Marți, 16 martie, președinta Maia Sandu l-a aruncat în ringul crizei politice de la Chișinău pe președintele interimar PAS, Igor Grosu, desemnându-l premier.
După retragerea din cursă a Marianei Durleșteanu (cu afirmația „Nu sunt păpușa nimănui!”), Grosu a avut nu 15 minute, ci cam 15 ore de glorie ca unic aspirant la șefia guvernului, până când socialiștii au spus miercuri că vor desemna și ei încă unul.
„Va fi un membru al echipei (nu ca Durleșteanu n.n.), care va face față tuturor presiunilor, indiferent de unde vin acestea (tot nu ca Durleșteanu n.n.)”, a spus un fruntaș socialist, Vlad Bătrâncea.
Campionatul național de premieri continuă, după cunoscutele principii: „astăzi numit, mâine mazilit”, „un premier desemnat – pe jumătate contestat”, „cine n-a fost premier desemnat, e ca și cum n-ar fi pe Facebook”.
Se prelungește și criza, economia scârțâie, iar situația cu COVID-ul nu e nici ea de invidiat. Un lucru este însă sigur: la număr de premieri desemnați, Moldova e fruntașă!
PS: Candidatul socialiștilor la funcția de premier s-a dovedit a fi fostul lor coleg de fracțiune parlamentară, Vladimir Golovatiuc. Trimis recent ambasador la Moscova, Glovatiuc se află desigur în cel mai ferit loc din lume, unde va putea rezista și mai lesne la orice presiune.
V-ar mai putea interesa:
Ultimatumul trece, disputa dintre Maia Sandu și socialiști rămâne
Britanicii ar trimite în Moldova banii luați lui Luca Filat, dar nu sunt siguri cui