Eșecurile, cel puțin temporare, ale lui Boris Johnson în Marea Britanie și Matteo Salvini în Italia (acesta din urmă întorcându-se în opoziție) au continuat tendința de stagnare a partidelor populiste.
Așa cum alegerile europene nu s-au concretizat într-un talaz cenușiu al populismului care să măture politica europeană, cum se anunța, la fel eșecurile actuale ale populiștilor de-a lungul și de-a latul continentului arată că spaima a fost poate prematură.
În acest context, fenomenul avansului electoral al extremei drepte din Alternative für Deutschland (AfD) în landurile din estul Germaniei se pune altfel decât e prezentat de obicei.
AfD a obținut 27,5% în Saxa și 22,5% în Brandenburg. Sigur, împreună cele două landuri nu reprezintă decât 12% din populație, din care în jur de un sfert au votat pentru extremiști, care oricum nu pot ajunge la putere în structurile locale, dar AfD și-a găsit acolo, în Germania de est, un teren mai fertil și un public mai receptiv decât în vest. Populismul încă funcționează acolo masiv sau, mai degrabă, mentalitatea care îl recepționează favorabil nu a dispărut niciodată. Cadrele și teoreticienii partidului AfD văd activitatea lor în landurile răsăritene ca pe o „revoluție”. Explicația receptivității populismului în est nu este însă de natură economică, așa cum se afirmă de obicei.
Sigur, la trei decenii după reunificare, landurile răsăritene, foste comuniste, sunt în continuare mai sărace decât cele din fosta Germanie Federală. Explicația succesului AfD este însă mai degrabă de natură morală și ideologică. Occidentul a avut Mai 1968, mișcarea hippie, protestele și psihanaliza, muzica rock și eliberarea sexuală, contactul cu alte culturi prin imigrație, în special din fostele colonii, apoi drepturile omului și mișcările de protest, antimilitarismul și antitotalitarismul, dezbateri publice despre rasism și antisemitism, repuneri în cauză. Estul nu a cunoscut nimic din toate acestea.
Valorile „iliberale” propagate de AfD au succes în est tocmai pentru că acolo tradiția democratică e fragilă și că populația nu cunoaște tradiția de discuție, introspecție și autocritică din vest.
AfD duce un război cultural, în special prin intermediul franjei sale identitare extreme, Der Flügel. Caută să triumfe în est pentru a importa autoritarismul în vest. S-a ajuns chiar, printr-o ironie a destinului, ca esticii să le reproșeze occidentalilor tendințe reale sau închipuite de stânga. Avort, liberalism și "marxism" sunt acum insulte adresate de estici vesticilor. În privința imigrației, s-a răspândit teoria apocaliptică a marii înlocuiri, iar filozoful la modă este cel care deplânge declinul Occidentului și al bărbăției, Jordan Peterson. Nu e deloc de mirare că partidele europene de extrema dreaptă privesc cu toatele spre Putin, văzut ca un apărător al autoritarismului, atunci când nu este un finanțator.
Diferențele țin însă mai degrabă de vocabular și mentalitate. Un exemplu este cel al noii clase politice din Ucraina, prezentată de populiștii pro-putiniști și anti-occidentali ca fiind de tendință "fascistă", din pricina inclinațiilor ei pro-occidentale. Dar, cum o spune o vorbă de duh din acea parte a lumii, dacă Ucraina ar fi fost condusă de fasciști, Putin i-ar fi finanțat pe aceștia, în loc să se războiască cu ei.