O dispută între doi membri ai guvernului amână intrarea în vigoare a unei strategii agricole.
O dispută între ministrul liberal-democrat al agriculturii, Vasile Bumacov și vicepremierul democrat pentru economie Valeriu Lazăr amână intrarea în vigoare a unei strategii agricole. Uniunea Europeană așteaptă documentul ca să poată oferi Moldovei ajutoare de 68 de milioane de euro. Banii sunt prevăzuți pentru perioada 2015 – 2018 prin fondul EMPARD destinat agriculturii. Relatează Liliana Barbăroșie:
Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, a spus zilele trecute într-un comunicat că găseşte lipsit de colegialitate şi motivat politic gestul colegului său de guvern, ministrul agriculturii, Vasile Bomacov, de a-l acuza că împiedică intrarea în vigoare a strategiei agricole. Lazăr, care se află în acest moment în concediu, a ţinut totuşi să răspundă în aşa fel ministrului din partidul premierului Leancă, după ce acesta s-a arătat obosit de numeroasele dispute pe care le-ar avea între ei cei doi asupra modului de gestionare a fondurilor ENPARD şi l-a acuzat chiar că ar pune în incertitudine începutul programului.
Fiecare din cei doi a refuzat să vină cu alte clarificări.
Liderul fermierilor moldoveni, Alexandru Slusari, consideră însă că avertizările ministrului Bumacov despre posibila îngheţare a unui proiect care abia urmează să înceapă ar fi absolut justificate:
„Problema este foarte serioasă. UE a avut două condiţii pentru alocarea fondurilor ENPARD. Prima - ca agricultura să fie declarată ramură strategică a economiei – am reuşit cu mari presiuni să o obţinem. A doua condiţie a fost ca pentru ramură să existe o strategie naţională de dezvoltare a domeniului. Termenul limită era 20 martie. Pe data de 12 martie guvernul a aprobat această strategie, însă până în prezent această strategie nu este contrasemnată de către ministrul economiei, care consideră că toate atribuţiile ce ţin de dezvoltare rurală urmează să fie legate cu dezvoltarea regională şi fondurile să fie gestionate de Ministerul Economiei sau cel al Dezvoltării Regionale. La mijloc e o simplă bătălie pe întâietatea la gestionarea fondurilor.”
L-am întrebat pe Petru Maleru, directorul agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, ce-ar putea însemna pentru agricultori o posibilă întârziere cu încă un an-doi a ajutoarelor europene:
„ENPARD–ul ar însemna încă cel puţin un buget de subvenționare în fiecare an pentru agricultorii moldoveni, în plus la bugetul oferit de executiv, iar asta ar însemna o accelerare imensă a investiţiilor în agricultură. ENPARD-ul trebuie privit şi ca o susţinere masivă în calea alinierii agricultorilor noştri, în ceea ce ţine de calitate, în condiţiile în care se semnează acordul de asociere şi, respectiv, de liber schimb. Mărfurile vor circula liber şi atunci ai nevoie de investiţii foarte rapide în infrastructură ca să vii cu produse competitive. Dacă nu reuşim, riscăm să fim invadați de mărfuri străine, sau să nu rezistăm competiției.”
Premierul Iurie Leancă nu a intervenit deocamdată în cearta celor doi miniştri. Nici avertismentele despre întârzierea documentului ce ar putea însemna înghețarea unor importante fonduri europene destinate agriculturii nu a fost comentată de şeful executivului sau vreo instituţie europeană de profil. Lucrurile ar putea să se clarifice la sfârşitul lunii curente, când la Chişinău este aşteptat în vizită comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.