Adjunctul ministrului rus de externe Grigori Karasin se află în vizită la Chișinău pentru convorbiri cu președintele Igor Dodon, premierul Pavel Filip și cu ministrul de interne Alexandru Jizdan. Marți, Karasin se va deplasa la Tiraspol. Luni, diplomatul rus a discutat cu omologul său moldovean Lilian Darii.
Your browser doesn’t support HTML5
Lilian Darii: „Vizita omologului meu Grigori Karasin de la Moscova se înscrie în agenda relațiilor bilaterale, într-un context al unui program prestabilit de consultări interministeriale la nivel de viceminiștri. Încă din anul trecut ne-am înțeles să avem aceste consultări în regim permanent, de două ori pe an. De această dată domnul Karasin a vizitat Chișinăul. Vizita este un bun prilej de a trece în revistă întreg spectrul relațiilor bilaterale care se dezvoltă în baza pragmatismului și constructivismului. Relațiile dintre cele două state au cunoscut o ascensiune anul trecut. Partea moldovenească speră să continue acest dialog constructiv îndreptat spre soluționarea acelor aspecte, acelor chestiuni de pe agenda bilaterală în interesul reciproc al ambelor țări.”
Europa Liberă: Ceea ce deranja cel mai mult Moscova era semnarea Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Acum mai rămân rezervați colegii dumneavoastră ruși, când vorbiți despre cooperarea cu UE?
Lilian Darii: „Poziția noastră rămâne neschimbată: Acordul de Asociere nu poate fi un obstacol în dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu state terțe, inclusiv cu Federația Rusă. De aceea ne-am expus poziția încă o dată: regimul de liber schimb cu statele Uniunii Europene nu e un pericol pentru relația comercial-economică cu Rusia. Ba din contra, în viziunea noastră, acest acord cu Uniunea Europeană prezintă un avantaj, inclusiv pentru potențiali investitori ruși care ar putea investi în Republica Moldova în producerea unor mărfuri, pentru a le exporta fără taxe în Uniunea Europeană. De aceea, credem că prin negocieri și prin dialog vom reuși să dispersăm acele preconcepții despre relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și inexistentul pericol pentru relația noastră cu țări terțe, inclusiv cu Federația Rusă.”
Europa Liberă: Domnul Karasin s-a pronunțat și pe marginea așa-zisului conflict diplomatic dintre Chișinău și Moscova. Ați discutat astăzi despre ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile, că oficialități moldovene ar fi fost hărțuite de autoritățile ruse la intrarea în Federația Rusă în ultimele luni?
Lilian Darii: „Am discutat și acest aspect. L-am informat pe domnul Karasin despre acele cazuri în care oficiali moldoveni au fost neîntemeiat reținuți în timpul trecerii frontierei de stat. Am convenit să avem un dialog pe acest subiect pentru a găsi o soluție mutual avantajoasă pentru dezvoltarea de mai departe a relației bilaterale.”
Europa Liberă: Și dosarul transnistrean e cel care figurează în cadrul dialogului moldo-rus. V-ați referit la problema transnistreană? La felul cum poate fi găsită o soluție pentru această criză? Pentru că în formatul 5+2 nici nu se mai duc negocieri, practic, din anul trecut.
Lilian Darii: „Rusia este un actor important în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, fiind un stat mediator care participă activ, aș spune, la negocierile în formatul 5+2. Chiar dacă aceste negocieri nu au loc în cadrul unor ședințe formale, dialogul dintre mediatori și observatori, dar și părțile din conflict, dintre autoritățile de facto de la Tiraspol și guvernul Republicii Moldova continuă, pentru crearea condițiilor propice pentru a relansa discuțiile pe problemele politice și de securitate, adică pe așa-zisul Coș III, pentru a discuta, eventual, contururile unui statut al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Dar liderii de la Tiraspol continuă să spună că au totul pentru a-și apăra independența și că varianta pe care o văd ei este recunoașterea acestei independențe. E greu de continuat dialogul, când se fac asemenea declarații?
Lilian Darii: „Dialogul trebuie continuat în orice condiții. Poziția tuturor actorilor implicați în proces, dar și a întregii comunități internaționale este foarte clară: recunoașterea independenței și suveranității Republicii Moldova, recunoașterea integrității teritoriale în frontierele din anul 1990, recunoscute de către comunitatea internațională. Și această poziție este împărtășită și de partenerii noștri ruși, pe care am auzit-o și în multe foruri internaționale. Aceasta este baza pe care va trebui să identificăm o soluție la acest conflict.”
Europa Liberă: Președintele Igor Dodon urmează pentru a doua oară să se deplaseze la Moscova. În această săptămână va purta discuții cu omologul său rus Vladimir Putin. Cunoașteți subiectele care vor fi abordate?
Lilian Darii: „Ministerul de Externe, deocamdată, nu a luat act de întreaga agendă de discuții pe care o va avea președintele Dodon. Eu îmi exprim speranța că toate aceste discuții vor fi purtate în interesul Republicii Moldova, pentru soluționarea acelor probleme cu care ne confruntăm în relația bilaterală cu Federația Rusă.”