Președintele României este convins că Republica Moldova vrea să fie ajutată de România, care are față de această țară numai intenții bune.
Indiferent de declarațiile liderilor de la Chișinău, R. Moldova rămâne importantă pentru România, a spus Klaus Iohannis după întâlnirea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), unde s-a discutat adoptarea unei strategii pe termen mediu și lung privind relația cu Republica Moldova.
Tema a mai fost discutată în CSAT în septembrie, când președintele român a explicat că viitoarea strategie va fi făcută pe baza analizelor la care lucrează experți din Serviciul Român de Informații, din serviciul de spionaj și din ministerul român de externe.
Nu există la vedere nicio schiță a strategiei sau a analizei la care au lucrat acești tehnicieni. Nu există niciun fir roșu concret care să conducă relațiile celor două țări, ci doar promisiuni prea îndepărtate și vorbe fără acoperire.
Președintele Iohannis a explicat marți că strategia adoptată la CSAT este un „plan de acțiuni privind abordarea strategică a relației României cu R. Moldova, care pleacă de la evaluarea curprinzătoare și cât mai realistă a stadiului acestei relații, în contextul european și internațional complicat pe care îl cunoaștem, inclusiv în urma evoluțiilor recente care au avut loc în R. Moldova” .
Obiectivul strategic al României este integrarea europeană a Republicii Moldova, susținerea orientării clare și ireversibile a acestei mici republici spre Uniunea Europeană.
Președintele român a declarat că, în acest sens, Bucureștiul are nevoie de o radiografie sistemică a necesităților de sprijin și a capacităților pe le are la dispoziție, în toate domeniile de interes pentru a atinge acest obiectiv. Klaus Iohannis a promis din partea României un efort sistematizat și concentrat din punct de vedere instituțional, astfel încât rezultatele să fie concrete și palpabile pentru cetățenii Republicii Moldova.
Iohannis a mai adăugat că responsabilitatea nu este doar a Bucureștiului și că materializarea planului depinde în cea mai mare măsură de Republica Moldova, care va trebui să își consolideze angajamentul pro-european prin continuarea în mod accelerat și hotărât a procesului de implementare a reformelor structurale.
Pentru punerea în practică a planului de acțiuni privind abordarea strategică a relației României cu R. Moldova va fi creat un grup de lucru interministerial sub coordonarea administrației prezidențiale.
Nu e clar ce conține acest plan de acțiuni, dar președintele român a precizat că România oferă necondiționat ajutor R. Moldova.
Altfel spus, nu va impune nicio listă de reforme sau de lucruri pe care Chișinăul ar trebui să le îndeplinească înainte de a primi, să spunem, sprijin material sau logistic din partea României.
Strategia pentru R. Moldova adoptată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării este ceva atât de vag, încât lasă mai degrabă senzația că România ar vrea să se retragă cu totul din republica de peste Prut, decât că ar vrea să împingă Chișinăul spre Vest.
De altfel, o mișcare a R. Moldova spre Uniunea Europeană devine tot mai dificilă, iar influența României la Bruxelles e aproape nevăzută, dacă ne gândim că aderarea la Schengen este blocată de cinci ani.