Banca Națională a lăsat fără comentarii informațiile scurse în presă despre presupuse credite de aproape 9,5 miliarde de lei acordate în regim de urgență înainte de alegeri Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, prin decizii secrete ale fostului guvern Leancă. Fostul prim ministru a sugerat deja că guvernul său ar fi fost nevoit să salveze depunerile cetățenilor, în urma unor tranzacții dubioase, care sunt anchetate penal. O altă anchetă, de unde s-au produs scurgerile, are loc în parlament. Dar președintele comisiei de anchetă îndeamnă la răbdare, până la finalizarea cercetărilor.
Preşedintele comisiei parlamentare de anchetă, deputatul democrat, Marcel Răducan, a refuzat să comenteze scurgerile de informaţii precum că a existat o hotărâre de guvern strict secretă prin care Cabinetul de Miniştri condus atunci de Iurie Leancă a acordat garanţie de stat Băncii Naţionale. Iată cum şi-a motivat refuzul Marcel Răducan:
„Am votat în cadrul comisie speciale că până nu ieşim în faţa parlamentului cu raportul nu comentăm nimic referitor la aceste întrebări.”
Despre hotărârea strict secretă a guvernului Leancă prin care s-ar fi făcut posibilă creditarea cu circa 10 miliarde de lei a celor trei bănci aflate sub administrare specială, BEM, Banca socială şi Unibank, a anunţat deputatul socialist Igor Dodon, ieri, după o nouă şedinţă a comisiei de anchetă membrul căreia este. Potrivit lui Dodon acea hotărârea ar fi fost luată la scurt timp după ce din cele trei bănci au fost sustrase 13 miliarde de lei care au ajuns la patru companii off-shore, numele cărora s-ar ascunde:
„Paralel se scot 13 miliarde de lei din bănci, iar Guvernul şi BNM acordă 10 miliarde de lei ca să astupe gaura, să nu fie probleme la deponenţi. Şi totul se face sub garanţia statului.”
În urmă cu o săptămână ex-premierul Iurie Leancă a recunoscut la emisiunea În profunzime de la postul ProTV că cabinetul de miniştri pe care l-a condus a semnat o decizie secretă, la solicitarea BNM, pentru a salva cele trei bănci şi sectorul bancar, în general. Deocamdată nu este limpede dacă Leancă s-a referit la aceiaşi hotărârea de guvern la care face referinţă Igor Dodon. Ex-premierul Leancă a evitat să confirme atunci că prin acea decizie în cele trei bănci au fost pompaţi bani din rezervele statului:
„Am luat o decizie într-adevăr în secret şi pe acest motiv nu pot vorbi despre ea fiindcă aş fi sancţionat după asta. Tot ce pot să spun este că atunci exista riscul de prăbuşire a sistemului bancar. Şi decizia guvernului, decizia colectivă, a fost luată la recomandarea Băncii Naţionale. Prin această decizie guvernul a asigurat că cetăţenii nu vor pierde depunerile la aceste trei bănci.”
Solicitată de Europa Liberă, purtătoarea de cuvânt al BNM a amânat să ne confirme sau să infirme dacă la baza hotărârii de guvern din noiembrie ar fi existat o recomandare sau o solicitare din partea BNM.
Primul care a sugerat că fostul premier Iurie Leancă ar purta cea mai mare responsabilitate pentru cele întâmplate la BEM şi care a făcut aluzie la documente secrete semnate de Leancă a fost liderul liberal democrat Vlad Filat. Declaraţiile au urmat imediat după plecarea lui Leancă din PLDM. Unii analişti politici nu exclud că Vlad Filat, care, de altfel, a mers din propria iniţiativă şi a insistat să fie audiat la comisia parlamentară de anchetă, ar fi interesat ca în vizorul comisiei să ajungă doar argumentele care l-ar încrimina pe Leancă.
Dincolo de presupuse răfuieli politice, analiştii economici atrag atenţia că dacă într-adevăr pentru a evita o criză financiară de proporţii Guvernul a oferit garanţie pentru 10 miliarde de lei, acum ar urma să-şi asume datoria internă şi să găsească resurse pentru a o acoperi.