Un ziar în fiecare seară: revista „Natura”

Invitata de astăzi este Lilia Curchi.

Your browser doesn’t support HTML5

Un ziar în fiecare seară: revista „Natura”

„Ce se întâmplă la Cobasna, în stânga Nistrului, ce tipuri de muniţii și armament este depozitat și cum ne poate afecta un incendiu devastator sau o explozie acolo? Este întrebarea din editorialul lunii august al revistei Natura, adresată încă acum 29 de ani de parlamentarul de atunci, Alecu Reniță. O explozie la depozitul de muniţii ar fi mai puternică decât bombele atomice aruncate asupra orașelor nipone Hiroshima și Nagasaki (în august 1945), iar pierderile ar fi mult mai mari – astea sunt concluziile.

„După 29 de ani de la prima interpelare, ce șanse mai am să aflu – în depozitul din Cobasna se găsesc muniţii chimice, biologice, radioactive și dacă da, în ce cantităţi și cum sunt păstrate și păzite?”, se întreabă directorul revistei Natura.

Agricultorii sunt afectați de secetă, iar șeful statul, în loc să ofere și să garanteze soluții viabile, merge pe formula populismului, promițând irigarea din subteran. Ahtiat de putere, Dodon refuză să audă ecologiștii și oamenii de știință, care atenționează, de mai bine de 7 ani, că permiterea irigării cu apă din subteran este crimă împotriva naturii și a oamenilor. În iulie, Igor Dodon a înșirat minciuni și jumătăți de măsură despre mediu și agricultură, în mod intenționat semănând vrajbă între ecologiști și fermieri. Pentru a pune în realizare promisiunile electorale ale lui Dodon, în prima decadă a lunii august, MADRM a consultat public proiectul de Regulament cu privire la folosinţa apelor subterane pentru irigare. Un articol sinteză a promisiunilor și realităților, cu vocea savanților și ecologiștilor, citiți în numărul august al revistei Natura.

Odată la câteva luni în presa autohtonă răbufnește câte o „știre” despre prezența șerpilor în anumite locuri. De obicei informațiile sunt „de alarmă”, învăluite în multă isterie, iar șerpii sunt prezentați drept extratereștri care nu au ce căuta pe Pământ. Oamenii, prin comportamentul lor, perpetuează informații eronate și mituri legate de aceste animale. În luna august revista Natura continua seria de materiale informative „ Despre şerpi... cu mult calm”, pentru a face lumină asupra chestiunii.

Cum se învață astăzi la Stăuceni, ce își amintește despre școala natală și prin ce a fost deosebit unul dintre profesorii scriitorului Iurie Colesnic, de ce este educația doldora de răspundere – aflăm din revista Natura.

Luna august vine la cititorii revistei și cu un interviu cu Alexandru Bantoș, redactor-şef al revistei de ştiinţă şi cultură „Limba Română”, care dialoghează cu Gheorghe Budeanu despre starea limbii române în stânga Prutului.

În această vreme tulbure de pandemie, redacția s-a gândit să fie mai aproape de cititori și din martie 2020 oferă acces gratuit la revista Natura, în format pdf, pe site-ul www.natura.md Totuși, pentru a putea contribui la educația ecologică a cetățenilor, cititorii online sunt îndemnați să ofere o donație sub forma unui abonament.”