Protestul anticorupție de la Chișinău. Ziua 13

Piața Marii Adunări Naționale, Chișinău, 18 septembrie 2015

După întâlnirea cu președintele Nicolae TImofti, protestatarii au pichetat sediile partidelor din parlament.

Liderii protestatarilor din centrul Chișinăului s-au întâlnit vineri cu președintele Nicolae Timofti. Ei i-au cerut să convoace consiliul suprem de securitate, să întreprindă acțiuni ca responsabilii de criza din sistemul bancar să fie pedepsiți şi să inițieze procedura modificării constituției astfel încât viitorul şef de ţară să fie ales de întreg poporul. După întâlnirea de la președinție, protestatarii au pichetat sediile partidelor din parlament.

Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al președintelui Nicolae Timofti, a spus ca şeful statului a convocat deja o ședință a Consiliului Suprem de Secutitate pe probleme social-economice. De asemenea, el a spus că președintele susține ideea revenirii la alegerea directă a şefului statului de către cetățeni.

„Preşedintele Timofti le-a comunicat reprezentanților Platformei DA că împărtășește mare parte din îngrijorările exprimate atât în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cât şi pe alte platforme. Liderii Platformei DA au arătat că nu insistă asupra președintelui Timofti şi că această solicitare a apărut „ca un mijloc de a scoate ţara din captivitate”.

Vlad Ţurcanu a mai spus că cele două părţi ar urma să se întâlnească ulterior pentru a discuta lista de revendicări.

Trei zile de proteste matinale la președinție l-au determinat pe președintele Timofti să-i asculte pe reprezentanții Platformei Demnitate şi Adevăr, a declarat unul dintre liderii manifestanților din Piaţa Marii Adunări Naţionale, Inga Grigoriu. Andrei Năstase, un alt lider al protestatarilor, a spus că ei nu renunţă la nicio revendicare şi că reprezentanții Platformei DA „a luat act de decizia lui președintelui de a nu demisiona”, cerându-i să treacă la îndeplinirea următoarelor revendicări.

Piața Marii Adunări Naționale, Chișinău, 18 septembrie 2015

Andrei Năstase a explicat de ce protestatarii au pichetat vineri sediile partidelor parlamentare.

„Dumneavoastră știți care este rădăcina problemei sau care sunt revendicările noastre de bază? S-a furat un miliard. S-a stabilit prin acel raport Kroll că ca acel furt de miliard a participat întreaga clasă politică. Din câte am înțeles, până în octombrie nici nu au de gând să convoace o ședință a parlamentului, ceea ce este foarte şi foarte grav. Ei fug de popor. Cei care se consideră aleșii poporului fug de popor”.

Singurul lider de partid care a ieşit vineri să vorbească cu protestatarii a fost Mihai Ghimpu, însă dialogul a eșuat.

Potrivit reprezentanților Platformei DA, protestele se vor extinde mâine la Cahul şi duminică la Soroca. Dacă va fi nevoie, se va ajunge la greva generală, au mai spus ei.

Roman

​Oamenii din orășelul improvizat de corturi sunt deciși să meargă până-n pânzele albe, până vor cădea câteva capete, spune Roman, un tânăr care este bucătar voluntar. El spune că de trei zile voluntarii gătesc în cel mai mare cort din piaţă, ce servește drept cantină. Până atunci mâncau ce aduceau oamenii de-acasă.

Roman lucrează la o companie de construcții şi zice că şi-a luat concediu pentru a participa la proteste.

„Dacă va fi nevoie, o să stăm şi o lună, şi două, cât o să fie nevoie, până când nu-i dăm jos, până când nu-i băgăm la dubă”.

Europa Liberă: Care este principala ta revendicare şi când vei pleca din piață, când vei zice: „Uite, ne-au ascultat şi nu mai are rost să stau aici”?

„Când îi vom da jos şi vom câștiga”.

Europa Liberă: Pe cine să dați jos?

„Pe cei care sunt vinovați, pentru felul cum conduc țara, că au băgat țara într-o criză foarte mare. S-a ajuns ca un om de la ţară nu poate să-şi cumpere lemne de iarnă”.

Nea Mihai de la Căuşeni a luptat voluntar în războiul de la Nistru. Chiar dacă are gospodărie acasă, se află în piaţă de la 6 septembrie.

„Am mai fost acasă, mai revenim”.

Europa Liberă: Dar ia spune matale, iată aşa cum te gândești, asta ajută la ceva. Cineva vă aud păsurile?

Nea Mihai

„Nu de ascultă că ei gândesc că aşa îi vom lăsa tot pe ei la conducere. Până nu-i dăm jos nu plecăm de aici. Eu nu au avut simț, dar au pierdut şi ceea ce-au mai avut”.

Europa Liberă: Pe cine vreți să-i puneți în loc?

„Numai trebuie aleși din popor, dintre oamenii care au trăit în suferință trebuie de pus la conducere. Cum să trăiască un om cu 400-500 de lei pensia? Am noroc că avem două văcuțe şi o juncă. Şi iată cu lapte noi… şi feciorul mă mai ajută, e în Israel, că mai bine s-ar duce Snegur, Lucinschi, Voronin, Plahatniuc şi cu Filat, şi cu Lupu, şi cu Diacov, toată banda asta, să se ducă acolo şi să lucreze şi să trimită ei bani în ţară”.

Nea Mihai spune că politicienii nu ascultă de popor, de aceea trebuie treziți, iar protestul non-stop este unealta cât se poate de potrivită.