Mesajele disperate ale oamenilor au fost resimţite atât în piaţă, la proteste, cât şi în paginile ziarelor vremii. „193 de lei numai pentru gaz… cu leafa mea de 70 de lei”, se spunea într-o scrisoare inserată de oficiosul „Moldova Suverană”.
Majorarea tarifelor la resursele energetice importate a fost resimţită şi în industrie, şi în agricultură, care şi-au continuat declinul. Specialiştii din domeniul bancar spuneau că trecerea la moneda naţională nici nu avea cum să ducă la relansarea economiei şi stimularea producătorilor, pentru asta guvernul urma să vină cu măsuri suplimentare. Colacul de salvare văzut de autorităţi era procesul de privatizare şi deetatizare, numai că şi la acest capitol s-au înregistrat succese mai mult decât modeste.
În luna noiembrie, gigantul Gazprom a diminuat volumul de gaze furnizate Republicii Moldova şi chiar a stopat livrările, determinând Chişinăul să plătească datoriile, care ajuseseră la 250 de milioane de dolari. Restanţele creşteau atât din cauza agenţilor economici, cât şi a consumatorilor casnici, aflaţi în incapacitate de plată.
La sfârşitul anului salariul mediu era sub 125 de lei, în timp ce coşul minim de consum, calculat de sindicate, constituia aproape 300 de lei. „Dacă în octombrie 1993 salariul mediu acoperea 51% din mărimea valorică a coşului minim de consum, în octombrie 1994 – 42%”, a scris publicaţia „Viaţa satului”.
Principalele evenimente ale anului 1994, văzute de presă
Responsabilii din domeniul finanţelor au declarat, potrivit agenţiei Basa-press, că atât stabilitatea leului, cât şi plata salariilor şi a pensiilor, chiar şi cu întârziere, se făceau din contul împrumuturilor externe. Spre sfârşitul anului, guvernanţii afirmau că încasările la buget sunt atât de mici încât Republica Moldova va fi în incapacitate de a rambursa creditele luate.
„Situaţia financiară gravă ne obligă să alegem: sau achităm restanţele salariale, sau alocăm mijloace bugetare pentru procurarea produselor alimentare şi a medicamentelor pentru instituţiile medicale, grădiniţele de copii etc. Astăzi, practic, trăim pe împrumut”, a afirmat ministrul Finanţelor Valeriu Chiţan, citat de Basa-press.
În luna noiembrie parlamentul a suspendat reforma agrară, adică împroprietărirea ţăranilor, a informat ziarul „Ţara” al Partidului Popular Creştin-Democrat, de opoziţie. Autorităţile au spus că o parte din cetăţeni (medici, profesori etc.) au fost excluşi de la acest proces şi urma să li se facă dreptate. Potrivit publicaţiei „Ţara” însă, se urmărea transformarea colhozurilor în societăţi pe acţiuni, iar preşedinţii de colhozuri să rămână stăpânii satelor, aceştia reprezentând temelia partidului de guvernare. Până în noiembrie 1994 le-a fost repartizat pământ la doar 52.000 de ţărani din aproape un milion, dar şi acestora li s-au pus numeroase piedici, mai susţinea sursa citată.
„Ideologia” tânărului stat
În ciuda a numeroase probleme economice, a căror rezolvare a tot fost amânată, pe parcursul întregului an guvernarea a părut preocupată mai mult de chestiuni politico-ideologice. Primul şi cel mai grandios eveniment de acest fel din anul 1994 a fost Congresul „Casa noastră – Republica Moldova”, la care preşedintele Mircea Snegur a dat o lecţie de „moldovenism” de sorginte sovietic, potrivit presei din acele timpuri. Delimitarea noţiunii de „moldovean/moldovenesc” faţă de român, urmând a fi, potrivit lui Snegur, promovată în poltica internă şi externă a tânărului stat.
„Se încearcă a fi scoase din vorbire cuvântul „moldovean” şi derivatele lui, smulse din cărţile şcolilor şi instituţiilor de învăţământ superior, şterse de pe paginile presei, înstrăinate la radio şi televiziune. (…) De ce tac istoricii noştri de astăzi, istoricii nepărtinitori, care n-au apucat a face conjunctură politică?”, se spunea în discursul şefului statului, publicat de oficiosul „Moldova Suverană”.
În declaraţia Congresului „Casa Noastră – Republica Moldova” se vorbea despre „falsificarea istoriei” şi „forţele care seamănă ură şi subminează independenţa şi statalitatea noastră prin propagarea ideilor separatiste, unioniste şi proimperialiste”. Potrivit organizatorilor, scopul forului a fost consolidarea tuturor forţelor politice în jurul ideii de independenţă a Republicii Moldova.
„Un congres al comuniştilor nostalgici”, „o diversiune politică”, „un congres al ruşinii naţionale, unde s-au denaturat adevărurile istorice şi ştiinţifice despre limbă” sau un eveniment menit să distragă atenţia de la grava criză economică, aşa a fost calificat congresul de unele ziare.
Presa a mai scris că evenimentul, transmis la radioul şi televiziunea naţională, l-a avut în postură de ideolog principal pe scriitorul Ion Druţă, care, fiind o celebritate, i-a bulversat pe oameni înaintea alegerilor anticipate, înclinând balanţa spre Partidul Democrat-Agrar, aflat la guvernare din vara lui 1992 şi promova în campanie „identitatea moldovenească”. „Poporul nu va renunţa pentru nimic în lume la numele pe care-l poartă de secole şi nu va accepta drapelul şi imnul altui stat”, spunea unul din liderii agrarieni.
„Vecernii Kişiniov” se întreba cine a desemnat delegaţii la acest congres. „În sală erau doar angajaţii structurilor de stat, care formează actuala nomenclatură, adică acei care zi de zi îşi demonstrează incompetenţa la capitolul stabilizarea situaţiei economice, cei care nu sunt în stare să pună capăt creşterii galopante a preţurilor, care amână procesul de privatizare şi întârzie adoptarea deciziilor în cazul problemelor sociale, prin mila cărora majoritatea populaţiei a ajuns la cel mai înalt grad de sărăcie”, scria ziarul municipal „Vecernii Kişiniov”.
Cetăţenii ar fi vrut să vadă noi lideri politici
Un sondaj realizat la începutul anului arăta că trei din patru moldoveni cred că guvernanţii sunt interesaţi să obţină profit personal, scria „Moldova Suverană”. Iar circa 60% ar fi vrut să vadă noi lideri politici. Potrivit „Vecernii Kişiniov”, care a prezentat rezultatele unui alt studiu, în luna ianuarie, cea mai mare parte din cetăţenii chestionaţi au declarat că de pe urma privatizării vor avea de câştigat „structurile mafiotice şi funcţionarii de stat”.
La alegerile din 27 februarie, Partidul Democrat-Agrar din Moldova (PDAM) a contabilizat 43,18%, urmat de blocul format din Partidul Socialist şi Mişcarea „Unitate-Edinstvo” – 22%. Toate cele trei partide pledau pentru aderarea la CSI şi relaţii mai strânse cu Rusia. Formaţiunile pro-europene şi pro-româneşti Alianţa Ţăranilor şi Intelectualilor şi Frontul Popular Creştin-Democrat au acumulat 9,21% şi, respectiv, 7,53%.
Congresul „Casa Noastră – Republica Moldova” a avut şi partea a doua - sondajul sociologic „La sfat cu poporul”, organizat pe 6 martie. Potrivit decretului preşedintelui Mircea Snegur, oamenii urmău să răspundă la întrebarea: „Sunteţi pentru ca Republica Moldova să se dezvolte ca stat independent, unitar şi indivizibil în frontierele de la data proclamării suveranităţii ei (23 iunie 1990), care să promoveze o politică de neutralitate, să întreţină relaţii de colaborare reciproc avantajoase cu toate ţările lumii, să garanteze tuturor cetăţenilor săi drepturi egale, conform normelor dreptului internaţional?”
Trei sferturi din cetăţenii cu drept de vot au participat la sondaj şi 95,4% au răspuns „da”. Snegur a recunoscut că acest exerciţiu era un soi de referendum în problema independenţei şi garantării statalităţii şi că în baza rezultatelor a iniţiat un dialog cu liderii de la Tiraspol în vederea eliminării disensiunilor existente. Un referendum în această chestiune era cerut de forţele conservatoare din 1992. În prag de alegeri anticipate şeful statului a propus organizarea „referendumului” în aceeaşi zi cu scrutinul parlamentar, dar Comisia Electorală Centrală, formată la acea vreme din judecători, în frunte cu Nicolae Timofti, a respins această iniţiativă.
„Ce facem cu biruinţa, domnilor agrarieni?”, era titlul unui articol celebru semnat de Ion Druţă şi publicat în ziare. „Sfetnicul” de la Moscova avea mai multe îndemnuri pentru „agrarienii aflaţi la putere demultişor”. „Vouă vă e sortit să găsiţi pe harta lumii limanul şi malul acela blagoslovit spre care pluteşte corabia pe nume Moldova. (…) O corabie umplută cu rude, prieteni şi cheflii de tot felul va ajunge nicăieri şi niciodată”, se spunea în articol.
Printre primele decizii ale noii-vechii guvernări au fost ratificarea tratatului de aderare la CSI, respins de câteva ori de primul parlament, definitivarea Constituţiei cu celebrul articol 13 în care se spune că limba oficială e „limba moldovenească”, schimbarea imnului „Deşteaptă-te, române” cu „temporarul” „Limba noastră” şi acordarea unui statut special localităţilor populate preponderent de găgăuzi.
„Vî naverno ne tuda zaşli” (Nu aţi încurcat cumva biroul – rus.)
1994 este anul în care s-a pus cruce pe legislaţia lingvistică, adoptată în 1989, şi a fost desfiinţat Dapartamentul de Stat al Limbilor.
De la 1 ianuarie 1994, toţi funcţionarii şi angajaţii care prestează servicii publice trebuiau să cunoască limba oficială şi să treacă o atestare, termen extins ulterior până la 2 aprilie, motiv pentru care problema cunoaşterii limbii române revenise în dezbateri. „Statul nu a întreprins nimic esenţial pentru a le asigura cetăţenilor posibilitatea de a studia limba de stat”, scria ziarul de limbă rusă „Molodej Moldovî”. Aceeaşi opinie a exprimat şi ziarul Partidului Democrat-Agrar „Pământ şi oameni”, care estima că ar trebui concediaţi 120.000 de cetăţeni reprezentând minorităţile naţionale.
O altă poziţie au avut ziarele ce spijineau partidele declarate democratice, potrivit cărora cinci ani erau suficienţi pentru învăţarea limbii oficiale, timp în care au fost organizate cursuri, editate manuale şi ghiduri şi difuzate emisiuni la posturile publice de radio şi televiziune. Au fost publicate rezultatele mai multor controale în instituţiile de stat şi în subdiviziunile teritoriale, din care reieşea că atât în capitală, cât şi în raioane legislaţia lingvistică era ignorată sau chiar sabotată, multe documente fiind întocmite doar în limba rusă, la fel cum şi multe şedinţe se ţineau doar în rusă.
„Vî naverno ne tuda zaşli”, a fost replica unor angajaţi la stat din Chişinău, atunci când au fost vizitaţi de funcţionarii Departamentului de Stat al Limbilor.
„Liderii de la Comrat pot deschide şampania, au repurtat o victorie la Chişinău şi, cel mai probabil, vor ocupa fotoliile moi, dar va câştiga din această autonomie poporul găgăuz? Va fi mai fericit decât acum?”. („Vecernii Kişiniov”)
Într-o notă de protest, Ministerul de Externe de la Moscova spera că Chişinăul va lua o decizie cumpătată. „Partea rusă a atenţionat în repetate rânduri autorităţile oficiale ale Republicii Moldova asupra faptului că graba cu introducerea atestării, cât şi reducerea bruscă, adesea nejustificată, a sferei de aplicare a limbii ruse în republică, unde locuiesc mai bine de jumătate de milion de ruşi, reducerea grupelor şi claselor ruse în grădiniţe şi şcoli nu poate să nu provoace îngrijorarea Federaţiei Ruse”, se menţiona în demers.
Şi autorităţile moldovene au acţionat în consecinţă, desfiinţând Departamentul de Stat al Limbilor şi amânând atestarea.
Statut special pentru Găgăuzia
Guvernarea a bifat în ultimele zile ale anului îndeplinirea unei promisiuni electorale: acordarea unui statut juridic special localităţilor populate preponderent de găgăuzi. Autonomia teritorial-administrativă Găgăuzia urma să aibă propriul organ reprezentativ, numit Adunarea Populară, un executiv condus de başcan, sau guvernator, care în mod automat va fi inclus în componenţa cabinetului de miniştri de la Chişinău. „În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”, se spune în documentul adoptat. Anume această chestiune a trezit cele mai multe critici din partea opoziţiei, determinând-o să nu voteze.
„Liderii de la Comrat pot deschide şampania, au repurtat o victorie la Chişinău şi, cel mai probabil, vor ocupa fotoliile moi, dar va câştiga din această autonomie poporul găgăuz? Va fi mai fericit decât acum? Vor avea de toate la casele lor? Vom trăi şi vom vedea”, scria ziarul de limbă rusă „Vecernii Kişiniov”.
La capitolul rezolvarea conflictului transnistrean, mai-marii ţării se lăudau cu deblocarea negocierilor şi cu semnarea unui acord prin care guvernul rus se angaja să retragă Armata a 14-a în trei ani de zile. „Hârtia există, dar, ţinându-se cont de câte hârtii bine intenţionate au fost semnate în cadrul CSI, este greu de presupus că aceasta va fi respectată”, declara generalul Aleksandr Lebed, într-un interviu pentru „Kişiniovskie Novosti” .
În toamna lui 1994 are loc ofensiva asupra şcolilor cu predare în grafia latină din raioanele de est. Şcoala de la Tiraspol a fost devastată de un detaşament de cazaci, iar instituţiile de la Râbniţa şi Tighina au rămas fără sedii, asta deoarece foloseau alfabetul latin în procesul de instruire, interzis în republica-fantomă. Pentru a atrage atenţia asupra problemelor lor, părinţii şi profesorii au blocat şoseaua şi calea ferată