Drepturile omului 2020: Un bilanţ îngrijorător

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată în 1948. A fost o reacţie la ceea ce s-a întâmplat în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

Drepturile omului 2020: Un bilanţ îngrijorător

Documentul i-a inspirat, în 1949, şi pe autorii Constituţiei Republicii Federale Germania care au inclus în legea fundamentală menţiunea: Demnitatea umană este intangibilă. Declaraţia a fost şi un model pentru Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, din 1950, şi apoi pentru Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, din 2000. Prevederile şi principiile din aceste documente au fost acceptate de către toate statele Uniunii Europene, inclusiv cele din răsărit, care au aderat la UE.

Numeroase organizaţii non-guvernamentale urmăresc respectarea drepurilor omului în toate ţările lumii, atrăgînd atenţia asupră unor încălcări, declanşînd, în acelaşi timp, campanii de sprijinire a unor victime ale diferitelor forme de abuz sau represiune - nu numai statală, ci şi socială, economică sau religioasă.

În situaţii de criză creşte pericolul violării drepturilor omului de către instituţiile de stat, mai ales în ţările cu regimuri autoritare. Asta s-a confirmat şi după izbucnirea corona-epidemiei. Deja în aprilie, organizaţia umanitară Amnesty International a atras atenţia asupra acestui aspect. Într-un comunicat, Amnesty International a avertizat asupra tendinţei unor guverne de a îngrădi drepturile fundamentale, invocînd ca justificare combaterea corona-pandemiei. Unele guverne folosesc pandemia pentru a submina statul de drept, facilitînd astfel discriminarea unor categorii de persoane, acţiuni represive şi impunerea cenzurii. Premierul Ungariei, Viktor Orbán, s-a arătat în declaraţia organizaţiei Amnesty International, foloseşte criza pentru a-şi consolida puterea prin instituţionalizarea ordonanţelor guvernamentale. În Polonia, arată Amnesty International, guvernanţii înăspresc legea avortului şi încearcă să criminalizeze educaţia sexuală.

Îngrijorarea exprimată de către Amnesty International în aprilie s-a confirmat în lunile ce au urmat, fiind depăşită, pe alocuri, de incidente grave, deseori ignorate şi umbrite de relatările dramatice despre evoluţia pandemiei.

De o atenţiei mare s-a bucurat totuşi situaţia precară a drepturilor omului în Belarus. Represiunea brutală a manifestanţilor care contestată legitimitatea regimului şi alegerile prezidenţiale, din august, din această ţară, a fost condamnată atît de statele democratice, cît şi de către numeroasele organizaţii non-guvernamentale care veghează asupra respectării drepturilor omului. Decernarea premiului Saharov al Parlamentului European mişcării de protest din Belarus a fost mai mult decît un simplu act simbolic de solidaritate. Inclusiv cu cei 156 de deţinuţi, de care a amintit Societatea germană „Robert Havemann” într-un comunicat publicat de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, pe 10 decembrie.

Otrăvirea politicianului Alexei Navalnîi, în august, a adus în prim plan situaţia din Rusia şi politica de sfidare a dreptului de a avea o altă părere decît cea exprimată de puterea politică.

Alexei Navalnîi

Încălcarea sistematică a drepturilor fundamentale face parte şi din cotidianul chinez. În acest context trebuie amintit nu numai de internarea miilor de musulmani uiguri în aşa numite lagăre de reeducare, ci şi de prigoana contra unor jurnalişti independenţi care îndrăznesc să critice regimul comunist. Condamnarea jurnalistei Zhang Zhan, la 4 ani de închisoare, pe 28 decembrie, este numai un singur exemplu. Jurnalista a fost arestată în mai după ce a relatat despre gestionarea deficitară a corona-epidemiei în oraşul Wuhan.

Urmărirea şi condamnarea unor jurnalişti s-a intensificat şi-n Turcia şi în Iran. Astfel, Can Dündar, a fost condamnat la 27 de ani de închisoare, fiind acuzat de dezvăluirea unor secrete de stat. Dündar a reuşit să fugă din Turcia şi se află în prezent în Germania. În Iran a fost condamnat la moarte jurnalistul Ruholla Zam. Fundamentaliştii de la Teheran l-au acuzat de participare şi organizare protestelor din iarna 2017-2018. Guvernul francez a vorbit despre un „act barbar” inacceptabil, precizînd că este vorba despre un atac grav asupra libertății de exprimare și libertății presei din Iran.

Un apel în favoarea drepturilor omului au lansat şi unii clerici ai bisericii catolice. Papa Francisc a atras atenţia asupra prigoanei creştinilor în diverse ţări, iar episcopul austriac Hermann Glettler, din Innsbruck, s-a pronunţat pentru mai multă solidaritate cu refugiaţii care se află în diferitele tabere din Grecia.

Potrivit organizației „Reporteri fără frontiere”, pandemia a fost utilizată pentru a restricționa jurnaliștii independenți în activitatea lor. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Libertăţii Presei, din 3 mai, organizaţia a subliniat că libertatea presei este un drept fundamental, încălcat în zeci de ţări.

În bilanţul prezentat de către această organizaţie (pe 14 decembrie) se precizează că 387 de jurnalişti se află în detenţie, 54 au fost răpiţi şi 4 au dispărut. (60 la sută dintre cei încarceraţi se află în penitenciarele din China, 117, din Arabia Saudită, 34, din Egipt 30, din Vietnam, 28, şi din Siria, 27.)

În ce măsură este garantată libertatea presei în 180 de ţări monitorizate, rezultă din statistica întocmită de Repertorii fără frontiere. România se află în acest top pe locul 48, iar Republica Moldova pe locul 91. În ambele ţări se constată că intransparenţa finanţării unor posturi de televiziune facilitează o politică informaţională în funcţie de anumite interese. Intervenţia politică și autocenzura sînt frecvente, se arată vizavi de România. Canale audiovizuale importante nu se feresc de a dezinforma sistematic, asta pentru a slăbi sistemul judiciar sau pentru a delegitima lupta anti-corupție. Asupra unor jurnalişti independenţi autorităţile exercită presiuni pentru a-i obliga să dezvăluie sursele lor de informaţie.