„…azi îţi scot ochii cu ei”, cam acesta ar fi leitmotivul dihoniei liberale, despre care nu-mi face nici o plăcere să scriu, iar dacă totuşi o fac, este dintr-un motiv cât se poate de obiectiv – s-a tot afirmat în ultima vreme, la mai multe televiziuni & posturi de radio, că PL-ul ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, „partidul intelectualităţii unioniste”; or, pus în situaţia unui „intelectual unionist”, mă simt – după ieşirea la rampă a reformatorilor, din 12 aprilie, şi contraofensiva preşedintelui inamovibil, dl Mihai Ghimpu, din 13 aprilie curent – în situaţia cetăţeanului turmentat care se întreabă: „Eu cu cine (mai) votez?”
Să se reducă, aşadar, doctrina liberală la o pereche de cercei, fie şi cu perle – care, între noi fie vorba, nu-s totuşi floare la ureche! –, pe care nici măcar nu preşedintele PL-ului i-a făcut cadou distinsei doamne Ana Guţu, ci mai mulţi colegi de partid?! (Sau la un borcan cu „pătlăgele marinate”?! Sau la „banii daţi cu recipisă pentru Vocea Basarabiei”?!...) Dintre toate tinichelele ce le-au fost atârnate de gâtul „puciştilor” (şi el, cuvântul, din acelaşi arsenal), de la trădători la KGB-işti, fraza lui Dorin Chirtoacă (de unde până unde, speranţa de reformare a PL-ului?!) care l-a înfierat cu dangaua pe veteranul mişcării pentru eliberare naţională, dl Ion Hadârcă, cum că nu se va mai putea uita cu aceiaşi ochi la documentarele despre prima Mare Adunare Naţională, dat fiind că aceasta este prezidată de „omul Moscovei” Ion Hadârcă, mi s-a părut ABSOLUT MONSTRUOASĂ, mai cu seamă fiind ieşită din gura unui om politic care la acea vreme, adică în august 1989, mai purta încă cravată pionierească. Dacă derapajele verbale, şi nu numai, ale inamovibilului lider PL nu mai miră pe nimeni în ultimul timp, „luarea prăjinii” de către tânărul primar general este un semn descurajator pentru toţi cei care aşteptau schimbarea „până la capăt” dinspre primăria Chişinăului. Să fie adevărat că „surcica nu sare departe de trunchi”?
Nu am nici o iluzie privitoare la „democraţia internă” în rândurile partidelor noastre, de la PCRM la PD, PLDM şi încheind cu PL – toate S.R.L.-uri ale unor persoane concrete, fie că stau în faţă sau se plasează strategic în umbră. Ştiu totodată – adevărat, mai mult din cărţi; a se vedea în acest sens, Noul Machiavelli, de Jonathan Powell, Cartier, 2012, în paginile căreia secundul Gordon Brown nu face decât să-l sape pe premierul Tony Blair, pe durata mandatului – şi despre teribilele lupte intestine din sânul oricărei formaţii politice pentru posturi. Îmi dau seama şi de mizele actualei reaşezări pe eşichierul politic moldav, mai cu seamă în ajunul votării unui nou – cât o fi fiind el de nou – Cabinet de Miniştri, chemat să reseteze AIE (a câta?!). Nimic însă nu justifică limbajul suburban & de mahala al unui lider – fie că se numeşte V. Voronin, fie că se numeşte M. Ghimpu (de bună seama, contrariile se atrag!) – la adresa propriilor săi comilitoni, atunci când aceştia încercă să stopeze degringolada partidului, în ceasul al 12-lea, din câte se pare. Totul în numele „statalităţii”/„cauzei naţionale”, se-nţelege…
Altminteri, nu atât alegătorul, turmentat de atâtea promisiuni deşarte, cât politicianul ar trebui să se întrebe, şi nu doar în anul electoral: „Pe mine cine mă (mai) votează?”
P.S. Versul din titlul de mai sus face parte dintr-un celebru cântec, pe care-l ştiu încă din copilărie, şi care sună aşa: „Aseară ţi-am luat basma/ Azi te văd fără de ea…” Să fie oare aceeaşi basma dintr-un alt cântec, „Două mere-ntr-o basma/ Ş-am plecat la Moscova…” Căutându-l pe internet, dau peste această variantă, „Şapte mere-ntr-o basma/ Ş-am plecat la Moscova…” (subl. mea) – să fie oare vorba de cei şapte deputaţi-reformatori ai fracţiunii PL, toţi până la unul… „agenţi ai Kremlinului”?!