Curtea Constituțională, răspunzând unei sesizări, a menținut obligația instituţiilor statului, precum şi persoanelor juridice publice autonome să furnizeze Consiliului Suprem de Securitate orice date şi informaţii, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, dar care vizează exclusiv securitatea naţională.
Your browser doesn’t support HTML5
Prevederea a fost inclusă în Legea Securității în iulie anul trecut de către fosta guvernare PSRM - blocul ACUM pentru a consolida rolul Consiliului Suprem prezidat de şeful statului. A fost contestată însă la Curtea Constituțională de deputatul Sergiu Sîrbu care consideră că aceste împuterniciri sporite transforma Consiliul Suprem dintr-un organ consultativ în unul supra-instituțional care coordonează activitatea altor instituții, inclusiv a celor independente.
### Vezi și... ### Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Constituției privind sistemul judecătorescPrevederile legale contestate de deputatul Sergiu Sîrbu au fost gândite ca o pârghie de natură să responsabilizeze unele instituții, cum ar fi Procuratura Generală şi Banca Naţională, care, sub pretextul secretului comercial sau bancar, refuzau să furnizeze Consiliului Suprem de Securitate informații din dosare de rezonanță, în special cel privind frauda bancară. Se întâmpla în vara anului trecut când a avut loc transferul de putere de la fosta guvernare democrată la cea a coaliției dintre PSRM și blocul ACUM. Pentru a impulsiona investigarea dosarelor de rezonanță majoritatea parlamentară de atunci a decis să oblige toate instituțiile statului, inclusiv şi cele cu statut autonom, să furnizeze informații Consiliului Suprem de Securitate, în caz contrar să fie penalizate.
Fără a pune la îndoială necesitatea investigării dosarelor penale de rezonanţă, deputatul Sergiu Sîrbu a ajuns la concluzia atribuţiile Consiliului Suprem al Securității prezidat de şeful statului sunt depășite:
Amestecul în înfăptuirea justiţiei este inadmisibil
„Amestecul în înfăptuirea justiţiei este inadmisibil. Iar Parlamentul nu avea nici un drept constituțional de a lărgi competențele acestui organ consultativ ridicându-l la rang supranaţional, mai presus decât Parlamentul, Guvernul şi puterea judecătorească. În același sens politicienii, deputaţii şi alţii, nemaivorbind de şeful statului, trebuie să se abţină în a da ordine justiţiei sau să creeze impresia că pot da ordine justiţiei. Este inadmisibil să folosească justiţia drept miză în conflictele politice.”
### Vezi și... ### CJI nu recomandă crearea unei instanțe anticorupțieCurtea Constituţională a admis doar parțial sesizarea deputatului Sîrbu, declarând neconstituțională doar sintagma care obligă instituțiile statului să furnizeze Consiliului Suprem de Securitate nu doar informații şi date care vizează securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică, dar şi alte informaţii fără a se preciza care anume. Această formulare este foarte generală şi constituie o sursă de incertitudine juridică, se spune în decizia Curţii Constituţionale.
Magistrații au menţinut însă obligaţia instituţiilor statului, inclusiv cele autonome de a furniza orice date şi informații, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial. Acest lucru poate contribui la asigurarea securității statului, a precizat preşedinta Curţii, Domnica Manole.
„Pentru a respecta principiile constituționale, autoritățile publice și persoanele juridice publice autonome trebuie să evalueze, în funcție de circumstanțele factuale și juridice ale fiecărui caz, atunci când primesc solicitări de la Consiliul Suprem de Securitate privind furnizarea unor informații, dacă informațiile solicitate sunt destinate pentru realizarea scopurilor legitime ale legii și dacă nu există o ingerință disproporționată în dreptul la respectarea vieții private a persoanei.”
### Vezi și... ### Jean-Philippe Walter: „Este nevoie de o supraveghere democratică și eficientă a serviciilor de informații” (VIDEO)Domnica Manole a mai declarat că nu e de competența Înaltei Curți să aprecieze apriori în ce măsură solicitările de informații de către Consiliul Suprem de Securitate vor fi fiind justificate şi dacă nu vor fi încălcând dreptul la respectarea vieții private a persoanei. Președinta Curţii Constituţionale a subliniat însă că membrii Consiliului Suprem de Securitate sunt obligaţi să păstreze confidențialitatea datelor obţinute şi să le utilizeze exclusiv în scopul declarat în solicitare.