Profesorul universitar Victor Grebenşcicov, originar din Siberia, dar stabilit în Republica Moldova de peste 30 de ani, cunoaște bine limba română. A fost consilier prezidenţial, iar aproape două decenii a fost membru al Partidului Popular Creştin Democrat. În opinia lui, interesul minorităților naționale pentru limba română a crescut semnificativ în ultimul timp.
Your browser doesn’t support HTML5
Cît e de vulnerabilă limba română la ea acasă în Republica Moldova?
Europa Liberă: „Limba Noastră cea Română” este o sărbătoare în Republica Moldova. Dar iată că, după 27 de ani, mai există această dispută în societatea moldavă despre ce limbă vorbesc cetățenii acestui stat. Cum explicați această dispută?
Victor Grebenșcicov: „Aici s-a implicat inadmisibil de mult politicul. Această dispută arată și nivelul scăzut al culturii politice în societate. Pentru că în lume există multe cazuri când aceeași limbă este vorbită în țări chiar limitrofe, să zicem, Germania-Austria, Argentina-Chile-Paraguay. Sunt mai multe țări care se învecinează între ele, dar toate folosesc limba spaniolă drept limbă oficială și nimeni nu amestecă această realitate lingvistică cu situațiile politice. În Republica Moldova nu au reușit să depășească acest lucru. Există o mică consolare, că Republica Moldova nu este excepție. Și în Europa mai sunt situații asemănătoare: în fosta Iugoslavie limba sârbo-croată, care a fost recunoscută ca o limbă unică, acum are mai multe denumiri, în funcție de statul în care funcționează, adică sârbă, croată, bosniacă, muntenegreană. Același lucru în proporții mai mici se întâmplă și în Belgia, unde unica limbă neerlandeză deseori este numită flamandă. Aceasta e situația.”
Europa Liberă: Paradoxul societății moldave e că etnicii ruși îi spun „limbă română”, iar populația majoritară, o parte dintre oameni o numesc totuși „limbă moldovenească”, spunând că este o prevedere stipulată în Constituție, articolul 13 care prevede că limba de stat a țării este limba moldovenească. Și de aici această bătălie pentru argumentul științific și pentru felul cum e scris în Legea Fundamentală a Republicii Moldova.
Victor Grebenșcicov: „La nivelul constituțional, parcă, problema a fost rezolvată. Curtea Constituțională a decis că denumirea de „limbă română” este corectă. Și multe țări au preluat deja acest adevăr. Uitați-vă, de exemplu, ce este scris pe produsele din alte țări acum? Scriu „MD/RO” ori „RO/MD”. Adică, aceeași limbă care deservește două state. Dar în ce privește atitudinea minoritarilor, eu vreau să vă dau și un exemplu, chiar duminica aceasta am fost într-o călătorie cu un grup de belaruși, care numeau „limba română”, dar gazdele, moldovenii, spuneau „limba moldovenească”. Și situația era destul de penibilă, dar aceasta e situația la zi.”
Europa Liberă: În cadrul Marii Adunări Naționale în august 1989, unde au participat, se zice că aproape 100 de mii de cetățeni, cel puțin pe atunci era a șasea parte din populația Republicii Moldova, care au cerut proclamarea limbii moldovenești și era se pare că între paranteze româna ca limbă de stat și revenirea la grafia latină.
Victor Grebenșcicov: „În Declarația de Independență este folosită noțiunea de „limbă română”. Și anume datorită acestui lucru Curtea Constituțională a rezolvat problema în folosul acestei denumiri. Dar în perioada aceea deseori se folosea și denumirea de „limbă moldovenească” din considerente politice. Pentru că RSS Moldovenească se afla încă în Uniunea Sovietică și foarte mulți nu îndrăzneau să spună cum limba se numește corect.”
Europa Liberă: A fost atunci inițiat un program pentru extinderea folosirii limbii române atât în cadrul guvernului, în educație, economie națională. Dar există autonomia găgăuză, regiunea transnistreană, acolo, în general, se tem să folosească noțiunea de „limbă română”, mai cu seamă că nici nu folosesc limba acestui stat. Cum explicați această stare de lucruri?
Victor Grebenșcicov: „În ce privește Transnistria, aici nu este de mirare pentru că acolo, de fapt, există un stat nerecunoscut. Și pe mine mă miră că ei l-au numit „republica moldovenească nistreană”, că orice este acolo, numai nu caracterul moldovenesc al acestui stat nerecunoscut. De fapt, este o mică Rusie și, când nimerești acolo, te simți, într-adevăr, în Rusia. Pentru că limba română nu funcționează. Eu mă întâlnesc uneori cu tineri de acolo care declară că „noi învățăm limba moldovenească”, dar nu știu nimic, cele mai simple cuvinte. Adică se reproduce situația din RSS Moldovenească, când parcă toți învățau în școlile ruse această limbă, dar cam nimeni nu o știa. În ce privește Găgăuzia, aici aș spune că și populația, și conducerea încearcă să învețe limba. Chiar guvernatorul Găgăuziei, doamna Vlah, înțelege și uneori și vorbește această limbă. Însă situația acolo este destul de complicată pentru că ponderea populației găgăuze depășește 80%, sunt puțini purtători ai limbii române și populația e preponderent rurală. Sunt puțini învățători. Deși sunt unele organizații, și de stat, și nonguvernamentale, care încearcă să promoveze acolo limba de stat. Eu observ anumite progrese în Găgăuzia și în raionul Taraclia, cu toate că până la însușirea necesară a limbii e încă departe. În celelalte zone însă progresele sunt evidente. Pentru că în ʾ85, eu locuiam atunci la Orhei, și uneori veneam la Chișinău și se întâmpla că umblam prin oraș ore în șir și nu auzeam nicio vorbă în limba română. Dar acum totuși limba se folosește în majoritatea domeniilor vieții. Și, când mai întâlnesc unii oameni plecați din Moldova, iată, în anii ʾ70, de exemplu, și spun: „Ce vă uimește acum?”. Și ei răspund așa: „Că se aude limba română în străzi”. Deci, schimbările sunt mari. Și eu aș compara chiar această situație cu ceea ce s-a întâmplat în Israel, când o limbă, practic, limitată la serviciul religios, limba ebraică, a devenit o limbă funcțională, ivrit, care deservește toate sferele vieții. Așa că să nu fim pesimiști în acest domeniu.”
Europa Liberă: Am să vă întreb ca pe un etnic rus cu referire la relația moldo-rusă, pentru că demnitarii de la Moscova insistă, pe parcursul acestor 25 de ani de independență, să protejeze limba rusă în Republica Moldova. Chiar au fost și solicitări ca limba rusă să fie a doua limbă de stat în Republica Moldova. A propos, cum vă uitați la aceste demersuri pe care le cerea Moscova?
Victor Grebenșcicov: „Această cerință este nu numai din partea Moscovei oficiale și multe organizații ruse și ale altor etnici, minoritare, tot se pronunță pentru conferirea statutului de limbă de stat limbii ruse. Dar, în condițiile Republicii Moldova, aceasta va anihila limba română. Eu pot să fac o comparație cu Republica Belarus, unde la începutul anilor ʾ90, a fost declarată limba rusă ca unică limbă de stat. Și a început renașterea ei. După aceea a urmat un referendum și limba rusă a devenit și ea limbă oficială. Și acum limba belarusă a ajuns în stadiul în care este numită „limbă vulnerabilă”. Adică are mari-mari-mari probleme în funcționare, chiar la ea acasă. Și, în condițiile Republicii Moldova, în caz dacă limba rusă va fi declarată limbă oficială, limba română poate să nimerească în aceeași situație. Pentru că aici foarte multă lume, care acum mai încearcă să învețe ceva, îndată va lepăda studiul limbii și va cere ultimativ, cum era în perioada sovietică, ca să fie folosită în exclusivitate limba rusă. Deci, rușii nu pierd nimic că limba română este aici limbă de stat pentru că limba rusă funcționează plenar peste tot. Și faptul că majoritatea etnicilor ruși folosesc în exclusivitate limba rusă în viața lor vorbește despre multe. Dar vreau să vă mai spun că statul cam neglijează executarea legislației lingvistice. Situația este paradoxală. Iată eu, de exemplu, răsfoiesc un atlas al lumii, niște hărți editate în Rusia, și denumirile orașelor din Republica Moldova sunt scrise n conformitate cu legislația moldovenească. Adică, Orhei, Bălți, Cahul ș.a.m.d. Deci, hărți editate în Rusia. Deschid un post de televiziune, să zicem, public, în versiunea rusă, și aud „Argheev”, „Belițî”, „Teleneștî”, „Vulkaneștî”. Și, astfel, noi vedem că, chiar ai noștri, cei care ar trebui să promoveze limba, o neglijează. Și este un regret mare.”
Europa Liberă: În contextul relațiilor moldo-ruse, autoritățile de la Moscova, când au interese, fac trimitere că, chipurile, 700 mii de cetățeni ai Republicii Moldova își câștigă acolo bucata de pâine, sunt aflați la muncă. Iar când a fost vorba să fie inaugurată o grădiniță sau o școală unde s-ar preda limba română, demnitarii de la Moscova au luat apă în gură. De ce?
Victor Grebenșcicov: „A deschide o grădiniță de limbă română la Moscova este destul de complicat.”
Europa Liberă: În Federația Rusă, în general.
Victor Grebenșcicov: „Și în oricare loc din Federația Rusă pentru că trebuie cadre ș.a.m.d. De ce spun așa? Pentru că noi, la începutul anilor ʾ90, am încercat să facem ca în satele cu populație ucraineană să fie deschise școli ucrainene. Însă au fost greutăți insurmontabile și, de fapt, în mare parte, și nedorința etnicilor ucraineni și, mai ales, a profesorilor din aceste școli să treacă la limba ucraineană. Dar în Rusia această problemă e cu mult mai complicată. Și, sincer spunând, eu nu prea cred că se vor găsi foarte mulți doritori copiii lor să învețe în Rusia în limba română pentru că ei înțeleg că vor trăi acolo și studierea limbii române poate să influențeze asupra învățării limbii ruse. Adică dorința e bună, dar realizarea ei este destul de problematică.”
Europa Liberă: În concluzie, Limba Noastră cea Română în Republica Moldova este chiar o sărbătoare națională? Pentru că unii ziceau că Moldova ar fi unicul stat din lume care are o asemenea sărbătoare. Mai nou, și cei din România au decis să sărbătorească această zi.
Victor Grebenșcicov: „Foarte bine că și România a decis să sărbătorească pentru că și în România există anumite probleme lingvistice. Adică, influențe străine extraordinare asupra limbii române, mai ales în mediul tinerilor. Și este bine să sărbătorești această zi. Dar, cu părere de rău, în fiecare an eu întâmpin greutăți în această zi. Pentru că deseori etnicii români vorbesc în mod demonstrativ cu mine în limba rusă. Și îmi pare rău.”