Bolnavii și suspecții de coronavirus vor putea vota acasă, solicitând urna mobilă

Bălți. O femeie cu masca de protecție prinsă de geantă

„Fiecare cetățean trebuie să aibă posibilitatea să-și exercite dreptul la vot”, a declarat astăzi premierul Ion Chicu.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a extins astăzi starea de urgență în capitală și în majoritatea raioanelor, cu excepția raioanelor Hâncești, Leova și Soroca, constatând că „situația epidemiologică este nefavorabilă”. De asemenea, la cererea Comisiei Electorale Centrale, autoritățile din sănătate au adoptat reguli noi pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Acestea au scopul să fie asigurat dreptul la vot al bolnavilor de Covid și al persoanelor cu simptome de îmbolnăvire, dar să fie limitat pe cât posibil riscul ca secțiile de votare să se transforme în focare de infecție.

Your browser doesn’t support HTML5

Bolnavii și suspecții de coronavirus vor putea vota acasă, solicitând urna mobilă

Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de alegeri, Comisia Națională Excepțională de Sănătate Publică tranșează în sfârșit chestiunea votului bolnavilor, precum și al suspecților de Covid-19. Urgentarea unei astfel de decizii se cerea mai ales pentru ca alegătorii afectați de pandemie - numărul cărora crește neîncetat în R. Moldova - să știe exact ce au de făcut până și în ziua votării, ca să nu se admită o situație în care neclaritățile să genereze extinderea virusului.

Astfel, decizia autorităților, făcută publică astăzi de șefa de la sănătate, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul ședinței cabinetului de miniștri, e ca alegătorii care știu deja că sunt bolnavi și se tratează la domiciliu, să solicite din timp o urnă mobilă. Cei care vor constata în ziua scrutinului că au simptome de boală vor putea solicita și ei votarea la domiciliu, dar cu o notificare depusă la biroul electoral nu mai târziu de ora 15.00 a zilei scrutinului. Sau vor vota în mod obișnuit, adică în secția de votare, de rând cu alți alegători, dacă se vor prezenta la scrutin după ora 15.00.

Viorica Dumbrăveanu

„În cazul în care persoanele s-au prezentat cu simptome până la ora 15, nu se va permite și se va face înscrierea persoanei pentru votul la domiciliu, dacă însă persoana a venit după 15, vor fi întreprinse toate măsurile – măști, mănuși, coridor verde, dezinfectare imediată. Dar aspectul-cheie e că birourile vor asigura oamenii cu măști”, a explicat azi ministra Dumbrăveanu prevederile deciziei Comisiei de sănătate publică.

Această clarificare a autorităților a fost precedată de o lungă și dificilă discuție între diferite instituții ale statului, care au căutat în aceste săptămâni soluții pentru un vot asigurat din punct de vedere sanitar în scrutinul prezidențial desfășurat pe fundal de creștere în putere a epidemiei, care însă să nu îngrădească nici drepturile la vot ale celor ce luptă în aceste săptămâni cu boala.

### Vezi și... ### Campanie în vremuri de covid

Despre nevoia asigurării acestui drept, în orice condiții, au vorbit în aceste zile și premierul Ion Chicu: „Fiecare cetățean trebuie să aibă posibilitatea să-și exercite dreptul la vot.”

Cât și șeful Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil: „(…) Să nu limităm persoanele într-un drept fundamanetal.”

Dar și experții electorali, printre ei Pavel Postică de la Promo-LEX: „Fiecare vot contează și fiecare alegător are dreptul la vot.”

### Vezi și... ### Cu febră la vot. Cum vor vota alegătorii cu simptome de COVID 19

Decizia nu a exclus însă toate complicațiile ce se pot anticipa. Despre unele dintre ele ne-a vorbit, bunăoară, astăzi Gheorghe Răileanu, un membru al Comisiei Excepționale de Sănătate Publică din Cimișlia, oraș din zona roșie, ceea ce înseamnă că e focar activ de coronavirus.

Gheorghe Răileanu

„Toată campania electorală poate stimula procesul epidemiologic, inclusiv procesul de vot mai ales, dacă vor fi admise greșeli în procesul de vot la domiciliu - intri în focar, nu știu dacă vor fi echipați corespunzător - , sau dacă vor fi admiși oameni bolnavi în secția de vot; poate să se întâmple ca după asta să avem o creștere mare a epidemiei”, spune Gheorghe Răileanu, care totodată anticipează și o posibilă consecință politică a manierei în care au decis autoritățile să soluționeze problema votului pentru cei afectați de epidemie.

Ar fi bine să se stabilească un punct de votare afară, în aer liber...
Gheorghe Răileanu, fost primar în or. Cimișlia

„Cineva va fi stimulat sau i se va cere insistent să vină la votare. Și bolnav, și cum va fi, alții, însă, ar putea să fie împiedicați să vină – să se stabilească că e prea mare pericolul să se meargă la el acasă. Eu cred că, dacă timpul meteo va permite, în acea zi ar fi bine să se stabilească un punct de votare afară, în aer liber.”

Printre specialiști, alții decât cei din comisiile ce consultă guvernul, o soluție mai agreată ar fi fost cea ca autoritățile să-i cuprindă cu urne mobile pe toți cei ce vor avea nevoie de izolare în ziua scrutinului, fie ei bolnavi confirmați, fie doar ipotetici, dar se admite că probabil autoritățile nu și-ar putea permite acest lux, mai ales că și o astfel de soluție nu ar fi nici ea ferită de riscuri.