Noul Parlament a anunțat că se va convoca în sesiune extraordinară în perioada 13-25 august, în timp ce partidul pro-prezidențial PAS, care a câștigat detașat alegerile anticipate din 11 iulie, se grăbește să-și îndeplinească promisiunea unor pași rapizi anticorupție.
Agenda ședințelor plenare include o serie de amendamente la legislația din domeniul justiției, în frunte cu un proiect de lege care va permite înlocuirea procurorului general înainte de expirarea mandatului.
### Vezi și... ### În disputa cu noua putere, „domnul procuror doar își extinde agonia”Anunțul sesiunii extraordinare a fost făcut de Biroul permanent al Parlamentului la 10 august. Inițiativa de amendare a Legii Procuraturii a fost lansată în aceeași zi de noul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, pe fundalul nemulțumirilor exprimate de președinta Maia Sandu și de membrii noului guvern față de activitatea lui Alexandr Stoianoglo în fruntea Procuraturii Generale. Proiectul prevede posibilitatea demiterii procurorului general în urma unei evaluări a activității acestuia, dar și schimbarea Consiliului Superior al Procurorilor prin intermediul căruia s-ar opera demiterea.
Într-o reacție, Consiliul Superior al Procurorilor a spus că este „profund contrariat” de atacurile asupra instituției procuraturii, iar Procuratura Generală a spus într-un comunicat că va răspunde „proporțional” oricărui „atentat asupra independenței sale instituționale”.