Sediul Comitetului Executiv și al Adunării Populare a Găgăuziei a fost evacuat de poliție, după o alertă cu bombă. Legislativul autonomiei, care se afla în ședință, a luat o pauză de două ore. Aleșii locali urmau să adopte, inclusiv, o declarație privind poziția Comratului față de statutul de țară candidat la aderare la UE al R. Moldova.
Purtătorul de cuvânt al executivului de la Comrat, Andrei Vedutenco, a precizat pentru portalul nokta.md că oamenii legii au evacuat clădirea în jurul orei 11:50. Potrivit lui, poliția ar fi primit în poșta electronică un mesaj că edificiul este minat.
Deputații Adunării Populare s-au întrunit în ședință la ora 11:00. Declarația privind obținerea de către R. Moldova a statutului de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană figurează cu ultimul punct pe agendă.
Potrivit proiectului publicat în ajun, autoritățile de la Comrat reclamă că procesul a fost netransparent, pentru că n-au fost implicate în completarea chestionarelor Comisiei Europene.
„Împărtășind valorile europene de bază: democrația, drepturile omului și supremația legii, Adunarea Populară a Găgăuziei va promova intens interesele poporului găgăuz, în contextul asigurării independenței economice și politice a autonomiei găgăuze”, se arată în document.
Pe 5 iulie, Inspectoratul General al Poliției a primit peste 50 de amenințări cu bombă care ar viza instituții publice. Toate s-au dovedit a fi false. Procuratura a deschis un dosar penal pe acest caz.