„Ce lume minunată” - un film la o aniversare: 7 aprilie 2009

Despre evenimentele din aprilie 2009 s-au facut in acesti cinci ani cateva filme, niciunul insa artistic. Actorul Anatol Durbală si producatorul Sergiu Cumatrenco au prezentat zilele trecute la Chisinau un lungmetraj bazat pe acele fapte intitulat prin antiteza „Ce lume minunată”. Pelicula prezintă povestea lui Petru, un tânăr basarabean care își face studiile peste hotare, revine în Moldova pentru o scurtă vacanță de Paști, si cade victimă a cruzimii Politiei, care avea de reprimat protestul despre care tanarul nici macar nu avea inchipuire ca se produsese. Cei doi autori au spus in film ca il dedica tuturor tinerilor uciși și maltratați în timpul protestelor violente din 7-8 aprilie 2009. Un interviu cu Anatol Durbală si Sergiu Cumatrenco.

Europa Liberă: Spuneam la începutul acestei emisiuni că documentare despre evenimentele din aprilie 2009 s-au făcut mai multe, dar mulţi au văzut mai multă propagandă în acele documentare, în favoarea unei părţi sau a alteia. Voi aţi ales altă cale, cea artistică… Ce v-a motivat?

Anatol Durbală: „În primul rând, aşa cum am zis cu diferite ocazie, pe mine personal mă tulbură acest moment, că asemenea lucruri de neimaginat, grave, demne de subiecte de film de Hollywood, se întâmplă aici, la noi, cu noi, în secolul XXI. Chiar acum. Aici. Nu undeva. Cu cineva. Şi noi, oamenii de cultură, după mine, nu am fost capabili la tensiunea evenimentelor să ne spunem cuvântul. Iar eu am vrut s-o fac. M-a deranjat şi pe mine că filmele astea documentare au fost mai mult de propagandă şi au avut scopul să discute mai mult al cui spate este vânăt şi din cauză cui este vânăt, şi nu durerea omului, durerea acestor tineri, durerea acestei naţiuni, dacă vreţi, alături de ce s-a întâmplat în acele zile.”

Sergiu Cumatrenco: „Pe mine m-a motivat mai mult dorinţa de a face film, de a transmite un mesaj. Filmul este o modalitate de expresie. Şi iată prin film noi ne-am exprimat viziunea asupra celor întâmplate. Atât.”

Europa Liberă: A fost şi o revoluţie a voastră?

Anatol Durbală: „Nu ştiu dacă o revoluţie. Eu, sincer să fiu, nu prea plac acest cuvânt, chiar dacă el are şi partea lui frumoasă. Eu vin din timpurile când revoluţie însemna totuşi altceva. Nu neapărat o revoluţie, nu neapărat un manifest. E o modalitate artistică de a-ţi spune crezul, văzul asupra acestor evenimente. Nu ştiu dacă o revoluţie.”

Sergiu Cumatrenco: „O revoluţie a cinematografiei naţionale, dacă vreţi.”

Europa Liberă: Anatol, am să mă adresez acum ţie, pentru că ai fost citat de presa zicând că filmul nu este concret despre evenimentele din 7 aprilie, ci mai degrabă „o ciocnire între Uniunea Europeană și Uniunea Sovietică, ca și gândire, ca și concept, o ciocnire între două lumi, între două generații”. Peste cinci ani, câţi au trecut de la momentul surprins de voi, ce impresie aveţi: care mod de gândire, mentalitate câştiga mai mult teren acum aici, cel sovietic sau cel european?

Anatol Durbală: „Of Doamne. Eu cred că totuşi cel sovietic. Nu vreau să dau aprecieri foarte clare, dar am aşa un presentiment. Eu cred că generaţia născută, copii născuţi, concepuţi de părinţi după 1989, când vor ajunge la 35-40-45, când vor putea să-şi spună cuvântul greu deja în toate laturile de activitate a societăţii, abia atunci sunt convins că vom putea spune despre o schimbare, despre o înclinare a cântarului în altă parte. Indiferent de faptul cum o numim – Europa, UE, revoluţie, tinereţe, schimbare sau trezire naţională.

Aşa îmi place să cred, nu ştiu dacă aşa va fi. Nu foarte mulţi telespectatori mi-au spus că filmul nu este despre 7 aprilie, sau nu este doar despre 7 aprilie. Eu chiar am vrut să fac un film nu doar despre 7 aprilie. Şi m-am documentat şi ştiu că lucruri similare s-au mai întâmplat. Bine, iată poftim ce s-a întâmplat acum recent pe Maidan. Şi se mai întâmplă - chiar aseară la Lugansk sau unde, că am auzit ştirile chiar înainte de interviul nostru. Dar ştiu că lucruri asemănătoare s-au mai întâmplat şi în Lituania, şi în Marea Britanie, în Italia.

Există un film extraordinar despre ce s-a întâmplat într-o şcoală în Italia. Acum, tot în secolul XXI. După mine, maiorul acesta care este în film şi lucrurile care îl dor pe el nu toate sunt uşor de combătut. Are şi el adevărul lui. Şi eu, nu ştiu, mă gândeam că e mai degrabă despre natura umană. Sunt nişte patimi dostoievskiene: ce e cu răul, cu animalul acesta care se ascunde în noi, oamenii, şi de ce aceste patimi sunt mereu actuale şi se dezlănţuie la un moment dat, dincolo de ce oameni stau acolo sus?

În noi toţi, în mine chiar, în noi toţi se adună iată aşa o forţă, un nerv, o nemulţumite, un nu ştiu ce care se varsă la un moment dat în diferite feluri. Şi din păcate, iată, în cazul maiorului, nu întotdeauna, de departe nu întotdeauna doar aşa, cum s-ar lăsa o patimă din dragoste sau ceva de felul acesta.”

Europa Liberă: Adevărul despre 7 aprilie aşa şi nu fost spus, circumstanţele acelor evenimente nu au fost elucidate, la cinci ani de la producerea acelui eveniment. Aţi gândit filmul inclusiv ca să suplinească acest gol sau numai pentru asta, sau deloc pentru asta?

Sergiu Cumatrenco: „În primul rând am gândit un film care să transmită un mesaj. Cu trei ani în urmă, când am început să chibzuim proiectul, tema 7 aprilie era cumva în vogă. Oamenii se întrebau, oamenii discutau… Acum s-a mai stins. Mie personal 7 aprilie îmi produce silă. Nu mă interesează ca aspect politic. Eu ştiu că strategic este bine să ai o temă pe care lumea o vorbeşte. Şi cel puţin în Republica Moldova aceasta este o durere. Şi iată prin film am încercat cumva să o transmitem.”

Europa Liberă: În film un tânărul revenit pentru o vacanta din America unde studia matematica moare bătut de un maior, cum spuneţi, de politie şi este aruncat ca un câine la marginea oraşului. Cum ar fi fost acest final dacă timp de cinci ani ar fi existat poate un triumf cât de mic al dreptăţii? Ar fi fost el mai puţin dramatic? Ar fi fost el mai optimist?

Anatol Durbală: „Eu fac parte din oamenii care cred că optimiştii sunt doar nişte pesimişti prost informaţi. Zic că de vreme ce nu doar circumstanţele concrete din acel 7 aprilie au stârnit patimi general-umane, au răvăşit nişte lucruri care nu ţin neapărat de lozincile care s-au strigat atunci, sau de persoanele care s-au făcut vinovate şi încă nu se cunosc, sau acel adevăr pe care noi îl căutăm şi aşteptăm. Eu nu cred că este o listă de întrebări la care, dacă am răspunde, am putea spune: gata, iată acum am lămurit toate lucrurile despre 7 aprilie şi suntem fericiţi. Eu sunt convins că au fost mai multe planuri acolo vădit construite, dar cert este că planul nimănui nu a mers strună.

Nu s-a întâmplat aşa cum s-au aşteptat şi atunci când situaţia a ieşit de sub control, atunci când animalul a ieşit din oamenii, oamenii nu au mai ştiut să facă faţă şi lucrurile s-au dus dincolo, mult dincolo de 7 aprilie. Şi din păcate eu cred că aruncarea unui tânăr în şanţ, sau nu neapărat a unui tânăr, ci a unui pensionar, a unui om simplu lovit de un taximetrist enervat pe drumuri, sau pur şi simplu de un şofer care strigă că nu l-ai lăsat să treci, deci eu cred că, din păcate acest final (chiar dacă noi, a propos, să fac o paranteză, nu am zis foarte clar că tânărul chiar a fost ucis, adică acolo se poate înţelege şi altceva, în funcţie de gradul de optimism al privitorului), păi ziceam că din păcate eu sunt convins că acest final se poate repeta, nu numai la noi, nu numai cu noi, dar inclusiv cu noi şi inclusiv diseară.”

Sergiu Cumatrenco: „Da, finalul l-am lăsat oarecum deschis. Poate că ne-am rezervat dreptul de a face un alt film, „Ce lume minunată 2”, au trecut câţiva anui, băiatul este viu, fericit etc… Dar după mine dacă noi am avea un final fericit, ar fi cu totul alt film. Ştiţi, viaţa bate filmul.”

Anatol Durbală: „Totuşi, ca să fie clar, pentru mine eroul a murit totuşi.”

Europa Liberă: O întrebare complicată am să vă adresez: dacă aţi fi judecătorii care trebuie sa-i judece pe eroii filmului, pe „călăii” din film, cum i-aţi judeca, ce pedepse le-aţi da?

Anatol Durbală: „Îmi vine foarte greu. Eu nu ştiu cum i-aş judeca. Nu ştiu cum i-aş pedepsi. Poate mai degrabă i-aş întoarce la şcoală. Pentru că după mine aceste probleme nu sunt de rezolvat într-o zi şi nu s-ar termina cu băgarea în puşcărie. Deşi asta ar trebui să se întâmple şi adevărul ar trebui să triumfe în mod firesc. Bineînţeles că aceşti oameni ar trebui să-şi ducă pedeapsa bine meritată, să fie pedepsiţi cu ani grei de închisoare… Dar eu nu cred că asta ar schimba ceva.

După mine, problemele noastre grave sunt educaţia, cultura, setul de valori, mentalitatea. Asta e vorba de ani, de generaţii. La noi lucrurile s-au răsturnat, un anumit ceva care ca şi cum se creionase, fie sovietic, fie de altă natură, vechi, nu ştiu de care, s-a ruinat, iar în locul lui deocamdată nu a venit nimic. Şi mare problemă este că habar nu avem cine suntem. Nu putem răspunde simplu cine suntem. Un american poate, un rus poate, iar la noi dacă ieşi în stradă şi zici că eu sunt român, de exemplu, sau eu sunt moldovean şi poţi primi un pumn. Orice ai spune.”

Sergiu Cumatrenco: „Iar eu pur şi simplu aş invita toţi participanţii la 7 aprilie la cinematograf să vadă filmul.”

Europa Liberă: Cine dintre politicienii actuali aţi vrea sa vadă filmul? Pe cine v-aţi bucura sa vedeţi la proiecţii şi pe cine nu? A propos, aţi văzut în sală pe cineva?

Anatol Durbală: „Nu, eu nu am văzut pe nimeni din politicieni,. A fost domnul Marinuţa, fostul ministru al apărării, pe care l-am invitat pentru că ne-a ajutat. Dar nu vreau să trişez acum şi am să zic aşa deschis, fără modestie: aş fi fericit dacă într-adevăr ar fi posibil ca acest film să fie proiectat în faţa parlamentarilor, a guvernului, şi nu numai al nostru. Dacă ar fi posibilă o proiecţie şi în Parlamentul european, sau în Rada ucraineană sau undeva. Am în vedere în faţa unor oameni care decid. Şi nu din cauza că politicienii ar fi cei care, dacă ar vedea, nu ştiu ce s-ar întâmpla, dar din simplul motiv ă ei mai sunt astăzi cei care mai pot decide nişte lucruri şi, Dumnezeu ştie, poate în capul cuiva se întâmplă o mică schimbare şi se iau nişte decizii spre bine. În mine speranţa încă nu a murit.. ”

Europa Liberă: Anatol, Sergiu, vom preciza pe final că filmul este proiectat în fiecare seara la cinematograful Odeon din capitala. Cei care doresc să vadă acest film, pot merge la cinematograf până în ziua de 18 aprilie.