Violența naște violență și urmări, de cele mai multe ori în condiții de închisoare. Felul în care acest adevăr se regăsește în destinele femeilor condamnate este, însă, de foarte multe ori mult mai dramatic și complex. Studiul antropologic, intitulat „Violența în familie și femeile din penitenciarul de la Rusca: trecut, prezent, viitor” și realizat la comanda Misiunii Norvegiene de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM), va fi prezentat astăzi în cadrul unei conferințe internaționale. O convorbire despre legătura dintre violența domestică și infracțiunile comise de femei, dar și despre urmările aflării la închisoare, cu antropologul Tatiana Mărgărint, co-autoare a unui studiu realizat la penitenciarul de la Rusca.
Europa Liberă: Întâi de toate, doamnă Mărgărint, să începem cu ceea ce sugerează chiar titlul lucrării – legătură dintre violența în familie și faptele pentru care își ispășesc pedeapsa numeroase femei… Cât de evidentă şi relevantă aţi constatat că este această legătură?
Tatiana Mărgărint: „Într-adevăr unul dintre obiectivele cercetării a fost identificarea legăturii dintre crima comisă și traumele suferite de femei anterior. Am realizat 50 de interviuri la penitenciarul de la Rusca. Mai degrabă a fost metoda istoria vieții în care femeile au vorbit despre trecutul lor, despre prezentul lor în penitenciar și cum își văd viitorul. Violența le-a afectat la toate nivelurile, la toate vârstele. În cadrul interviurilor am identificat că violenței sunt supuse femeile atât în familia în care s-au născut, au crescut, atât și în familiile pe care ulterior le întemeiază. Apoi, drept consecință ale acestei violențe avem cazurile de omor intenționat, violență în familie, vătămare corporală gravă și numărul acestor femei, femei care au fost condamnate pentru aceasta este mare în penitenciarul de la Rusca. Aș veni cu niște cifre. Din 300 de femei care au completat chestionarul, 129 au afirmat că au fost supuse violenței în familie.”
Your browser doesn’t support HTML5
Interviul dimineții: cu antropologul Tatiana Mărgărint
Europa Liberă: Ați menționat o legătură explicită dintre infracțiunile, crimele comise și anumite traume suferite anterior. Despre ce fel de traume este vorba cu precădere?
Tatiana Mărgărint: „Traumele ele sunt emoționale în special. Suferă în urma violenței nu doar femeia, dar și copilul ei, pentru că copiii sunt martorii violenței în familie. Chiar una dintre intervievate ne relatează că 16 ani a trăit împreună cu soțul, de două ori înjunghiată, copiii martori la aceasta. Au trecut ani, dar ei nu pot să ierte chiar dacă tatăl lor nu mai este în viață. Așa istorii sunt foarte multe.”
Europa Liberă: Fiindcă vorbeam de această cauzalitate, vrând-nevrând, mulți s-ar gândi că o închisoare pentru femei ar fi în linii mari un fel de loc populat de femei vinovate de ce au făcut în legitimă apărare… În ce măsură justiția – din punctul de vedere al condamnatelor – ia în considerație factorul legitimei apărări?
Tatiana Mărgărint: „Factorul legitimei apărări în viziunea condamnatelor este puțin luat în considerație. Femeile, atunci când apreciază procesul justiției, atunci când apreciază activitatea polițistului, procurorului, judecătorului, vorbesc în foarte multe cazuri despre lipsa obiectivității, despre corupție în sistemul justiției, despre lecții de profesionalism, amprenta acestui principiu al umanismului care ar trebuie să fie în toate acțiunile al celor care sunt din sistemul justiției, dar și din orice alt sistem.”
Your browser doesn’t support HTML5
La capătul răbdării
Europa Liberă: O întrebare, amplificată poate și de recentul și răsunătorul proces al unei femei care îngrijește de cinci copii minori și a fost judecată pentru omorul soțului în condiții considerate de auto-apărare… Cum apreciază femeile condamnate procesul de justiție, activitatea judecătorilor, apărătorilor, a poliției? Există întotdeauna numai acest sentiment de revoltă interioară, de nemulțumire, neajutorarea în fața unei autorități?
Tatiana Mărgărint: „Nu întotdeauna doar negativist e apreciată activitatea polițiștilor, procurorilor, judecătorilor. Sunt și cazuri în care avem descrise situații în care au fost obiectivi în care li s-au permis să comunice, că au fost atenți la problemele femeii. Oricum, problema rămâne să fie problemă.”
Europa Liberă: În general, după părerea dumneavoastră, cum își înțeleg femeile revenirea în societate după detenție? Există anumite posibilitățile de reintegrare?
Tatiana Mărgărint: „Am avut așa un obiectiv să vedem cum este văzut viitorul de către deținute. Ceea ce le îngrijorează foarte mult este statutul de fostă deținută. Asta un moment. Le este frică că vor fi condamnate în societate, în comunitate. Un alt moment este faptul că ar putea să nu-și găsească loc de muncă. O altă temere este că chiar dacă rudele parcă sunt în așteptarea lor după eliberare, oricum posibil să nu mai fie aceleași relații, atunci când vor reveni în comunitate. Sunt multe temeri ale femeilor. În comunitate, s-ar putea de ajutat aceste femei și ele au această rugăminte ca să se lucreze cu ele după eliberare. Probabil că trebuie de sporit serviciile comunitare, dezvoltarea lor pentru acest grup țintă, pentru grupul femeilor supuse violenței, pentru foste deținute, să se lucreze cu ele.”
Europa Liberă: Ați spus că ați realizat mai multe interviuri… Ce v-a marcat în istoriile povestite, istoriile de viață, povestite de femeile deținute pe care le-ați intervievat pentru studiu?
Tatiana Mărgărint: „Ceea ce m-a marcat foarte mult este acel moment în care deținutele vorbesc despre copiii lor. Când una dintre deținute spune că eu sunt de acord toată ziua să răstorn piatră, sunt de acord să fac toate lucrurile care mi s-ar spune, să muncesc din greu, dar seara să fiu lângă copiii mei, să le pot spune noapte bună, să-i pot îmbrățișa să le pot da un pupic. Asta a fost foarte emoționant și multe dintre ele așa vorbesc.”
Europa Liberă: De cele mai multe ori, din câte am remarcat, atunci când este vorba de agresiunea de familie, de cei care au agresat femeile ulterior închise în penitenciar, au fost rude foarte apropriate, e vorba în primul rând de tați și de soți în primul rând. Din câte am văzut procentul este foarte mare din cauza soților sau concubinilor. Acest lucru cum este privit de deținute, ca ceva inevitabil, ca un fel de blestem dacă vreți? Sau ca ceva ce ar putea fi reparat în timpul vieții să spunem așa? Vorbim de un anumit fatalism sau totuși cu vârsta vine și înțelepciunea că lucrurile pot fi schimbate?
Tatiana Mărgărint: „Este această înțelepciune că lucrurile pot fi schimbate. Femeile în cadrul interviurilor relatează despre faptul că ar trebui băieții, bărbații ar trebui să fie educați în situl acesta, că femeia este egală bărbaților, că trebuie să fie respectată, că este lege care la fel trebuie respectată, că violența nu este o soluție la problemele apărute în familie. Chiar dacă e vorba de absența acelui loc de muncă, chiar dacă sunt alte probleme care pot apărea și apar într-o familie.”
Europa Liberă: Să vorbim și despre condițiile din acest penitenciare. Recent Consiliul Europei din nou a constatat că o problemă importantă a sistemului penitenciar din Moldova e supra-aglomerarea. Cum afectează asta viața femeilor în penitenciare?
Tatiana Mărgărint: „Da, supra-aglomerarea într-adevăr este o problemă. Aceasta îngreunează viața în penitenciar a femeilor, pentru că chiar în interviuri chiar ele spun că se simt ca și cum ar fi închise într-un borcan. Chiar fac paralela asta: dacă aș fi într-un cămin și aș ști că am o problemă cu colega, cu vecina, aș putea ieși undeva în oraș, în cazul lor această posibilitate nu este. Apoi, sunt răbufniri violente a unora dintre ele.”
Europa Liberă: Din păcate nu puteam cuprinde toate aspectele acestui studiu extrem de interesant… Din punctul Dvs. de vedere cine ar trebui să audă în primul rând constatările unor asemenea cercetări, cine ar trebui să citească asemenea investigații și cu ce urmări practice?
Tatiana Mărgărint: „Rezultatele studiului ar fi cred că utile pentru toți: și pentru cei din domeniul justiției, educației, pentru societate în general. Pentru societatea civilă, ca toți în comun să putem rezolva problema violenței în familie, violența asupra femeii în familie, a copilului în familie.”