Ana Gomes: „Nevoia ne va obliga să stăm uniți” (VIDEO)

Migranți protestând împotriva deportării lor din Grecia. 4 aprilie 2016

Interviu cu europarlamentara portugheză despre provocările anului 2019 pentru țările Uniunii Europene.

Anul 2019, anul alegerilor europene, va trebui să fie anul unității europene, crede europarlamentara socialistă Ana Gomes. Într-un interviu cu Europa Liberă, politiciana portugheză explică de ce este în interesul Europei ca fiscalitatea, securitatea și apărarea să devină politici comunitare și de ce decizia la nivel național în aceste politici este păguboasă pentru Uniunea Europeană în ansamblu.

Your browser doesn’t support HTML5

Iolanda Bădiliță în dialog cu europarlamentara portugheză Ana Gomes


Europa Liberă: Doamnă Gomes, va fi „​unitate” cuvântul care va marca anul 2019?

Ana Gomes: „Absolut. Unitate în jurul valorilor europene. Drepturile cetățenilor, domnia legii, inclusiv în lupta împotriva terorismului. Doar așa vom ajunge la unitate, unitate care este zdruncinată de Brexit, de ezitările pe care le vedem în Franța și Germania referitoare la aspecte cruciale ale reformelor Uniunii bancare, de chestiunea crucială a taxelor, de chestiunile sociale, de combaterea inegalităților.

„Vestele galbene” care protestează în Franța au drept principal motiv frustrarea provenită din nedreptatea socială provocată de nivelul exagerat de taxe. Poate că parte dintre ei sunt manipulați de extrema dreaptă și extrema stângă, dar cei mai mulți oameni au dreptate când spun că se simt neglijați de promotorii politicilor neo-liberale care sunt mai bogați pentru că majoritatea cetățenilor și clasa mijlocie sunt din ce în ce mai săraci. Chestiunea impozitării este extrem de importantă.

Este ridicol să afirmi că impozitarea este o chestiune care ține de suveranitatea națională a fiecărui stat. Exact ca și securitatea și apărarea. Trebuie să devină politici europene și securitatea, și apărarea, și taxarea. Trebuie să ne unim și să adâncim integrarea, prin integrarea impozitării, astfel ca piața unică să nu fie afectată în mod negativ de competiția neloială, din cauza dumpingul fiscal, astfel ca platformele digitale să plătească taxe europene, ceea ce va permite guvernelor noastre să investească în alte politici care sunt necesare. Doar așa putem obține pacea socială și să livrăm cetățenilor ceea ce așteaptă de la noi.”

Your browser doesn’t support HTML5

Ana Gomes: „Să nu îi lăsăm pe teroriști să dividă societatea noastră”

Europa Liberă: Unitate și în lupta împotriva terorismului?

Ana Gomes: „Acte teroriste au existat întotdeauna. În Irlanda de Nord, Sinn Fein, în Germania, alte organizații, în Italia, Brigade Rossi. Nu am vorbit niciodată despre terorism catolic din Irlanda de Nord, de ce am vorbi despre terorism islamic acum, când știm că teroriștii de azi folosesc Islamul într-un mod pervers: 95% din victimele terorismului din această lume sunt musulmani. Avem nevoie de musulmani să lupte împotriva terorismului, să le spună că, de fapt, ce face Statul Islamic este împotriva Islamului. Să nu îi lăsăm pe teroriști să dividă societatea noastră și să coboare standardul de democrație și civilizație la care am ajuns.

De aceea aceasta este o temă pe care trebuie să o abordăm la nivel european. Teroriștii profită de libertățile democratice. De aceea noi cerem înființarea unei unități de investigație financiară europeană, ca să putem lupta împotriva finanțării terorismului și a prozelitismului.

Trebuie să ne uităm la aspectele sociale, să luptăm împotriva excluderii tinerilor...

Apoi, trebuie să avem grijă de victime. Guvernele lasă victimele pe mâinile companiilor de asigurare, care nu vor să plătească. Trebuie să ne uităm la aspectele sociale, să luptăm împotriva excluderii tinerilor, să avem politici de prevenție, să dăm bani comunităților locale, sa detectam din timp radicalizarea tinerilor, să nu îi lăsăm să se simtă ca în getto. Este nevoie pentru asta de investiții la nivel european, pentru prevenirea excluderii sociale. Stigmatizarea, așa cum vrea extrema dreaptă, este total greșită: migranții, musulmanii, refugiații etc. Toată această politică de stigmatizare este în folosul teroriștilor.”

Europa Liberă: Și pentru securitatea europeană unitatea este crucială?

Ana Gomes: „Da, desigur. Nu putem să ne bazăm în continuare pe NATO în condițiile în care NATO este pus sub semnul întrebării de însuși președintele Donald Trump. Trebuie să ne luptăm pentru autonomia noastră strategică, pentru capacitățile noastre. Iar asta nu înseamnă că ne vom reduce participarea la NATO. Nu. Ne vom întări capacitățile de apărare și astfel vom ajuta și Alianța.

Nu putem continua să fim dependenți de americani, nu ne putem baza doar pe americani când vine vorba de securitatea noastră...

Nu putem continua să fim dependenți de americani, nu ne putem baza doar pe americani când vine vorba de securitatea noastră, mai ales că suntem atacați din toate părțile: suntem atacați de Rusia, nu doar prin Ucraina, ci și prin instituțiile noastre, ne aflăm în plin război, un război al dezinformării și propagandei, prin care cetățenii noștri sunt îmbuibați cu știri false, informații care au intervenit în alegeri, în Brexit, uitați-vă cum Putin finanțează o mulțime de grupuri de extremă dreapta din Europa, uitați-vă cum a intervenit în Brexit.

Nu putem pretinde că trăim într-o lume sigură. Ca atare, avem nevoie de unitate europeană în baza principiilor și valorilor pe care le apărăm.”

Europa Liberă: Care este punctul forte care va ajuta UE să depășească aceste provocări?

Ana Gomes: „În lumea globalizată și interdependentă în care trăim nu ne putem proteja, nu putem să ne asigurăm securitatea decât dacă investim. Nicio țară nu poate face asta de una singură. Dacă vorbim de securitatea spațiului cibernetic sau a celui public împotriva atacurilor de toate felurile, manipulari și știri false, inclusiv prin apărarea alegerilor de manipulări, căci și alegerile sunt ținta atacurilor, singurul mod în care putem să facem asta și să asigurăm securitatea și siguranța cetățenilor noștri este lucrând împreună. De aceea, este absolută nevoie de UE. Cred că orice stat membru înțelege asta.

Dacă vrem să combatem terorismul, care este o activitate transnațională, sau atacuri cibernetice, sau manipularea politică, sau știrile false, trebuie să lucrăm împreună, să dezvoltăm sisteme de apărare comune. Ca atare, nevoia ne va obliga să stăm uniți.”