Pretendentul înaintat de Partidul Popular în cursa pentru fotoliul de primar de Chişinău este jurist, angajat la întreprinderea de stat Centrul Republican pentru Ameliorare şi Reproducere a Animalelor, şi vicepreşedinte al formaţiunii pe care o reprezintă.
A apărut prima dată în spaţiul public în mai 2011, când era elev în clasa a XII-a. El s-a înscris în cursa electorală din Chişinău încercând să obțină un mandat de consilier municipal. A adunat puţin peste 200 de voturi, sau 0,06% din sufragii, mult prea insuficient pentru a fi ales.
La prima experiență electorală, când a participat independent, Maxim Brăila declara că nu vrea să se supună deciziilor luate de lideri de partid, despre care spunea câţiva ani mai târziu că ar fi dirijaţi din umbră de „mafioţi şi oligarhi”.
Din campania din 2011 datează declarația sa că ar vrea să fie un politician de tipul lui Vladimir Putin, „ca un lider adevărat care se gândeşte la cetăţeni”. Doar ca imagine vrea să fie ca preşedinte rus, pentru că Federaţia Rusă nu are un regim democratic, a ţinut el atunci să precizeze. A rămas la aceeași părere, potrivit declarațiilor recente făcute pentru „Ziarul de Gardă”.
În acea perioadă declara categoric că nu va adera la un partid ca peste un an să devină membru al Partidului Popular. În iarna lui 2013, în plin scandal legat de omorul din Pădurea Domnească, era deja prim-vicepreşedintele aripei de tineret şi participa la proteste împotriva disensiunilor din coaliţia de guvernare şi a votului de conjunctură a PLDM cu PCRM, denumit de unii politicieni „coaliţia pepenelui verde”.
Din 2017 este președintele organizației de tineret a Partidului Popular, iar din 2018 a fost promovat vicepreședinte al formațiunii.
Partidul pe care-l reprezintă a fost înființat în 2011 şi a participat la două scrutine: parlamentarele din 2014, când a convins circa 12 mii de alegători să-şi dea votul, sub pragul electoral, şi localele din 2015, la care a fost preferat de 8 mii de cetățeni.
Se declară „din afara sistemului”
Maxim Brăila a avut mai multe locuri de muncă în calitate de jurist, inclusiv la postul de televiziune MBC care a aparținut fostului ministru al apărării Valeriu Pleşca şi la Pretura Buiucani. A fondat asociațiile „Modernizarea Businessului prin Comunicare” şi „Fabrica de succes”. De asemenea, a fondat societăţile comerciale „Cafea la Maxim” şi „Garda Populară”, cu profil de comerț, activități juridice şi servicii de pază.
În luările de cuvânt de-a lungul anilor s-a poziţionat ca social-democrat care pledează drepturile tinerilor şi, în acelaşi timp, insistă şi pe protecţia persoanelor de vârsta a treia...
Brăila se declară persoana „din afara sistemului”. În luările de cuvânt de-a lungul anilor s-a poziţionat ca social-democrat care pledează drepturile tinerilor şi, în acelaşi timp, insistă şi pe protecţia persoanelor de vârsta a treia. Partidului Popular este, potrivit lui, de centru. Unii analişti îl plasează pe dreapta eşchierului politic, deoarece ar avea viziuni pro-europene.
Brăila a promis că dacă va fi ales primar, nu va admite corupţia şi cumetrismul la primărie, va asigura transparenţa şi electronizarea procesului de administrare. Mai promite să păstreze şi să extindă spaţiile verzi, să construiască o uzină de prelucrare a deșeurilor manajere şi să introducă amenzi mai mari pentru cei care aruncă gunoiul în spaţii nepermise, să restaureze clădirile din centrul vechi şi să interzică construcţii noi în acest perimetru.
În domeniul transport, vrea să excludă maxi-taxi-urile, să scoată autogările din centrul urbei, să nu admită în oraş camioanele, să construiască parcări supraetajate cu plată gestionate de primărie şi să instituie benzi unice pentru transportul public.
Pentru toate cele promise, spune că va face apel la parteneriatele publice-private şi la economisirea fondurilor existente.
Şeful lui de partid, Alexandru Oleinic, a declarat că e nevoie de schimbarea clasei politice, iar tineri ca Maxim Brăila, care are acum 25 de ani, pot contribui la acest lucru. „Este un cetăţean modest, curajos, de o înaltă demnitate, cinstit şi un adevărat patriot al oraşului său”, l-a lăudat Oleinic.
În declaraţia de venit, a indicat o maşină Skoda Octavia, un lot de trei ari în Chişinău şi o treime dintr-un apartament de 60 metri pătraţi. Are de returnat două credite în sumă totală de circa 5.000 de dolari unor companii de microcreditare.