Departamentul de stat american i-a ridicat viza americană fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc și familiei sale. Departamentul de stat a luat măsuri similare și în alte cazuri de politicieni controversați, cum ar fi, recent, în România, împotriva fostului lider al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea și familiei sale. Despre decizia departamentului de stat american, Valentina Ursu a discutat cu Alexei Tulbure, fost ambasador al Moldovei la Națiunile Unite, la New York și la Consiliul Europei.
Your browser doesn’t support HTML5
Alexei Tulbure: „Această anulare a vizei de intrare în Statele Unite pentru Vladimir Plahotniuc pentru subminarea instituțiilor democratice în Republica Moldova arată foarte clar că partenerul nostru strategic vine în apărarea democrației.”
Europa Liberă: Prin această acțiune, Washingtonul arată că chiar continuă lupta împotriva corupției și întărirea statului de drept în Republica Moldova?
SUA susțin democrația și libertățile fundamentale în Republica Moldova...
Alexei Tulbure: „Cred că e foarte evident și clar. Da, arată că valorile care au stat la baza acestei țări, apariției și devenirii Statelor Unite ale Americii – democrația, libertatea, drepturile omului și libertățile de tot felul – nu sunt fraze goale, declarații deșarte, ele sunt și constituie esența existenței acestui stat și tot de aceste valori se conduc Statele Unite în politica lor externă. Da, e un semn foarte clar că Statele Unite susțin aceste valori, susțin democrația și libertățile fundamentale în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Acum urmează testul justiției moldovenești?
Alexei Tulbure: „Asta-i problema noastră, că noi niciodată nu ne sincronizăm cu comunitatea internațională. Când se întâmplă ceva pe plan internațional, de regulă noi nu suntem gata.
### Vezi și... ### Vlad Plahotniuc primește o interdicție de a intra în Statele Unite, fiind acuzat de corupție
Nu știu, vom vedea. Noua conducere a Procuraturii Generale are acum șansa să demonstreze întregii societăți că, într-adevăr, este o nouă conducere la procuratură și schimbările spre bine vor urma, inclusiv în ceea ce ține de anchetarea crimelor în care era implicat Plahotniuc.”
Europa Liberă: Și atunci, Igor Dodon va fi cel care se va arăta învingător, pentru că încă din vară el spune că Plahotniuc va fi adus în Republica Moldova în cătușe?
Alexei Tulbure: „Igor Dodon poate să spună orice. El a declarat că el a apăsat acel buton al schimbărilor ș.a.m.d. Asta pe fundalul lipsei de orice rezistență față de regimul existent până în iunie, el coopera cu Plahotniuc, dar până la urmă a hotărât să facă un pic altceva și s-a produs schimbarea, dar nu de aceea că el a apăsat butonul, ci de aceea că momentul acesta a fost apropiat de societatea moldovenească, de jurnaliștii independenți, de opoziție, de experți, de societatea civilă etc. Igor Dodon poate să declare orice, dar eu cred că, dacă va fi adus Plahotniuc în țară, asta va fi o victorie a Moldovei, a întregii societăți, o victorie a statului de drept în țara noastră, o victorie care nu trebuie să fie unica, trebuie să însemne temelia unei evoluții, unor schimbări fundamentale în justiția Republicii Moldova, în funcționarea instituțiilor democratice. Asta trebuie să fie o lecție pentru toți cei care încearcă să continue practicile și politicile utilizate și promovate de Plahotniuc și mulți alții până la dânsul, odată cu dânsul ș.a.m.d., el fiind simbolul distrugerii statului. Trebuie să fie o lecție că totul are sfârșit și orice crimă până la urmă va fi pedepsită.
Principiul fundamental al statului de drept – inevitabilitatea pedepsei...
Acesta-i principiul fundamental al statului de drept – inevitabilitatea pedepsei. Astăzi comiți crime, dar trebuie să știi că pedeapsa este inevitabilă. Și atunci, eu cred că au să înceapă să se schimbe lucrurile în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Chiar astăzi ambasadorul american Dereck J. Hogan, care s-a întâlnit și cu șeful statului, și cu șeful diplomației moldovenești, a reiterat sprijinul SUA pentru implementarea reformelor structurale, în particular în domeniul justiției.
Alexei Tulbure: „Acest suport a fost confirmat pe parcursul multor ani. Suportul venea și prin asistență financiară, dar nu era destulă voință politică în Republica Moldova. Eu nu știu dacă ea există astăzi, dar asta-i problema, nu-i problema deficitului de suport, e problema voinței politice a clasei politice din Republica Moldova.
### Vezi și... ### Idei pentru reducerea poverii „miliardului furat”. Cine va culege laurii?Când nu vom avea deficitul acestei voințe, atunci se vor schimba lucrurile – unu la mână. Și totuși, această declarație de disponibilitate de a ajuta este importantă, pentru că urmează anchetarea și a furtului miliardului, după cum promite noul procuror general. El a constatat cu stupoare și am aflat și noi că, până la venirea lui în procuratură, nimeni nici nu s-a adresat comunității internaționale pentru suport în anchetarea și investigarea acestei crime. Eu cred că acum este cazul nu prin agenții private cum este Kroll, dar prin structuri interguvernamentale, prin cooperare interstatală să cerem ajutorul și Statelor Unite, și Uniunii Europene, și altor state în investigarea acestui furt și a altor crime și în repatrierea banilor. Până acum cred o bună parte a acestor bani poate fi repatriată, dacă nu așa, înseamnă că prin alte proceduri, cum ar fi sechestrarea bunurilor și a averii celor care au fost implicați în „jaful secolului”, cum i se mai spune.”