Știința a demonstrat că oamenii fericiți trăiesc mai mult și sunt mai sănătoși, iar cele mai mari șanse în a fi fericiți și sănătoși le au persoanele optimiste. Deja al patrulea an fericirea are o zi internațională a ei. Marcată la început de primăvară, la 20 martie. Cinci ţări au câte un ministru al Fericirii: Emiratele Arabe Unite, Venezuela, Ecuador, Scoția și Butan. Despre fericire la moldoveni vorbim la acest sfârşit de săptămâna.
Sărăcia și lipsa banilor aduc necazuri în casele multor moldoveni. Dar deseori aceștia sunt cu gândul la zile mai bune. Întrebaţi ce anume le aduce mulţumire, fericire, cei mai mulţi oameni aduc în discuţie relaţiile personale, sănătatea şi timpul liber. Fericiţii cu care a discutat Tatiana Eţco la Piaţa Centrală de la Chişinău continuă să-şi caute refugiu.
– „Atâta bătaie de joc de poporul acesta. De unde? Vedeţi pe stradă pe cineva zâmbind? Nu zâmbeşte lumea, pentru că nu are pentru ce. Sunt necăjiţi toţi, e foarte greu de trăit. Nu spun conducerea, dar nu ştiu cine e vinovat.”
– „Nu mai sunt aşa de fericită. De acum mulţumesc de copii, sunt la un lucru bun, de acum eu mă simt că sunt fericită.”
– „Sunt fericit la jumătate. La jumătate mă simt, pentru că nu-mi ajunge, nu dovedesc. Loc de lucru nu este nicăieri, trebuie să caut singur.”
– „Fericirea e bucuria pe care o ai de la copii, de la nepoţi. De acum merg şi banii, că fără bani nu faci un pas. E fericit acel care a plecat din ţara acesta şi nu vede toată mizeria de aici. La mine una e fericirea, că îmi văd copiii sănătoşi.”
– „Sănătatea – aceasta e fericirea. Dacă nu eşti sănătos, nu faci nimic absolut. Poate să-ţi dea şi milioane, că nu faci nimic.”
– „Dar bucurii? Ce bucurii să avem noi? Vedeţi cum ne chinuim şi ne osândim. Ce bucurie avem noi? Nu ştim ce ne aşteaptă la ziua de mâine.”
– „Sunt oameni care nu mai sunt chiar într-atât de trişti, sunt ca noi. Noi suntem trişti că azi nu merge brânza, dar mâine poate va fi altfel.”
– „Îmi pare rău, că am venit azi să fac un ban, am muncit o săptămână. Îmi trebuie de semănat popuşoi, va veni mâine-poimâine, nici comunalele nu le-am plătit. Şi nu lucrez nici eu, nici soţul. Şi aceasta mă întristează mai mult. Care are lucru şi cât de puţină leafă să se întreţină, îmi închipui ceva fericire este acolo. Fericirea constă în să ai ce mânca, să ai cu ce te îmbrăca, să ai cu ce creşte un copilaş. Mă uit că din ce în ce e mai greu.”
Europa Liberă: Moldovenii zic că banii nu aduc fericirea. Dar, până la urmă, dacă nu ai bani...
– „Dacă și fără bani, tot fericire nu mai vezi. Şi banul tot fericire ne aduce, măcar cât e de rău. Se zice că e rău banul acesta, nu e bun, dar fără ban nu faci un pas.”
– „Nu ai bani, nu e fericire. Dacă ai bani, dar banul trebuie să-l cheltui, tot cu minte.”
– „De unde să fie fericire, dacă nu au? E sărăcie, lumea nu are cu ce cumpăra. La piaţă într-adevăr lumea vine şi chiar bătrânelele acestea şi tineret, vor, dar cumpără o mandarină, că mai mulţi bani nu sunt. Şi când le spui preţurile... Viaţa doar aşa e, când eşti mai fericit, când eşti mai... Dar mergem înainte. Să aibă un lucru unde să lucreze, să aibă un salariu normal, cred că atunci vor fi mai fericiţi.”
Europa Liberă: Când sunteţi mai fericită şi când mai puţin?
– „Dacă doreşte mai mult, apoi, desigur, nu e fericit, permanent e în căutare. Dar dacă se mulţumeşte cu ceea ce este e satisfăcut.”
– „Fericit e atunci omul când e îndestulat cu toate celea şi copiii sunt sănătoşi, şi este banul. Noi ştim a munci şi trebuie să fim fericiţi ca să avem de toate celea. Vedeţi cum muncim. Chiar dacă nu e putere, munceşti ca să ai cu ce trăi, să întreţii copiii, să-i înveţi. Şi dacă ei sunt sănătoşi, atunci suntem fericiţi şi noi.”
– „Ce fel de fericire, dacă ştii că ţii o vacă şi faci 1000 de lei pe lună, dar numai lumina vine 600 şi mai mult. E greu. Dar te bucuri că eşti acasă lângă copii şi dormi în aşternutul tău.”
Europa Liberă: Aţi putea să vă amintiţi o situaţie când aţi fost fericită, bucuroasă?
– „Bucuriile la noi au fost toată vremea când mă întâlnesc cu copiii la masă. Iată aceasta e toată bucuria noastră. Copiii şi nepoţii când vin.”
– „Eu mă bucur când copiii sunt sănătoşi. Măcar atâta vrem – sănătate. Să nu fugim să deschidem uşa să ne spună medicul să-i punem în cărticică 50 de lei pentru două cuvinte.”
– „Când am simţit eu fericire în viaţa aceasta? Atunci când copiii mai mici, deși făceam casă, ne construiam, dar toţi erau împrejurul tău, nu era nimeni dus, nu era plecat niciunul. Dar acum ce fel de fericire ai, când copiii s-au dus să facă bani? Că aici viitor la copii nu e? A terminat Academia de Poliţie băiatul, a lucrat doi ani de zile şi e plecat peste hotare să lucreze în Germania, să muncească la negru. Şi ce fericire avem noi, părinţii, când stai şi-i duci dorul, că ei nu sunt acasă? Chiar să ai şi banul că nu-i fericire, când nu ai copiii.”
*
Multa lume necăjită nu știe de psiholog, de consiliere sau terapie, în timp ce alte persoane doar așa pot depăși momentele de tristețe, nefericire – cu ajutorul unui specialist. Angela Nicolaou este psiholog, psihoterapeut și lector la Universitatea de Stat. Ea cunoaște despre motivele de fericire și nefericire, atât din teorie, cât și din experienţa profesională. Iată ce crede ea despre persoanele care se consideră nefericite.
Angela Nicolaou: „Ei nu au o satisfacţie, de exemplu, de job, de relaţiile cu cei apropiaţi – iubita, soţul, copiii – lipsa de realizare pe plan personal, pe plan profesional. Lipsa, dar mai puţin partea, materială. Nesatisfacţia eu aş spune că stă la bază. Oamenii fericiţi sunt satisfăcuţi.”
Europa Liberă: Cum arată un om fericit?
Angela Nicolaou: „Uită-te la mine.”
Europa Liberă: Un om nefericit?
Angela Nicolaou: „Un om nefericit? Un om nefericit are pe faţă o mască – încruntat, sprâncenele, ochii, buzele. Are o mască de tristeţe, de apatie, de plictiseală. Undeva poate să fie o mască agresivă, ochii nu strălucesc, umerii pot fi un pic ridicaţi în sus, poate să ofteze mereu.”
Europa Liberă: Dacă aţi putea să generalizaţi, moldovenii care parte a paharului o văd mai des: cea plină sau cea goală?
Angela Nicolaou: „Accentul pe care îl punem noi este undeva pe lipsa care o ducem, dar nu pe ceea ce avem. Şi iată atunci când noi vedem neajunsurile, percepţia noastră găseşte semne relevante în exteriorul nostru, în jurul nostru, care să confirme aceste neajunsuri, lipsa acestora. Dar atunci când noi ne axăm pe ceea ce avem, pe ceea ce este frumos, atunci percepţia noastră, toate procesele cognitive, ele caută reperele acestea care să menţină starea de satisfacţie.”
Europa Liberă: Parcă ar părea simplu de realizat, dar în practică de fapt este niţel mai complicat. În goana aceasta după bunăstare materială, trece pe plan secund fericirea spirituală. Sau cum?
Angela Nicolaou: „Psihologii zic că, dacă până la 35-40 de ani, omul poate să-şi pună ca scop fericirea materială, la criza 35-40 omul îşi revede valorile. Şi cei care au curajul şi îşi schimbă viziunea asupra valorilor acestea şi pun accent pe cele spirituale, pe cele psihologice, îşi schimbă profesia, poate nu câştigă atât de mult, dar ei se fac mult mai fericiţi. Eu, mergând pe străzi, comunicând cu oamenii, îmi dau întrebarea aceasta: sunt atâtea posibilităţi în lumea aceasta şi noi alegem doar una – de a fi nefericit.”
Europa Liberă: În ce măsură influenţează mediul sau educaţia, sau familia?
Angela Nicolaou: „Foarte mult. Pentru că şapte ani de acasă, nu degeaba se zice. Până la trei ani se formează caracterul copilului. Până la trei ani copilul orbește preia modelele de comportament ale părinţilor, apoi se duce la grădiniţă, acolo e prima socializare a sa.”
Europa Liberă: Deci, fericirea poate fi educată?
Angela Nicolaou: „Sigur că da.”
Europa Liberă: Şi prima educaţie sau primul model e familia?
Angela Nicolaou: „Da, familia. Sărutul la plecarea din casă, mâncarea comună la masă, întrebarea cu ce te ocupi, ce simţi, împărtăşirea gândurilor, cadouri mici, simple, care nu necesită mulţi bani.”
Europa Liberă: Deci, ar fi o soluţie învăţarea fericirii?
Angela Nicolaou: „Exact. Pentru că, încă o dată, a fi fericit poţi să înveţi, a gândi pozitiv poţi să înveţi. Aceasta se dezvoltă.”
Europa Liberă: Ziceți că gândirea pozitivă se învaţă. Şi mai ziceți că ne este caracteristic să vedem partea goală a paharului. Cum explicaţi această atitudine de a pune accentul pe ceea ce ne lipseşte?
Angela Nicolaou: „Eu cred că, în primul rând, condiţiile istorico-culturale. Fiindcă, având unele stereotipuri de educare a copiilor la noi în ţară, vorbesc doar la noi în ţară, este stricteţea, duritatea, autoritatea, nişte limite foarte rigide,
Omul se teme să fie fericit, anticipând că se va întâmpla ceva mai rău. Acestea sunt unele prejudecăţi construite pe baza unei experienţe, poate, nu prea fericite.
rigiditatea, aş spune, lipsa de libertate de a-şi exprima emoţiile, a-şi exprima gândurile. Vin clienţii şi zic: „Eu îmi expun dragostea” sau „Mama mea putea, doar când adormeam, să mă sărute sau să mă cuprindă” sau „Eu copilului meu îi exprim dragostea doar atunci când adoarme”. Eu zic: „De ce?” - „Să nu se alinte. Să nu se suie în cap”. La noi nu ştiu de ce e o frică interioară că, dacă vei fi fericit, se va întâmpla neapărat ceva. Omul se teme să fie fericit, anticipând că se va întâmpla ceva mai rău. Acestea sunt unele prejudecăţi construite pe baza unei experienţe, poate, nu prea fericite. Noi am fost o ţară unde au venit toţi cine şi-a dorit şi noi trebuia să ne adaptăm la aceste condiţii.”
Europa Liberă: Se zice că fericirea este molipsitoare. Ce zice psihologul? Să fie aşa?
Angela Nicolaou: „Dacă tu emani zâmbetul, dacă zâmbeşte sau râde cineva, râd mai mulţi. Aceasta este molipsitor. Dacă ochii strălucesc, zâmbetul este pe faţa ta, dacă tu eşti optimist, dacă tu gândeşti pozitiv şi lângă tine se strâng oameni pozitivi şi optimişti. Şi nucleul acesta se răspândeşte exact ca un virus. Tot este un virus de tristeţe, de gândire negativă. Acesta este un virus şi există un antidot pentru el.”
Europa Liberă: Care e antidotul? Psihologul ce zice?
Angela Nicolaou: „Psihologul zice, în primul rând, să te concentrezi pe lucrurile pozitive. De exemplu, începe ploaia, omul zice: „Ploaie, noroi, îmi murdăresc încălţămintea”, dar eu zic să ne concentrăm pe aceea că: „Ce plăcut, va ieşi un curcubeu, va fi roada mai bună, iarba mai verde”. Gândirea pozitivă care stă la baza fericirii.”
Europa Liberă: Moldovenii au gândirea pozitivă?
Angela Nicolaou: „Nu toţi, puţini. Ceea ce văd pe stradă, mai puţini zâmbitori, mai puţini cu ochii strălucind.”
*
În comparație cu populația altor țări, moldovenii nu sunt cei mai fericiți, dar nici chiar nefericiți. De exemplu, într-un recent raport publicat de Națiunile Unite, care este la a patra ediție și care încearcă să definească fericirea, în tendința de a influența politicele guvernelor, Moldova se plasează pe locul 55 din totalul de 156 de state, adică în prima jumătate a listei. La realizarea acestei ierarhii, cercetătorii au analizat speranța de viață, PIB-ul pe locuitor, susținerea socială, percepția în privința lipsei corupției și percepția libertății în alegerile de viață, dar și generozitatea. Astfel, în ultimii ani, cei mai fericiți oameni locuiesc în Danemarca. Victor Golubei este un moldovean din Basarabeasca care locuiește în Copenhaga. Tânărul a plecat în Danemarca acum cinci ani să facă un master în domeniul tehnologiilor informaționale și a rămas să lucreze acolo. Într-o discuție telefonică Tatiana Etco, a încercat să afle de la Victor cum trăiesc cei mai fericiți oameni din lume și cum se simte el într-o țară de fericiți.
Victor Golubei: „Doar mergând pe stradă, nu aş putea spune că în Danemarca oamenii sunt cei mai fericiţi din lume. Dar oricum oamenii parcă au plăceri din acestea – chiar şi soarele iese afară şi îi face fericiţi pe ei. Şi după aceea vezi multă lume în parcuri, pe poduri stând de vorbă. Şi chiar faptul că e soare afară şi vremea frumoasă îi face fericiţi. Cred că şi noi ar trebui să apreciem mai mult chestiile acestea mici.”
Europa Liberă: Pe cât sunt de fericiţi cei din Danemarca în comparaţie cu moldovenii?
Victor Golubei: „Nu pot să zic că e foarte mare diferenţă între cineva din România sau din Moldova şi cineva din Danemarca. Doar că per total cred că nu sunt atât de stresaţi. În primul rând, cred că sunt mult mai relaxaţi şi mult mai simpli, fără prejudecăţi. Evident, au un nivel de trai mult mai ridicat. Siguranţa locului de muncă tot e foarte importantă în Danemarca. Angajatul aici este protejat în comparaţie cu ce se întâmplă în România sau în Republica Moldova. Practic lipsa corupţiei, nu prea îi vezi în grabă aici, adică lumea de aici în general încearcă să facă ce e posibil, dacă nu e posibil să facă ceva nu e nicio problemă.”
Europa Liberă: Ar fi poate faptul că au o siguranţă în ziua de mâine?
Victor Golubei: „Există siguranţa locului de muncă pentru angajaţi. Chiar dacă cineva e dat afară, oricum există o indemnizaţie de şomaj care îţi permite să revii pe linia de plutire. Când pleacă de la muncă, nu mai fac practic nimic legat de serviciu, doar dacă vor ei să devină mai buni la ceva. În rest încearcă să-şi petreacă timpul cu familia sau cu prietenii. Şi foarte important e că, din ce am văzut aici, chiar şi persoanele cu copii sau cu familii îşi permit să călătorească, să-şi petreacă timpul liber, ceea ce, din păcate, în Republica Moldova e mai complicat. E o altă chestie importantă, că fiecare angajat are cinci-şase săptămâni de vacanţă plătită, au pensii destul de mari, pensionarii lor călătoresc, ai noştri, din păcate dau sapa. Fac foarte mult sport. Acum dacă ies afară sigur întâlnesc pe cineva de 60-70 de ani care aleargă.”
Europa Liberă: Crezi că ţine totul doar de material?
Victor Golubei: „Totalmente nu sunt de acord că ţine doar de partea financiară, dar şi acesta e un aspect important. Lumea la noi nu prea are încredere în cei care conduc ţara, după aceea încearcă să-i blameze pe cei care conduc ţara, în loc să se focuseze pe ceea ce fac ei, să devină mai buni în ceea ce fac ei. Aşa suntem noi, probabil puţin mai inhibaţi. Ar putea fi şi din cauza situaţiei financiare din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Cum simţi tu fericirea daneză? Eşti cumva mai fericit acolo?
Victor Golubei: „Pentru mine, bicicleta reprezintă simbolul fericirii daneze. Faptul că oamenii îşi permit să-şi cumpere o maşină, dar totuşi optează pentru bicicletă, care îţi dă libertatea de a merge oriunde, când vrei, fără să poluezi mediul înconjurător, reprezintă o chestie foarte interesantă. Eu sunt fericit aici, atâta timp cât sunt tratat practic la fel ca danezii, am mult mai multe oportunităţi atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional aici.”
*
Diana Cheianu-Andrei, doctor în sociologie și președinta Centrului de Investigații și Consultanță „Sociopolis”, vorbește și ea despre dimensiunea fericirii la moldoveni.
Diana Cheianu-Andrei: „Moldovenii întotdeauna au fost persoanele care s-au mulţumit cu puţinul pe care îl au, reieşind din condiţiile în care trăiesc. Dacă ne uităm filosofic la problemă, nu şi-au pus niciodată, marea majoritate, dacă vorbim aşa, scopuri măreţe spre care să tindă, dar scopuri mai mici, ei trăiesc cu ziua de astăzi. De aceea mai frecvent sunt fericiţi. Atunci când întrebi un om dacă este fericit, el tinde să spună că este, pentru că, iarăşi, este o problemă a felului de a fi a poporului nostru. Noi încercăm să creăm impresii frumoase sau vrem să fim percepuţi ca persoane la care totul merge bine, chiar dacă în interior avem anumite probleme. Şi lucrul acesta îl observăm inclusiv în încercarea moldovenilor de a se îmbrăca extrem de frumos, de a-şi construi case măreţe, care sunt frumoase în exterior. Oamenii, dacă îi privim în stradă, arată totalmente nefericiţi, începând cu copiii şi continuând cu vârstnicii, pentru că noi, iarăși, nu suntem educaţi în spiritul acesta de a interacţiona pozitiv. Grijile acestea cotidiene ne fac ca în stradă să părem destul de trişti, preocupaţi, să nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru.”
Europa Liberă: Dar cum influenţează starea de bine, de fericire a omului simplu ceea ce se întâmplă în societate, în politică?
Diana Cheianu-Andrei: „Datorită faptului că schimbări au fost puţine, mai mult înapoi decât înainte, oamenii deja nu mai au aşteptări prea mari şi se mulţumesc cu puţinul. Am avut o aşteptare imediat după independenţă, parcă
Felul de a fi al moldovenilor este că ei nu prea sunt luptători şi situaţia aceasta este determinată de cuceririle prea dese care au fost asupra acestui popor şi el s-a deprins cu această situaţie de a se adapta la oricine care va veni.
am obţinut anumite lucruri, am ajuns să obţinem limba română, tricolor, după care am pierdut, după care a venit regimul comuniştilor, ne-am bucurat când au venit democraţii, am avut aşteptări destul de mari, ele nu s-au îndeplinit, toată lumea este dezamăgită. Şi atunci ce să faci în situaţia de astăzi? Te mulţumeşti cu acel puţin, ori încerci să lupţi. Dar felul de a fi al moldovenilor este că ei nu prea sunt luptători şi situaţia aceasta este determinată de cuceririle prea dese care au fost asupra acestui popor şi el s-a deprins cu această situaţie de a se adapta la oricine care va veni. Acum suntem şi noi în situaţia de a ne adapta, în mare parte, la ceea ce avem şi a ne bucura de ceea ce avem şi mai puţin de a lupta. Pentru că noi nu ştim să luptăm, nu ştim să ne apărăm valorile, nu ştim să cerem. Aceasta este problema de bază. Noi punem cumva accentul pe alte valori şi aici este marea noastră problemă, inclusiv cu definirea fericirii.”
Europa Liberă: Adică pe valori mai mult materiale?
Diana Cheianu-Andrei: „Da, mai mult pe valori materiale, pentru a recompensa lipsa altor valori spirituale.”
Europa Liberă: În recentul studiu ONU se arată că moldovenii ar fi mai fericiţi decât vecinii ucraineni şi români. În Ucraina este conflict şi cumva e de înţeles. Dar vecinii din România? Ce ne deosebeşte de ei, încât percepem fericirea atât de diferit, încât ei se consideră nefericiţi, iar noi mai fericiţi, deşi o ducem oarecum mai prost din perspectivă economică?
Diana Cheianu-Andrei: „Ne deosebeşte nivelul de dezvoltare. Economia României acum, comparativ cu cea a Republicii Moldova, fiind la un nivel mult mai înalt şi calitatea vieţii fiind diferită la vecinii noştri. De aceea şi spuneam că, contează foarte mult ce aşteptări ai şi ce vreai să vezi prin fericire. Probabil, vecinii noştri îşi doresc mai multe. Noi ne-am învăţat cu acest puţin, reieşind din condiţiile noastre, realitatea arătându-ne că nu se schimbă nimic şi uneori facem câte doi paşi înapoi şi unul înainte şi iar doi înapoi, şi unul înainte. Vecinii noştri însă, dacă examinăm din ’90 încoace, au înaintat destul de bine. De aceea îşi stabilesc şi obiective mult mai clare şi mai măreţe, să zic aşa, şi luptă mai mult pentru a le atinge. În această luptă nu s-ar simţi atât de fericiţi întotdeauna că nu reuşesc să atingă rapid obiectivul propus. Noi, reieşind din condiţiile că totuşi am realizat foarte puţin, obiectivele noastre sunt mult mai mici, şi suntem bucuroşi şi fericiţi de orice scop micuţ pe care îl atingem, de orice schimbare pozitivă care se întâmplă în societate.”
Europa Liberă: Sau că nu e mai rău, sau că nu e cu mult mai rău.
Diana Cheianu-Andrei: „Sau că nu e mai rău.”
Europa Liberă: Care abordare e mai sănătoasă, mai practică?
Diana Cheianu-Andrei: „Este din perspectiva filosofică şi sociologică interdisciplinară, cred că este bine că un popor se dezvoltă cel puţin atunci când populaţia îşi are scopuri bine delimitate, ştie ce vrea, ştie spre ce se îndreaptă. Şi atunci abordarea vecinilor noştri ar fi una mult mai reuşită. Or, în Republica Moldova oamenii de cele mai dese ori, marea majoritate, nu au nişte scopuri măreţe care să le dicteze orientarea sau nu şi le pot propune şi nu şi le pun din circumstanţele acestea foarte neclare. Şi acesta ne afectează inclusiv la nivel de dezvoltare nu doar economică, ci şi socială. Marea majoritate nu au scopuri foarte clare pentru care să lupte, pe care să le atingă şi în general acesta afectează nivelul de dezvoltare a ţării.”
Europa Liberă: Inclusiv nivelul de fericire sau gradul de fericire.
Diana Cheianu-Andrei: „Ei se simt fericiţi cu paşii mici pe care îi au sau trăind ziua de astăzi.”
Europa Liberă: Pare un paradox.
Diana Cheianu-Andrei: „Este, până la urmă, un paradox. Este paradoxul omului care trăieşte cu ziua de astăzi şi care mai puţin se gândeşte la ziua de mâine.”
Europa Liberă: Cum este influenţată percepţia fericirii de la o ţară la alta, de la o zonă la alta?
Diana Cheianu-Andrei: „Probabil, mai mult ar fi influenţată de conflictele care sunt la nivel global. Pentru că cei care trăiesc într-o zonă afectată de conflicte armate au mai puţine posibilităţi de a se bucura sau sunt mai în gardă, cu mai multe griji decât ceilalţi. La o altă idee, la care aş putea să revin, este că acolo unde sunt mai puţine griji, inclusiv cotidiene, oamenii ar tinde să fie mai fericiţi.”
*
Fericirea poate fi explicată, mai degrabă, prin intensitatea sociabilităţii decât prin consumul de trăiri plăcute, e de părere sociologul Ion Jigău care spune că pentru măsurarea fericirii trebuie să fie luate în calcul atât variaţiile individuale, cât şi influenţa socială.
Ion Jigău: „Problema este că moldovenii cu adevărat sunt necăjiţi. Cea mai mare problemă a moldovenilor este neîncrederea în viitorul lor. Moldovenii de fapt sunt oamenii cărora nu le prea place incertitudinea. Iar în economia de piaţă în timpul de astăzi incertitudinea este la putere. Noi în fiecare zi ne ciocnim de această incertitudine. Plus, mă rog, se mai întâmplă ba un război dincolo, ba un război în altă parte, plus sărăcia, plus oamenii pleacă, lipsa locurilor de muncă, bolile, problemele relaţionale între ei ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Şi ei ce fac? Lasă necazurile acasă şi apucă drumul pribegiei, în speranţa că acolo fericirea o găsesc altfel?
Ion Jigău: „În mare parte, cei care pot să plece, sunt două direcţii majore de plecare, spre Est o plecare de tip navetă şi spre Vest, unde de fapt se instalează şi îşi iau şi familiile. Acolo ei se simt fericiţi, fiindcă există o siguranţă, acolo există certitudine. Dacă are un loc de muncă, el poate trăi bine. Locuri de muncă, spre exemplu, în unele ţări sunt câte vrei dacă vrei să lucrezi.”
Europa Liberă: Şi credeţi că în Moldova, dacă vrei să lucrezi, este mai greu?
Ion Jigău: „Unii dintre ei s-au lăsat păcăliţi de salariile mari care sunt în altă parte. La noi salariile sunt cu adevărat mici. Dar cum spunea un evreu bătrân, cunoscut de al meu de prin anii ’60, din Chişinău, îl stimam foarte mult că era filosof, spunea: „Nu e important cât câştigi. Este important cât cheltui”. Iar moldovenii noştri cu nunţile lor, cu cumătriile lor, cu casele lor...”
Europa Liberă: Şi la nunţi, la cumătrii totuşi se citeşte fericirea în ochii lor.
Ion Jigău: „Acolo este certitudine la momentul acela.”
Europa Liberă: Şi risipeşti într-o zi ca după aceasta să te gândeşti că trăieşti în sărăcie un an?
Ion Jigău: „A doua zi vine memoria că trebuie să întoarcă datoriile, că are boli, că are copii de crescut, că are bătrâni de întreţinut.”
Europa Liberă: Fericirea de acum 30 de ani era alta decât cea de azi?
Ion Jigău: „Întotdeauna oamenii plâng de aceleaşi lucruri şi râd de aceleaşi lucruri. Adică noi psihologic nu ne-am schimbat în aceşti 30 de ani. Pur şi simplu, atunci noi nu aveam creierele atât de spălate. Atunci oamenii aveau încredere unii în alţii. Este important să avem încredere în apropiaţii noştri, în alţi oameni. Şi atunci exista această încredere reciprocă, oamenii făceau clacă ca să se ajute unii pe alţii, oamenii făceau fântâni de care îngrijeau generaţii întregi. Acum oamenii nu au încredere unii în alţii în mare măsură. Tot este un element al fericirii, adică de fapt un element care dă siguranţă că, atunci când se va întâmpla ceva, îţi vor sări în ajutor, chiar dacă nu-l vei cere, cu siguranţă că vecinul nu îţi poate face un necaz. Acum în satele mai mari există două-trei cluburi de noapte. Şi uneori într-un sat cu tradiţii vechi moldoveneşti e cam primejdios să mergi pe stradă noaptea, e un element de nesiguranţă. Nu de aceea că copiii sau nepoţii celor care aveau atunci încredere unul în altul s-au schimbat radical. Din punct de vedere al psihologiei, noi nu ne-am schimbat tare mult.”
Europa Liberă: Dar şi moldoveanul tot dă vina pe vecin, pe primar, pe ministru, pe premier, pe preşedintele ţării.
Ion Jigău: „Când am spus că ni s-au spălat creierii, pe cei care erau cumva independenţi i-au dus în Siberia. Cei care au rămas au fost deprinşi că totul ţine de preşedintele de colhoz, de brigadier, de zvenovoi.”
Europa Liberă: Aceasta pe timpuri. Dar şi astăzi sunt foarte mulţi cetăţeni care sunt deprinşi, obişnuiţi să dea vina pe cineva, dar să nu-şi asume el responsabilitate. Pentru că nimeni nu vrea să fii mai fericit decât tu singur îţi poţi croi această fericire.
Ion Jigău: „Spuneţi-mi, vă rog, de ce Moise i-a purtat pe evreii lui din robia din Egipt 44 de ani? Până nu a murit ultimul născut în robie.”
Europa Liberă: Deseori se face trimitere la acest caz. Moldova, având 25 de ani de independenţă, ar trebui să mai aştepte să treacă încă 20 de ani, şi după aceea chiar vine fericire adevărată?
Ion Jigău: „Mai mult. Acum viaţa unui om e mai lungă decât pe timpul lui Moise. Atunci maxim era 30 de ani viaţa medie.”
Europa Liberă: Dumneavoastră aşteptaţi să vă facă cineva fericit?
Ion Jigău: „Nu. Eu totuşi sunt născut şi crescut de alţi oameni. Părinţii şi buneii mei erau oameni independenţi şi nu le sufla nimeni în borş, ei nu se rugau la nimeni să le dea de mâncare, să le dea de lucru. Nici eu nu caut de lucru, îmi fac singur de lucru. Oamenii noştri aşteaptă să li se dea, să li se facă condiţii de muncă aici, dar mergând în Occident sau în Rusia, se apucă de orice lucru şi nu au pretenţii faţă de nimeni.”
Europa Liberă: Ion Jigău când se consideră om fericit?
Ion Jigău: „Întotdeauna. Eu sunt filosof, după firea mea. Noi trebuie să ne facem fiecare datoria faţă de neam şi ţară aşa cum putem.”
Europa Liberă: Deci, dacă moldovenii îşi iau soarta în mâinile lor au şansa să ajungă să fie şi fericiţi?
Ion Jigău: „Sigur că da. Ei nu trebuie să aştepte că cineva le va da ceva. Fiindcă nimeni nu dă nimic pe degeaba, va cere ceva în schimb. S-ar putea să-ţi ceară un rinichi, s-ar putea să-ţi ceară libertatea sau poate chiar viaţa. Şi atunci nu e mai bine să nu ceri nimic de la nimeni?
Europa Liberă: Dar să oferi.
Ion Jigău: „Sigur.”
Europa Liberă: Vorba cântecului: „Fericirea are chipul ei”, depinde acum de fiecare dintre cei care vor să ajungă să fie şi să trăiască fericiţi.
Ion Jigău: „Aşa e.”
