Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat luni după-amiază la Soci că liderii Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) au convenit să acorde R.Moldova statutul de observator. Prezent la Soci, președintele Igor Dodon a declarat : „Este o zi importantă, un moment istoric – Republica Moldova a primit oficial statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice”.
Republica Moldova este prima țară cu acest statut în Uniunea Economică dominată de Rusia, iar la Soci, președintele rus Vladimir Putin a precizat că organizația este „gata” să ia „în considerare cereri din partea altor state interesate, în special din partea vecinilor noştri din CSI”.
În aprilie 2017, președintele Igor Dodon a semnat un memorandum de cooperare cu şeful Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisian, cu ocazia forumului „Uniunea Economică Euroasiatică - Republica Moldova'” la Chişinău. Tot atunci, premierul Pavel Filip declarase că autorităţile de la Chişinău nu vor putea implementa prevederile noului document întrucât acestea contravin Acordului de asociere semnat de Republica Moldova cu Uniunea Europeană. „Atât semnarea memorandumului, cât şi solicitarea statutului de observator pe lângă Uniunea Economică Euroasiatică sunt inoportune, având în vedere faptul că acestea nu vor aduce ţării noastre dividende economice sau politice palpabile”.
Uniunea Economică Eurasiatică funcționează din ianuarie 2015 și este formată din Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan şi Kârgâzstan.
În marginea reuniunii de la Soci, președintele Igor Dodon a discutat cu președintele rus Vladimir Putin. „Am constatat un dialog foarte bun la nivel de președinți, spre deosebire de contactele deloc productive la nivel de guverne”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook. Cu aceeași ocazie președintele a anunțat că va participa la Forumul Economic Mondial ce va avea loc la Sankt-Petersburg pe 24-26 mai.(IG)