Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică a promis că „nu va admite creșterea nejustificată a tarifelor la energia electrică” cerută de întreprinderile grupului Gas Natural Fenosa. Principalii furnizori au solicitat o majorare cu 15% a tarifelor pentru majoritatea consumatorilor finali. Se mai cere ca noile tarife să fie aprobate şi aplicate începând cu 1 ianuarie. ANRE a anunţat însă că tarifele vor fi ajustate dar nu degrabă, la începutul primăverii cel mai probabil. Cât de justificate economic sunt majorările solicitate de principalii furnizori şi cu cât s-ar putea scumpi tariful la energia electrică? Un punct de vedere al fostului director ANRE, Victor Parlicov, acum expert al Institutului Viitorul.
Europa Liberă: Cel mai mare furnizor, dar şi distribuitor al energiei electrice cere de la ANRE să stabilească şi să aprobe cât mai repede noile tarife la curentul electric, astfel încât acestea să fie aplicate de la 1 ianuarie. Companiile grupului Gas Union Fenosa propun o majorare a tarifului cu 15% pentru majoritatea consumatorilor finali. Cât de justificată economic vă pare această cerere?
Victor Parlicov: „În primul rând trebuie să vedem de unde vine această solicitare, care este argumentarea, principala componentă care va duce la creșterea tarifului, și eu cred că tarifele vor crește, și dacă nu de la 1 ianuarie atunci mai târziu. Dar, această creștere se va datora în primul rând faptului că devierile financiare, ce trebuiau incluse în tarifele anterioare, nu au fost incluse. Și țineți minte când ANRE mai întâi a aprobat niște tarife, după care le-a suspendat. Ulterior, ANRE le-a aprobat din nou dar fără devieri financiare, iar Fenosa s-a adresat în arbitraj internațional, iar ca să nu avem un caz nefericit în arbitraj internațional, s-a mers pe încheierea unui acord cu Ministerul Economiei, în baza căruia Republica Moldova s-a obligat să introducă acești bani în tarif, bani care oricum trebuiau incluși în tarif. S-a ajuns până acolo ca FMI, văzând că ANRE nu-și respectă angajamentele și metodologiile aprobate, să introducă această cerință în cadrul negocierilor acordului cu FMI. Și atunci, eu cred că oamenii trebuie să cunoască, cetățenii, consumatorii, trebuie să cunoască că aceste devieri financiare trebuiau incluse în tarif oricum. În primul rând ele vin de la faptul că leul moldovenesc s-a depreciat brusc la sfârșitul anului 2014, începutul anului 2015. Parțial, acest lucru s-a datorat devalizării banilor din sistemul bancar, adică furtului miliardului. Astfel, deprecierea monedei a dus la necesitatea de majorare a tarifelor. Această majorare nu a avut loc atunci, a fost amânată, și acum va fi introdusă în facturile oamenilor.”
Europa Liberă: Potrivit acestui acord despre care ați amintit dintre Ministerul Economiei și Gas Natural Fenosa, devierile tarifare vor fi incluse în tarif ca supliment în factură. În majorarea pe care o propune acum furnizorul, este inclus și acest supliment sau el ar urma să fie inclus suplimentar?
Victor Parlicov: „În mare parte, această solicitare de creștere a tarifului se datorează anume introducerii acestui element. Sunt inclusiv aceste devieri financiare.”
Europa Liberă: Autoritatea de reglementare a promis, într-o primă reacţie, că „nu va admite creșterea nejustificată a tarifelor la serviciile de distribuţie şi de furnizare a energiei electrice” cerută de întreprinderile grupului Gas Natural Fenosa, care furnizează energie electrică pentru 70 la sută din consumatori. Să înțelegem că ANRE pune la îndoială că majorările cerute ar avea şi o argumentare suficientă?
Victor Parlicov: „Cea mai mare parte din elementele ce constituie tariful sunt elemente ce nu țin nici de reglementator, nici de compania reglementată. De exemplu, rata inflației, salariu de bază etc. Dar, sunt și elemente la care există o marjă de interpretare, și probabil că agenția, având în vedere că nu integral va satisface cererea furnizorului, a hotărât să transmită acest mesaj. Formularea mesajului este mai puțin potrivită, pentru că sugerează că întreaga solicitare a companiilor este nejustificată. Nu cred că asta-i corect.”
Europa Liberă: Dumneavoastră cum credeți, cu cât ar putea crește tariful?
Victor Parlicov: „Atunci când s-a discutat despre includerea acestor devieri financiare, eu am estimat că ar fi vorba de aproximativ 10%, ceea ce ar fi doar includerea acestor devieri financiare pe parcursul următorilor patru ani. Adică o majorare cu 10% ar veni strict de la devierile financiare.”
Europa Liberă: Directorul ANRE spunea că s-ar putea în primăvară să fie luată o decizie. De ce credeţi că se insistă ca tarifele ajustate ar trebui să fie aplicate de la începutul anului viitor? În solicitările lor, întreprinderile energetice spun că doar astfel s-ar evita acumularea unor noi devieri tarifare care „să pună o presiune mai mare asupra consumatorului final”. Suna ca un fel de avertisment cât de întemeiat în opinia dumneavoastră?
Victor Parlicov: „În primul rând trebuie să înțelegem că atunci când se calculează tarifele, ele se calculează reieșind dintr-un an plin de activitate. În momentul în care, în anul respectiv, tariful intră în vigoare nu de la 1 ianuarie, deja apare un element de devieri financiare. Evident, cu cât este mai lungă perioada în care se activează cu un tarif neajustat, cu atât mai mari pot fi devierile financiare. Însă, eu cred că și cei de la Gas Natural Fenosa știu foarte bine că legea prevede că ANRE este obligată să ajusteze tariful în maxim 180 de zile. Eu am impresia că cea mai mare influență asupra tarifului o are prețul de achiziție a energiei electrice. Eu presupun că agenția va încerca să amâne luarea unei decizii până la încheierea unor noi contracte de furnizare a energiei electrice, ceea ce se va întâmpla cel mai probabil în martie anul viitor, pentru a include în noile tarife deja cifrele ajustate.”
Europa Liberă: Ucraina a anunţat de mai multe ori că ar vrea să reia exportul de energie electrică în Moldova şi ar fi gata să propună un preţ mai mic. De ce Guvernul de la Chișinău nu profită de acest lucru și continuă să cumpere energie doar de la Centrala electrică de la Cuciurgan?
Victor Parlicov: „Aici sunt două elemente. Primul element, în opinia mea, Ucraina este un furnizor de o bonitate generală mai bună comparativ cu centrala moldovenească. Asta pentru că noi știm ce se întâmplă cu energia electrică produsă la centrala termoelectrică moldovenească, ea de fapt este produsă din gazul care este neplătit de partea stângă a Nistrului, și care se acumulează ca datorie pe bilanțul Moldovagaz, în raport cu Gazprom. Această situație, până nu-și găsește rezolvarea... eu aș prefera în general să nu avem relații de procurare a energiei electrice de la centrala termoelectrică de la Dnestrovsc de fapt, nu de la Cuciurgan, Dnestrovsc este pe partea noastră a hotarului, Cuciurgan e pe partea ucraineană. Dar, problema este că în Ucraina, datorită conflictului din estul țării, a avut probleme și continuă să aibă probleme cu garantarea posibilităților livrărilor. Ei au posibilitatea, ei vând, dar cine știe ce se întâmplă la ei cu furnizarea cărbunelui, cu alte aspecte legate de conflictul din estul Ucrainei, și atunci când ei nu pot garanta aceste livrări, noi, consumatorii tot trebuie să avem o anumită certitudine. Noi suntem într-o situație nefastă în care avem de ales dintre două opțiuni relativ proaste. Noi ne vom simți altfel, și vom avea o posibilitate de a alege, atunci când vor fi finalizate aceste linii de interconexiuni cu România, cu posibilitatea procurării volumelor semnificative din vest, mai ales că acum piața energetică din România este mai ieftină decât piața ucraineană, și atunci posibilitățile noastre și de negocieri, și de diversificare a surselor de furnizare, toate posibilitățile noastre vor deveni mult mai bune imediat.”