Conflictul din Partidul Liberal a confiscat agenda publică din aceste zile, eclipsând negocierile pe care le poartă premierul desemnat, Vlad Filat, pentru formarea unui nou guvern. Deşi tocmai aceste negocieri au detonat ruptura la liberali, ajunși deodată, după avalanşa de comentarii, contestaţii și compuneri lirice pe blog, în faţa dilemei: participă la guvernare sau se retrag în opoziţie? Această problemă, pe care liberalii şi-au creat-o singuri și nesiliţi de nimeni, este cu atât mai ciudată, cu cât tocmai ei se aflau în situaţia cea mai privilegiată – aceea de „arbitru” în fosta Alianţă. Or, ei şi-au sacrificat această poziţie avantajoasă pe nimic: doar Mihai Ghimpu, liderul PL, o fi știind care a fost preţul…
După apariţia grupului reformiştilor, concentrând practic elita intelectuală a PL, asistăm la desfăşurarea unui scandal monstruos ce riscă să îngroape o formațiune politică în care s-au învestit speranțe. Ni se dezvăluie, o dată în plus, felul cum funcționează partidele în Republica Moldova și anume: în centru se află un lider autoritar, care controlează fluxul financiar şi selecţia cadrelor, tot el decide promovările pe criterii de obedienţă, dar şi „mazilirea” celor cu prea multă personalitate. Organele de conducere ale formaţiunii, de cele mai dese ori, sunt doar foruri de aprobare a directivelor emise de „marele şef”, „pâlnii de rezonanţă” ale gândirii sale inestimabile. Este o schemă pe care o cunoaștem prea bine de la Partidul Comuniştilor condus de Voronin. Stupefiant este să descoperim aceeaşi structură vicioasă şi aceeaşi stilistică dictatorială la un partid care şi-a făcut un renume din lupta sa anticomunistă, asumându-şi programatic valorile româneşti şi integrarea în structurile euroatlantice.
Mihai Ghimpu, preşedintele PL, nu pare deranjat de o asemenea contradicţie. El îi împroaşcă necontenit cu invective pe colegii cu care înainte se mândrea şi se legitima: Ion Hadârcă, scriitor și academician, unul dintre fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională, Preşedinte al Frontului Popular la începutul anilor ’90; Ana Guţu, profesor universitar şi prim-vicerector ULIM, membru în Delegaţia Permanentă a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei; Valeriu Saharneanu, preşedinte al Uniunii Jurnaliștilor, unul dintre fondatorii postului de Radio „Vocea Basarabiei”; Vitalie Marinuţă, Ministrul Apărării Naţionale, adept fervent al integrării Republicii Moldova în NATO, apreciat de aliații noştri occidentali. Am citat doar câteva nume de deputaţi şi miniştri din grupul reformatorilor PL. Toţi aceşti oameni au devenit peste noapte, în retorica inflamată a dlui Ghimpu, KGB-iști, trădători, hoţi, beţivi şi profitori. Pe unii i-a și eliminat deja din partid printr-o procedură nestatutară, iar dacă vor continua să-l conteste, şeful PL nu s-a sfiit să-i ameninţe deschis, în faţa presei, cu răfuiala fizică.
Chiar dacă nu a ştiut până acum prea multe amănunte despre conflictul ce mocnea în interiorul partidului, electoratul liberal are acum posibilitatea să compare şi să aleagă între două atitudini diametral opuse: pe de o parte, discursul înveninat şi resentimentar al unui lider care refuză dialogul cu partenerii politici şi e hotărât să-şi scoată partidul de la guvernare, invitându-i de fapt pe comunişti să preia puterea, şi, pe de altă parte, un grup de membri marcanţi ai partidului, care vor să păstreze PL-ul într-o alianţă democratică, pro-europeană, oferind astfel şi formațiunii lor o şansă de a se consolida şi a obţine un scor mai bun la viitoarele alegeri.
De felul cum se va tranşa conflictul din Partidul Liberal va depinde configuraţia viitoarei coaliţii de guvernare de la Chişinău, capacitatea acesteia de a răspunde obiectivelor strategice pe care şi le-a propus Republica Moldova în acest an decisiv.
