R. Moldova va primi în acest an un ajutor suplimentar de 100 de milioane de euro, pe lângă cele 746 de milioane alocate pentru perioada 2014-2020. Eurodeputatul român Sigfried Mureșan a precizat că acești bani vor fi eliberați numai dacă guvernarea de la Chișinău pune în aplicare, nu numai „pe hârtie”, toate reformele agreate cu Uniunea Europeană.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: În Parlamentul European, printre altele, aţi dezbătut condiţiile programului de asistenţă macrofinanciară de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. În ce condiţii vor ajunge aceşti bani la Chişinău?
Siegfried Mureșan: „În luna ianuarie a acestui an Comisia Europeană a propus acordarea a 100 de milioane de euro Republicii Moldova, din care 40 de milioane gratis, care nu trebuie returnaţi, şi 60 de milioane credit. Iar noi, Parlamentul European, trebuie să votăm cu privire la această alocare. Și eu sunt raportor în Comisia pentru bugete, pe opinia Comisiei pentru bugete şi vreau să spun foarte clar, vreau ca aceşti bani să vină în Republica Moldova şi să ajungă cât mai repede la oameni. Importante însă sunt şi condiţiile cu care Uniunea Europeană va acorda aceşti bani Republicii Moldova. Şi aici eu voi insista ca banii să vină cu condiţionalităţi foarte clare în combaterea corupţiei, independenţa justiţiei, întărirea statului de drept, combaterea spălării banilor şi anchetarea fraudei din sistemul bancar care s-a produs în anul 2014. Deci, vreau ca banii să vină, vreau să vină cât mai repede, dar vreau să vină cu condiţionalităţi clare, măsuri pe care guvernul să trebuiască să-şi ia angajamentul să le întreprindă, pentru ca banii să poată veni în mai multe tranşe, căci este stabilit ca banii să vină în doi ani şi jumătate în mai multe tranşe. Şi vreau ca înainte de fiecare tranşă guvernul să trebuiască să implementeze o serie de măsuri pe care oameni, de altfel, le aşteaptă a fi implementate.”
Europa Liberă: Dumneavoastră vorbiţi mai mult de un an, după învestirea guvernului Filip de la Chişinău, despre aceste condiţionalităţi. În acest răstimp s-a făcut ceva, s-a urnit carul din loc? Dacă vorbim despre felul cum înţelege guvernarea să respecte aceste condiţionalităţi, să le onoreze?
Voi insista ca banii să vină cu condiţionalităţi foarte clare în combaterea corupţiei, independenţa justiţiei, întărirea statului de drept, combaterea spălării banilor şi anchetarea fraudei din sistemul bancar...
Siegfried Mureșan: „S-a făcut ceva, dar s-a făcut prea puţin. Noi avem semnat Acordul de Asociere între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, unde se spune foarte clar ce ne-am angajat de comun acord, de bună voie ambele părţi, Republica Moldova şi Uniunea Europeană, să implementăm ca şi reforme în următorii ani. Guvernul a început, dar a făcut prea puţin, a transpus prea puţin în realitate. Şi acum avem această oportunitate, acest acord de asistenţă macrofinanciară, 100 de milioane, unde spunem aşa: „Sigur că vrem ca banii să vină, dar cât de repede vor veni banii va depinde de guvern, nu de Uniunea Europeană”. Căci noi vrem să dăm banii cât mai repede, dar şi guvernul trebuie să implementeze o serie de reforme stabilite în Acordul de Asociere. Mesajul meu este foarte clar, anul acesta guvernul trebuie să se mişte mai repede decât anul trecut. Dacă nu, Republica Moldova va pierde oportunităţi şi riscă să piardă inclusiv ajutoare financiare pe care Uniunea Europeană doreşte să le acorde cetăţenilor. Noi nu vrem ca această oportunitate să fie pierdută pentru oameni. Noi avem banii, vrem să-i dăm şi cât mai repede, fiindcă e nevoie de ei acolo. Însă cheia e la guvern. Dacă guvernul nu implementează ceea ce se angajează, atunci există riscul ca banii să nu ajungă la oameni. Sper să nu ajungem în acea situaţie. Tocmai de aceea fac un apel guvern: „Apucaţi-vă de treabă’.”
Europa Liberă: Mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova se întreabă: din moment ce Occidentul oferă atâta asistenţă ţării, de ce le oferă guvernanţilor suport, dacă din vistieria statului a dispărut acel miliard despre care s-a discutat atât de mult?
Siegfried Mureșan: „Lucrurile trebuie separate. Dispariţia acelui miliard, evident, e un lucru rău, un lucru grav, trebuie anchetat. Şi noi vom da tot sprijinul pe care îl putem da pentru ca acel miliard să fie recuperat, cei care sunt vinovaţi să fie traşi la răspundere, prejudiciul să fie recuperat. Şi legislaţia să fie întărită, astfel încât niciodată în viitor o asemenea fraudă să nu se mai poată fi întâmplată. Deci, acolo anchetă cât mai dură. Şi guvernul, de asemenea, şi pe anchetarea miliardului trebuie să se mişte mai convingător. Însă ajutarea cetăţenilor Republicii Moldova trebuie să continue. Şi noi nu putem pedepsi şi nu vom vrea niciodată să pedepsim cetăţenii Republicii Moldova, fiindcă au avut ghinionul de a avea o clasă politică iresponsabilă şi hrăpăreaţă. În pofida clasei politice iresponsabile trebuie să acţionăm, trebuie să ne asigurăm că are loc o reformă a clasei politice. Însă nu putem acum să nu mai ajutăm cetăţenii Republicii Moldova doar fiindcă au avut ghinionul să fie conduşi de oameni politici incompetenţi în trecut.”
Europa Liberă: Alte voci vă reproşează că aţi arunca repede acum aceste milioane, că le trebuie celor de la guvernare să facă propagandă pentru votul uninominal, după şi cumpărarea deputaţilor mai costă ceva. Şi vă reproşează că tocmai la fix trimiteţi aceşti bani la Chişinău.
Banii sunt pentru oameni, nu sunt pentru politicieni...
Siegfried Mureșan: „Banii sunt pentru oameni, nu sunt pentru politicieni. Tocmai de aceea, vom pune condiţionalităţi aspre pe care guvernul să trebuiască să le îndeplinească ca banii să ajungă la oameni. Şi sper ca guvernul să îndeplinească aceste condiţionalităţi. Nu cred că guvernul îşi va permite să piardă aceşti bani şi să nu îndeplinească acele condiţionalităţi. Cât despre votul uninominal, sunt strict împotrivă la acest moment. Şi vă spun exact de ce. Unu la mână, introducerea votului uninominal nu este principala reformă în materie de legislaţie electorală de care are nevoie Republica Moldova. Republica Moldova are nevoie de îmbunătăţirea Codului Audiovizualului şi de o presă corectă, obiectivă, echidistantă. Are nevoie de reforme în finanţarea partidelor politice, transparenţă în finanţarea partidelor politice, în sursa provenienţei banilor. Are nevoie să îmbunătăţească condiţiile de vot în diasporă. Şi patru, are nevoie, evident, de reformă teritorial-administrativă. Acestea sunt nevoile în materie de legislaţie electorală. Şi al doilea principal motiv pentru care eu sunt opus introducerii votului uninominal, este următorul: ca partid la guvernare, nu ai voie să-ţi faci legislaţia electorală după bunul plac. Dacă îţi faci legislaţia electorală după bunul plac, este un semn al lipsei de maturitate a clasei politice din Republica Moldova. Politicienii vin şi trec, legislaţia electorală trebuie făcută pentru oameni pe termen lung, nu schimbată pe termen scurt cu impact imediat şi categoric nu în folosul partidului de guvernare. De aceea, o legislaţie electorală făcută după placul partidului de guvernare eu o văd foarte critic şi mă împotrivesc cu toată hotărârea.”
Europa Liberă: Dar, între timp, se şi desfăşoară această campanie de informare privind necesitatea implementării sistemului electoral uninominal, ce presupune ca toţi deputaţii să fie aleşi nu pe liste de partid, cum este acum, dar pe circumscripţii uninominale. Dumneavoastră aţi îndemnat politicienii de la Chişinău să nu repete experienţa negativă a României privind acest sistem electoral uninominal. Dar credeţi că cei de la putere vă ascultă? Vor lua în calcul aceste sugestii ale dumneavoastră, ale opoziţiei?
În România, s-a umplut Parlamentul de mici „baronaşi”. Sper ca R.Moldova să nu repete această greşeală...
Siegfried Mureșan: „Eu voi veni în următoarele săptămâni în Republica Moldova şi voi discuta direct cu ONG-uri, cu oameni care sunt implicaţi în acest proces şi cu cetăţeni. Şi le voi explica de ce votul uninominal în România a fost o greşeală. Pentru noi a fost o experienţă negativă şi nu a dus la reformarea clasei politice. Nu avem politicieni mai competenţi, mai credibili, mai bine pregătiţi sau mai corecţi, fiindcă am avut votul uninominal. Dimpotrivă, ce s-a întâmplat a fost următorul lucru: au avut acces pe listele partidelor, se pare, acei politicieni care şi-au putut finanţa singuri campaniile. Şi astfel, am avut două legislaturi în Parlament ale micilor „baronaşi”, oameni care au cheltuit sume mari în campanie, în speranţa că şi le vor recupera după aceea. Ori, nu acesta e scopul politicii. Și politica nu este o afacere în care să investeşti cu scopul de a-ţi recupera după aceea investiţia şi a face şi profit. Politica este un loc de muncă. Pentru mine Parlamentul este un loc de muncă la care merg dimineaţa şi lucrez până seara şi încerc să fac cele mai bune legi pentru oameni. Aceasta trebuie să înţeleagă politicienii din Republica Moldova, că politica nu este o afacere în care să te implici cu obiectivul de a face profit. Aşa s-a întâmplat în România, am avut două legislaturi cu vot direct şi clasa politică nu a fost cu nimic mai bună. Dimpotrivă, s-a umplut Parlamentul de mici „baronaşi”. Şi sper ca Republica Moldova să nu repete această greşeală.”
Europa Liberă: Dar argumentul celor care au iniţiat acest proiect de lege este că cetăţenii, conform sondajelor de opinie, şi-ar dori să cunoască mai îndeaproape deputatul. Cum să aduci deputatul mai aproape de nevoile oamenilor cu drept de vot, dacă nu se ajunge la modificarea acestui sistem electoral?
Politicienii au asupra oamenilor doar atâta putere câtă le permitem noi să aibă...
Siegfried Mureșan: „Cetăţenii au dreptate, deputatul trebuie să fie mai aproape de om. Însă motivul pentru care deputatul din Republica Moldova în momentul de faţă este departe de om nu este legislaţia electorală. Motivul este calitatea deputatului. Şi vă spun foarte clar, în România, după ce am introdus votul uninominal, deputatul nu a venit mai aproape de cetăţean, şi-a păstrat acelaşi nărav prost. Cheia însă este la oameni. Şi aici vreau să spun foarte clar, politicienii au asupra oamenilor doar atâta putere câtă le permitem noi să aibă. De aceea, fiţi cu ochii pe parlamentari, chiar dacă este doar o listă. Ştiţi care este din regiunea dumneavoastră, scrieţi-i. Aveţi o doleanţă, un păs în agricultură, scrieţi parlamentarilor din Comisia de agricultură, tuturor, în fiecare săptămână. Cetăţenii trebuie să fie cu ochii pe parlamentari şi să-i tragă la socoteală în fiecare săptămână. Să le ceară să fie transparenți, corecți, să muncească, să meargă la Parlament ca la serviciu în fiecare dimineaţă şi nu ca într-un bulevard în care să se plimbe şi să stea doar două-trei ore în şedinţe în Parlament fără un rezultat concret. Oamenii trebuie să pună presiune pe ei şi să spună foarte clar: „Dacă nu faci ce aştept, nu te mai aleg data viitoare”. Ştiu că schimbarea nu se va produce rapid, însă presiunea trebuie să vină de la oameni. Şi până acum parlamentarii au putut fi pasivi, fiindcă au fost toţi la fel şi oamenii nu au avut alternativă. Însă oamenii trebuie să ceară parlamentari activi, corecţi, cinstiţi, competenţi. Şi când îi văd pe buletinul de vot, să-i voteze. Şi când văd din nou leneşii şi incompetenţii care nu au făcut nimic în trecut, să-i ocolească pe buletinul de vot. Aceasta e singura reţetă pentru o clasă politică mai activă.”
Europa Liberă: Și în încheiere vă cer un comentariu. După noile dezvăluiri legate de spălătoria de bani din Rusia, în 32 de ţări au fost publicate ample investigaţii jurnalistice despre spălarea banilor murdari de către Federaţia Rusă prin bănci din Republica Moldova, bani care ar fi contribuit la influenţarea politicilor unor ţări occidentale. Aţi reuşit să trageţi o concluzie, totuşi, ce s-a întâmplat?
Siegfried Mureșan: „Nu încă.”
Europa Liberă: Dar ce credeţi despre această spălătorie de bani care s-a făcut pe teritoriul Republicii Moldova?
Statele UE care au multă expertiză în combaterea spălării banilor și în tranziționarea rețelelor transfrontaliere, trebuie să ajute...
Siegfried Mureșan: „Noi trebuie să folosim de la nivelul Uniunii Europene toate pârghiile pe care le avem. Şi avem şi un oficiu european de luptă antifraudă, care anchetează frauda cu fonduri europene. Şi sunt oameni care au multă experienţă acolo în combaterea spălării banilor. Această experienţă trebuie folosită pentru a face anchete, pentru a veni de hac celor care, eventual, au fost implicaţi. Dar despre anchete în desfăşurare şi până când nu există concluzii, rezultate finale, sigur că noi, politicienii, nu trebuie să ne pronunţăm. Datoria noastră este să punem la dispoziţie un cadru legal, ferm, clar în care justiţia să-şi poată face treaba şi justiţia trebuie să-şi facă treaba. Noi, la nivel european, trebuie să ajutăm cu toată expertiza. Statele membre, de asemenea, ale Uniunii Europene, care au multă expertiză în combaterea spălării banilor și în tranziționarea rețelelor transfrontaliere, trebuie să ajute. Politicienii trebuie să pună la dispoziţie un cadru în care instituţiile să fie puternice, să-şi facă treaba, să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi. Şi, în rest, trebuie aşteptate, evident, rezultate ale anchetelor.”
Europa Liberă: Dar ar putea să vină investitorii în Republica Moldova, când aud că prin această ţară 22 de miliarde de dolari din Rusia au fost spălate, prin intermediul instanţelor moldovene?
Siegfried Mureșan: „Foarte bună întrebare şi răspunsul este foarte clar: fără o justiţie funcţională, fără a fi sigur că cei care respectă legea nu păţesc nimic, iar cei care încalcă legea sunt traşi la răspundere, că taxarea este transparentă, că se colectează, că sistemul de impozitare este predictibil, că sistemul bancar este puternic, poate credita economia şi că nu are loc spălare de bani, fără aceste condiţii, nu vor veni aţâţi investitori străini câţi merită în Republica Moldova. Pentru a avea investiţii străine, care înseamnă creştere economică şi locuri de muncă trebuie făcute toate acestea şi, aveţi dreptate, inclusiv spălarea banilor. Investitorii nu vor pune bani la folosul cetăţenilor într-o economie în care se ştie că altcineva spală bani sau joacă dincolo de limitele legii. Respectarea legii egală, clară pentru toţi e o condiţie esenţială pentru ca investitorii să vină în ţară.”