DR. MINT

O muzică în care linia dintre improvizație și compoziție e indistinctă.

Your browser doesn’t support HTML5

DR. MINT

Jazz-rock electronic transcontinental - așa descriu unii cronicari de pe internet muzica pe care o face trupa DR. MINT.

Transcontinental pentru că secția de suflători a acestei trupe, adică Daniel Rosenboom (trompetă) și Gavin Templeton (saxofoane), plus ghitaristul Alexander Noice sînt din Los Angeles, în timp ce basistul Sam Minaie și bateristul Caleb Dollster, care fac secția ei ritmică, sînt din New York.

Jazz rock electronic transcontinental, dar mai ales compoziție spontană, pentru că fiecare piesă e concepută și înregistrată pe loc, într-un proces despre care saxofonistul Daniel Rosenboom spune că se numește archestration (adică arc + orchestration).

Archestration, explică un cronicar de la Bandcamp, e un mod de a improviza structuri compoziționale în timp real, într-un proces în care linia dintre improvizație și compoziție e indistinctă, structuri muzicale rezultate de aici fiind însă perfect coerente.

Toate piesele de pe albumul „Voices in the Void”, al cincilea al trupei DR. MINT, lansat în 27 ianuarie 2017, sînt cântate pornind de la măsuri stabilite cu cîteva momente înainte de ca inginerul de sunet să apese pe butonul care pornește înregistrarea.

Noi ascultăm acum „Nymbist”, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol veți putea găsit secvența video oficială a piesei „Down to One”.

Căutați așadar Dicționarul de sunete rare la EuropaLibera.org