Fără imunitate pe timp de pandemie

Replicile celor două „fețe” ale Partidului Șor au fost alese la Concursul de Replici Politigraf organizat săptămânal pe Facebook. Învingător – Maxim Djamanov.

Deputații Partidului Șor, Petru Jardan și Denis Ulanov, au rămas fără imunitate parlamentară și au fost reținuți, dar au putut reveni acasă după trei nopți petrecute în detenție.

Pe 25 martie, Judecătoria Chișinău, sectorul Ciocana, a decis eliberarea celor doi sub control judiciar și a respins cererea procurorilor de a-i aresta pe 30 de zile.

„Nu mor caii, când vor câinii”, a comentat imediat Marina Tauber, lidera fracțiunii parlamentare Șor, care are un deja vu. În 2019, a rămas și ea fără imunitate de deputată în dosarul furtului miliardului și a petrecut două zile și jumătate după gratii, ca mai apoi să fie eliberată din lipsa probelor, spunând, într-o aducere aminte recentă: „eu nu vă urez ceea ce am trăit eu în izolator”.

Nu știm nici ce a trăit Tauber în izolator în 2019, nici cei au trăit Jardan cu Ulanov acum. Dar știm că, ultimilor doi, imunitatea parlamentară le-a fost ridicată prin ridicarea de mână a colegilor-deputați la cererea procurorul general, pentru a putea fi cercetați penal. Jardan este acuzat de abuz și colaborare cu un grup al crimei organizate la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, iar Ulanov – de escrocherie și spălare de bani în cazul furtului miliardului.

„Zero dovezi, zero argumente, vorbe goale, comandă politică, indicații ale partenerilor externi, plan mișelesc”, a comentat liderul lor de partid, Ilan Șor.

Fugit în Israel de propriul proces în dosarul furtului miliardului, Șor își conduce partidul prin mijloace virtuale de aproape doi ani. Spre deosebire de Tauber, Jardan și Ulanov el nu a avut contacte fizice atât de aspre cu țara natală.

E drept, a existat un mic episod, în octombrie 2015. Numai că Șor s-a dus atunci de bună voie la procurori și s-a autodenunțat că i-a dat mită fostului premier Vlad Filat, inclusiv cheile de la un Porsche.

V-ar mai putea interesa:

Usatîi vaccinat cu Sputnik! Dodon mai așteaptă...

Presa liberă să-l verifice: Igor Dodon spune că a lăsat peștele în iaz, când s-a mutat de la reședința prezidențială de la Condrița

Campionatul național de premieri continuă (satiră)