Electronic, ambient, folktronica, jazzy postrock, sînt etichetele puse pe pagina de internet a casei de discuri Karlrecord din Hamburg, Germania, în dreptul trupei Kammerflimmer Kollektief.
O trupă înființată în 1996 la Karlsruhe de Thomas Weber (ghitări, sintetizatoare, loops), și din care mai fac Heike Aumuller (armoniu, sintetizatoare, voce) Johannes Frisch (contrabas), cărora li se alătură în concerte și diverse proiecte alți trei muzicieni. O trupă cu componență variabilă, deci, al cărui miez permanent e alcătuit din Weber, Aumuller și Frisch.
Au lansat pînă acum opt albume, și sînt mereu pe drumuri în turnee.
Cronicarul muzical Brian Howe de la Pitchfork Review ne spune că la prima vedere e ușor să confunzi Kammerflimmer Kollektief cu un grup experimental: muzica lor are partituri vocale abstracte, sunete electronice și acustice îmbinate într-un fel de spontaneitate exersată. De fapt, spune Howe, ei se concentrează mai mult pe meșteșugul, pe îndemânarea de a scrie și interpreta muzica, decît pe inovație.
O idee cu care Thomas Weber pare a fi de acord, dar doar pe alocuri, atunci când scrie pe pagina de internet a grupului următoarele cuvinte: „Kammerflimmer Kollektief interpretează o muzică ce nu ar trebui scrisă, pentru că ar arde hîrtia, (...) o muzică ce șerpuiește între precizie și libertate. Kammerflimmer Kollektief e emotiv și plin de pasiune. E de asemenea lucid și precis ca acele trăiri pe care Robert Musil (care în nici un caz nu poate fi bănuit că e un romantic) le numește misticism la lumina zilei. Versurile și muzica vor să fie auzite, vor să fie explorate, vor chiar să fie o suferință. Sunetul construiește, cântece care sînt făcute din sunete, și cu toate astea nu mai sînt cântece.”
Psihedelic, nu?