaintea unui termen pentru finalizarea negiocierilor asupra noului guvern, liderul liberal-democrat Vlad Filat și vicepreședintele democrat Vlad Plahotniuc și-au transmis prin presă că nu mai sunt supărăți unul pe celălălat, iar după câteva ore s-a anunțat că democrații vor sprijini noul guvern Filat. Detalii are Liliana Barbăroșie.
Anunţul democraţilor că vor vota pentru instituirea unui nou guvern în frunte cu Vlad Filat a fost făcut astăzi, după ce săptămâna trecută cele două grupuri parlamentare au votat un procuror general de compromis şi substituirea sistemului electoral proporţional cu cel mixt - uninominal şi pe liste.
Anunţul a fost precedat, de asemenea, de un şir de întruniri ale democraţilor, inclusiv una în acest week-end, după care Vlad Plahotniuc, cel pe care premierul în exerciţiu îl găsise vinovat de ieşirea sa din vechiul acord de constituire a coaliţiei, lăsase de înţeles că nu mai are nici o neînţelegere cu Vlad Filat.
Astăzi, democraţii s-au întrunit la biroul politic al partidului, după care l-au chemat la discuţii pe şeful liberal-democraţilor. Aproximativ două ore a durat această întrevedere, iar la finalul ei atât liderul PLDM, cât şi cel al PD au declarat că crearea unei majorităţi este un lucru ca şi decis.
Marian Lupu: „S-a decis să purcedem la formarea unei noi majorităţi parlamentare. Au fost puse în discuţie foarte multe subiecte, dar toate vizând funcţionalitatea acestei noi majorităţi, funcţionalitatea noii echipe guvernamentale.”
Vlad Filat: „Parametrii care trebuie să fie întruniţi pentru ca echipa guvernamentală să devină una funcţională au fost discutaţi. Întrebările care au fost în cadrul întrunirii cred că au găsit răspuns. Colegii urmează să ia decizia la partid. Eu merg să continui negocierile cu colegii din grupul parlamentar al partidului liberal, astfel ca astăzi să avem formalizate deciziile ca să fie un răspuns clar – va fi votat joi guvernul sau nu.”
Cei doi au mai anunţat că au convenit să nu admită intrarea în noul cabinet a unor persoane compromise. Lista completă de miniştri va fi prezentată totuşi până în ziua de joi, 25 aprilie, când premierul desemnat ar urma să prezinte parlamentului noul său program de guvernare.
Pe lângă democraţi, decişi să voteze noul cabinet s-au declarat şi cei şapte liberali desprinşi de la nucleul din jurul liderului acestui partid, Mihai Ghimpu, care s-a opus unei noi desemnări a lui Vlad Filat în funcţia de premier. Până aici, sunt 53 de deputaţi dispuşi să voteze un nou cabinet condus de Vlad Filat, un număr suficient pentru crearea unei majorităţi şi investirea guvernului.
Nu este limpede cum vor proceda ceilalţi deputaţi, cum ar fi bunăoară grupul de neafiliaţi ai fostului comunist Vadim Mişin, care anterior se arătaseră hotărâţi să sprijine şi ei un nou cabinet în frunte cu Filat, premierul Alianţei pentru Integrare Europeană – 2, demis în urma unei moţiuni a opoziţiei, votate însă şi de democraţii lui Marian Lupu.