„Am fost un băiat slovac naiv”. M. Lajčák, care îi lăuda fetele moldovene lui Epstein, își explică relația cu delincventul american

Miroslav Lajčák (stânga) cu Jeffrey Epstein într-o fotografie nedatată, publicată în decembrie 2025 de congresmeni democrați americani.

Publicarea corespondenței lui Jeffrey Epstein în Statele Unite continuă să facă valuri nu doar peste ocean, ci în multe alte țări, unde personalități publice, inclusiv politicieni, au fost „dezvăluiți” ca apropiați ai finanțistului sinucis în închisoare după ce fusese condamnat pentru sex cu minore.

În Slovacia, o „victimă” a dezvăluirilor este fostul ministru de externe Miroslav Lajčák, un om care în mesajele publicate îi lăuda lui Epstein, dintr-o vizită la Chișinău, fetele din „Moldova ta iubită”.

La vremea aceea, el era secretar general OSCE și participa activ la rezolvarea unei crize politice în Moldova.

Miroslav Lajčák, care și-a dat la 31 ianuarie demisia din funcția de consilier pe teme de securitate al premierului Robert Fico din cauza scandalului, are de altfel o lungă istorie de contacte politice cu R. Moldova, fiind și purtătorul Ordinului de Onoare. Acesta i-a fost acordat în septembrie 2014 de președintele Nicolae Timofti, într-un grup din care mai făceau parte și alți miniștri de externe din țări ale Uniunii Europene.

Nu se cunosc motivele care l-au făcut pe Lajčák să scrie că Moldova era „iubită” de Epstein.

Președintele Moldovei, N. Timofti, împreună cu ministrul slovac de externe, M. Lajčák, la Chișinău, în septembrie 2014

„Dacă toți îl tratau bine, l-am tratat și eu”

În cel mai amplu interviu despre relația lui cu Epstein, acordat săptămâna aceasta radioul public slovac, Miroslav Lajčák a insistat că prietenia lui cu prădătorul sexual american găsit mort în celulă în 2019 nu face și din el un prădător sexual.

Mesajele publicate lasă însă loc de îndoieli, cum observă într-o analiză a lor portalul cehesc Idnes.cz. Printre altele, Epstein îi scria slovacului că „fetele sunt minunate ca întotdeauna” și îl tachina că încă nu l-a văzut „în acțiune”.

Epstein îi „oferă” lui Lajčák o fată tânără împreună cu surorile ei și anticipează, amuzat, că poate slovacului îi vor părea prea tinere.

Diplomatul cu lungă experiență, care s-a aflat în preajma americanului mai ales când a fost președintele Adunării Generale ONU, în 2017, continuă însă să susțină că nu știa despre delictele lui Epstein. Iar în ceea ce privește mesajele, s-a exprimat doar evaziv.

Corespondența lui Epstein a fost publicată în SUA după multe presiuni publice, inclusiv demonstrații de stradă.

„Chiar nu-mi amintesc de acele mesaje. Nu le confirm, dar nici nu le pot infirma. Când le citesc astăzi, mă simt ca un prost. Dar asta nu mă scutește de responsabilitate. Am dat dovadă de lipsă de discernământ și de prudență. Aceste mesaje nu sunt altceva decât ego masculin stupid în acțiune”, a spus el.

Lajčák mai spune că „naivitatea” sa ar fi fost încurajată de faptul că în vremea când se vedea cu Epstein, toată „elita” din SUA îl trata bine, așa că nu a văzut vreun motiv ca el să se poarte altfel.

„Multă lume profita de faptul că avea relații bune și era bine informat. Și eu făceam parte din acest grup”, a mai spus slovacul, insistând că niciodată când l-a vizitat pe Epstein în apartamentul din New York al finanțistului acolo nu se aflau fete.

„Societatea americană îl accepta, erau nume mari care comunicau cu el, americani. De ce eu, un băiat din Slovacia, n-aș fi acceptat asta? Pentru mine era un contact prețios, care putea deschide multe uși”, a adăugat el.

Mult sex, dar și politică

Schimburile de mesaje dintre Epstein și Lajčák arată că ei au ajuns destul de apropiați ca americanul să-i zică „Miro” (nu „Miroslav”) și să-l numească „aliat internațional”.

O altă concluzie a analizelor făcute în ultimele zile de presă arată că ei vorbeau nu doar de sex, ci și de politică.

De exemplu, despre ministrul rus de externe Serghei Lavrov. „Îl iubesc pe Lavrov”, i-a scris odată Lajčák lui Epstein. După o vreme a corectat însă această afirmație, scriindu-i: „Nu-l iubesc pe Lavrov”.

Altă temă a mesajelor o constituiau contactele politice pe care Epstein le-ar fi putut „aranja” pentru slovaci în America.

Lajčák i-a scris lui Epstein, de exemplu, că premierul slovac Robert Fico ar dori să se întâlnească cu Steve Bannon, consilierul actualului președinte al SUA, Donald Trump.

„I-ar plăcea să joace jocul lui Steve. E bun”, ar fi scris Lajčák la acea vreme. „Întâlnirea nu a avut loc și nici nu am organizat-o”, spune el acum. „Epstein avea o rețea vastă de contacte politice. Astăzi, privind înapoi, văd că el era cel căruia îi păsa mai mult de această relație, cel care a inițiat întâlnirile, dar nu s-a ajuns niciodată la mai mult decât la vorbe. Nici în domeniul politic nu m-am implicat în nimic”, se apără, astăzi, fostul consilier al lui Fico, Lajčák.

„Pe vremea lui Lajčák, ziua la minister începea și se termina cu alcool”

O mărturie făcută în Slovacia pe fondul „scandalului Epstein” sugerează că Lajčák era un promotor al machismului și sexismului cu sau fără ajutorul finanțistului american.

Fostul diplomat slovac Ivan Novotny, care spune că a fost silit să plece din ministerul de externe din cauza orientării sale sexuale (este gay), a povestit într-un interviu citat de Sme.sk că pe vremea când Lajčák era ministru, instituția era un bastion al masculinității toxice.

„Se folosea un limbaj vulgar și se manifestau comportamente sexiste care se apropiau de hărțuire. Consumul de alcool la locul de muncă era ceva obișnuit și era tolerat. Nu mă refer la recepții sau evenimente oficiale. Ziua începea și se termina adesea cu un pahar de băutură tare, iar acest lucru era considerat normal”, spune Novotny, care insistă că nu neagă meritele lui Lajčák în „ancorarea” Slovaciei în UE și NATO, înainte să o apuce spre populismul de dreapta.

Novotny a mai amintit că unul din consilierii ministrului trimitea emailuri cu „glumițe” sexiste forwardate de la o adresă de tip: „sexualnypredator@…“.

„Cel mai trist a fost că mulți colegi de-ai mei nu au înțeles de ce mă deranjează asemenea lucruri. Lor li se părea normal”, a spus Novotny. El a calificat drept ridicolă încercarea lui Lajčák de a pune relația sa cu Epstein pe seama naivității, inventându-și rolul de „băiat prostuț din Slovacia” - căci la vremea respectivă avusese posturi de conducere în instituții globale și avea... peste 50 de ani.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te