Ultimele pregătiri de Ziua Independenței

Opinii pro și contra sărbătoririi cu mult fast a celor 25 de ani de independență a R.Moldova

Manifestările pregătite de autorități de Ziua Independenței vor include anul acesta nu una, nu două parade, ci chiar trei parade prin centrul Chișinăului: una militară, una folclorică și una muzicală. Iar bugetul festivităților gestionat de Ministerul Culturii va fi dublu față de cel de anul trecut. Chiar dacă este o dată rotundă - pe 27 august Republica Moldova va împlini 25 de ani de independență – există și critici ai sărbătoririi cu prea mult fast.

Your browser doesn’t support HTML5

Ultimele pregătiri de Ziua Independenței

La fel ca militarii care fac repetiții de defilare de câteva săptămâni, sub podul din dealul Schinoasei, drumarii forțează lucrările de reparație pe bulevardul Ștefan cel Mare. Carosabilul din Piața Marii Adunări Naționale ascunde denivelările sub stratul proaspăt de asfalt flancat dinspre strada Pușkin cu trotuare cochete. Reparatorii promit să încheie lucrările până la sărbătoarea independenței. Îngrășatul porcului, cum zice proverbul, nu face decât să confirme obiceiul locului de a face curat ca să arate frumos și nu neapărat ca să fie comod pentru oameni anul împrejur, în zile obișnuite. În ziua de 27 august, pe bulevardul central se va desfășura parada militară, dar și parada portului popular, și parada fanfarelor. Ultima dată tehnica militară a fost adusă în PMAN în urmă cu cinci ani. Am întrebat câțiva trecători întâlniți în stradă dacă programul sărbătorilor le-a stârnit curiozitatea.

„Sărbătorim, vom ieși cu copiii, vom participa la activitățile din oraș.”

Europa Liberă: De ce?

„Fiindcă asta trezește simțul patriotic, trezirea neamului adormit.”

„S-au cheltuit o mulțime de bani pentru a face parada militară. Banii ceia mai bine îi dădeau la copii, la orfani, celor care nu au casă unde locui. Da, este Ziua Independenței, dar să arătăm noi că avem așa forțe militare și să cheltuim în zadar așa sume de bani consider inutil și chiar negospodărește.”

Evenimentele din centrul capitalei vor fi sincronizate cu festivități din mai multe centre raionale. Pe câteva ecrane instalate în Piața Marii Adunări Naționale vor fi proiectate imagini de la sărbătoarea din Anenii Noi, Criuleni, Bălți, Comrat.

Soldați moldoveni pregătindu-se de parada militară

Bugetul serbării Zilei Independenței este de circa trei milioane de lei, la care se vor adăuga cheltuielile pentru parada militară – alte trei milioane de lei de la Ministerul Apărării. Comparativ cu anul trecut, e un buget dublu, spune șefa secției Arte din cadrul Ministerului Culturii, Aliona Strîmbeanu:

„Bugetul este încă pe ultima sută de metri, de fiecare dată tot apar noi și noi solicitări din partea celor care asigură tehnic trei scene, peste o mie forțe artistice. Sub aspectul solicitărilor tehnice e impresionant, dar evenimentul trebuie să fie unul pe măsura aniversării de 25 de ani.”

Un cârcotaș notoriu, scriitorul Constantin Cheianu consideră că este un lux nepermis să se cheltuie banii pe petreceri, în timp ce lumea abia de leagă tei de curmei.

„L-am auzit pe un demnitar de la Ministerul Apărării lăudându-se că vom avea pe 27 august o paradă cum nu a mai văzut Moldova. Și eu, auzindu-l, m-am întrebat, oare ce se întâmplă cu Moldova la acești 25 de ani, încât parada trebuie să fie mai deosebită decât alte dăți? E o paradă mai deosebită atunci când țara se află într-o situație mai bună. Din contra, noi astăzi suntem poate în cea mai proastă situație din ultimii 25 de ani. Mă întreb, de unde vor fi luați acești bani, în situația în care s-a renunțat la majorarea salariilor la diferite categorii de bugetari, pensiile sunt în halul în care sunt.”

Am auzit astăzi și opinii contrare. Mulți oameni spun că acceptă ca guvernul să mai strângă cureaua, doar ca să iasă bine sărbătorile.

Festivitățile oficiale nu se vor încheia de Ziua Independenței. Pe 31 august, de sărbătoarea „Limba Noastră”, la Chișinău va ajunge în premieră Salonul Internațional de Carte Bookfest – evenimentul de căpătâi al sărbătorii limbii române. Festivalul de carte născut la București se va desfășura până pe 4 septembrie, la Moldexpo. Organizatorii de la Ministerul Culturii spun că acest eveniment va servi drept „liant și suport al identității culturale românești”.